Una dintre cele mai cunoscute imagini asociate cu Pogromul de la Iași este cea a unui grup de oameni împușcați în fața unui local.
Timp de 72 de ani, s-a crezut că imaginea înfățișează familia Marcusohn, al cărei masacru a fost văzut de la fereastră de un avocat ieșean.
În realitate, însă, imaginea înfățișează drama altor familii: familia Leibovici și familia Mendelsohn, a căror istorie a descoperit-o istoricul Adrian Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (CSIER) și membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
Confuzia a pornit din faptul că anchetatorii postbelici au atașat pe aceeași filă imaginea cu masacrul și copia unui document semnat de șeful Poliției Iași, chestorul Constantin Chirilovici, aceștia presupunând că imaginea și faptele prezintă aceeași crimă. Începând cu 1948, odată cu „Cartea neagră” a lui Matatias Carp, imaginea a preluat ca explicație masacrul descris în document, fiind menționată astfel până în prezent, a explicat istoricul Adrian Cioflâncă.
Imagine și document publicate de istoricul Adrian Cioflâncă și trimise Newsweek România.
Adrian Cioflâncă a descoperit adevărul, comparând mai multe fotografii cu scena masacrului cu imagini surprinse pe peliculă din Pogromul de la Iași. Astfel, masacrul prezentat ca fiind al familiei Marcusohn este de fapt imaginea crimei a alți opt evrei: „Dintre cei împușcați în fața magazinului „Frații Hirschensohn” câțiva au supraviețuit și au povestit ce li s-a întâmplat. Rudele lor au căutat dreptatea după război. Urmele acestei tragedii au rămas disparate în arhive și, cu efort și atenție, pot fi puse cap la cap.
Cei 8 evrei împușcați au fost ridicați din strada Lozonschi nr. 4. Se găseau în locuință proprietarii, Samoil și Ruhla Leibovici, fiica lor Anuța, sora lui Samoil, Etti Leibovici (care tocmai fusese evacuată din Țigănași, ca urmare a ordinului lui Ion Antonescu din 21 iunie 1941, de deportare a evreilor din mediul rural dintre Prut și Siret), un nepot, Avram Ohring, vecinii Marcu și Hența Mendelsohn cu fiul lor, Alexandru. În casă se mai găsea servitoarea Viorica Mândru, creștină. Samoil Leibovici deținea un magazin pe strada Ștefan cel Mare nr. 12”.
Citește și: DOCUMENTE Aritmetica răului. Holocaustul românesc - masacrarea a aproape 400.000 de suflete
Oamenii fuseseră ridicați în dimineața zilei de 29 iunie 1941 și duși la Chestură, primind bilete de „Liber”. Odată ce au ajuns acasă, s-au încuiat în casă. La scurt timp, însă, au reînceput raidurile. „Pe la ora 16,00, militarii au bătut în ușa casei familiei Leibovici. Cei dinăuntru au auzit și vocea lui Vivoschi (un fost legionar care ar fi pus ochii pe magazinul lui Samoil Leibovici, n.r.), care îi ghida pe oamenii în uniformă. După ce nimeni nu a venit să răspundă, militarii au tras în încuietoare și au spart ușa cu picioarele. I-au adunat pe toți evreii din casă, i-au jefuit și apoi i-au scos în stradă, înșirându-i în fața prăvăliei „Frații Hirschensohn”. După care au tras în ei cu arme Z.B.
Iată ce a povestit Hența Mendelsohn, care a supraviețuit: „Soldatul a început să tragă cu arma, fiind ușor lovită în picior, în urma cărei lovituri am căzut în leșin. Soldatul a continuat să tragă în ceilalți evrei și, când puțin m-am dezmeticit, l-am văzut pe copilul meu, care striga «Mamă!» și în acel moment un glonte l-a lovit în ceafă și în acea clipă a murit. Acest glonte a fost tras de soldatul care mă împușcase pe mine.”
Alexandru Mendelsohn, care avea în jur de un an, este copilul care se vede în fotografia cu cadru strâns, publicată prima dată în Cartea neagră.
Fotografia a fost făcută, cel mai probabil, la scurt timp după ce grupul a fost executat, pentru că în imagine se disting 8 corpuri (supraviețuitorii s-au târât, după un timp, să se adăpostească)”, a explicat Adrian Cioflâncă.
O altă fotografie, care înfățișează aceeași crimă, i-a fost donată istoricului de către Aurelia Ieșan, din Israel. Femeia a primit fotografa de la fratele mai mic al mamei sale, Mircea Albin, care s-a aflat în a doilea tren al morții, cel care a ajuns la Podu Iloaiei.
„Albin a leșinat în tren și a fost aruncat din tren odată cu morții. S-a trezit pentru că cineva l-a lovit cu bocancul în cap. Împreună cu alți supraviețuitori, a fost pus să sape gropile comune din Cimitirul evreiesc din Podu Iloaiei, unde au fost îngropați morții din tren. A fost ținut la muncă forțată două luni, după care a fost adus înapoi în Iași, împreună cu restul supraviețuitorilor. Rudele nu l-au recunoscut pentru că era slăbit, schimonosit de suferință și acoperit de răni. Fratele mai mare al mamei Aureliei, Carol Albin, a murit împreună cu bunicul Aureliei, Shaie Solomon Albin, în al doilea „tren al morții”, a mai istoricul.
Pogromul de la Iași, unul din cele mai sângeroase episoade ale Holocaustului românesc
Istoricul Radu Ioanid descrie, în lucrarea „Holocaustul în România”, contextul și desfășurarea Pogromului de la Iași.
„În lunile de dinaintea intrării României în cel de-Al Doilea Război Mondial (în 22 iunie 1941, de partea Germaniei naziste, împotriva URSS, pentru recuperarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, n.r. ) propaganda oficială românească îi prezenta pe evrei drept „străini de neam”, „agenți bolșevici”, „factori dizolvanți” ai societății românești. La data declanșării războiului, Iașiul avea o populație de circa 35.000 de evrei. (...)
Începând cu 22 iunie, mii de evrei din zonele rurale din nordul Moldovei au fost transportați în lagărele de la Târgu Jiu, Craiova, Caracal, Turnu Severin. La aceeași dată, a fost introdusă în Iași obligativitatea stelei galbene a lui David: „Pe 22 iunie 1941, prima zi de război, o foaie a zburat prin Iași și s-a așezat pe garduri, pe ziduri, pe vitrine. Ordonanța numărul 3. Toți locuitorii de origine etnică evreiască erau obligați să poarte pe piept, în stânga, un semn distinctiv. Două triunghiuri de culoare galbenă și cu baza de șapte centimetri, suprapuse în așa fel încât să formeze steaua evreiască pe un fond negru. Pedeapsa pentru nesupunere era închisoarea, până la șase ani, sau o amendă cât o avere”, conform mărturiei supraviețuitorului Leonard Zăicescu, citată în aceeași lucrare.
„La 24 iunie 1941, a avut loc un prim bombardament al aviației sovietice asupra Iașilor. Imediat s-a născut o puternică psihoză antisemită de masă. Cadrele armatei, legionarii și cuziștii au răspândit zvonul că întreaga populație evreiască a orașului Iași s-ar afla în slujba Armatei Roșii, semnalizând aviației sovietice locurile unde să-și arunce bombele. „În ziua de 25 iunie, polițiștii ieșeni au cutreierat casele, invitând populația creștină să-și pună la ferestre și la intrare semnul crucii”. Declarațiile inspectorului de poliție Gheorghe Leahu și ale colonelului Constantin Lupu, șef al garnizoanei Iași, confirmă această mărturie, precum și o fotografie aflată astăzi în arhiva SRI”, se mai arată în lucrarea citată.
Sursa: USHMM/SRI/CNSAS. Imagine oferită Newsweek România de către Institutul pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel
Cartea lui Radu Ioanid prezintă mai multe mărturii potrivit cărora, încă din 20 iunie 1941, începuseră să fie săpate gropi comune. Primele victime ale Pogromului sunt înregistrate în 26 iunie, când trei evrei, Iosub Cojocaru, Leon Schachter și Herșcu Wolf, sunt interogați de soldați, fiind acuzați că au semnalizat aviației sovietice clădirile ocupate de Armata Română. În aceeași după-amiază, sunt convocați la Chestura Poliției conducătorii Comunității Evreilor din Iași, unde sunt acuzați de colaborare cu aviatorii sovietici. În aceeași seară, sunt aduși la chestură 317 evrei, din care 200 sunt reținuți, pentru că posedau lanterne (nu mai aveau voie să dețină lanterne, binocluri și aparate de fotografiat, n.r.) sau obiecte din pânză roșie.
În 28 iunie, dimineața, au loc noi percheziții, cu scopul declarat de a găsi un post de radioemisie. Câțiva zeci de evrei sunt maltratați și jefuiți, iar „pe ziduri apar afișe tipărite prin care se cheamă la asasinate în masă: (...) Români, cu fiecare jidan ucis, ați ucis un comunist. A sosit momentul răzbunării!”. În seara aceleiași zile, chestorul poliției le ordonă polițiștilor din Iași „să nu se amestece în ceea ce va face Armata prin oraș”, conform lucrării citate.
În noaptea de 28 spre 29 iunie continuă crimele. Un raport al inspectorului regional către Direcția Generală a Poliției din București, trimis în 29 iunie, citat în lucrarea lui Radu Ioanid, menționa că „evrei comuniști însoțiți de foarte slabe elemente comuniste române au tras nenumărate focuri de armă automată la Iași, cu dublul scop de a provoca panică în rândul populației și de a opri mișcările de trupe în marș. Imediat s-au sesizat poliția, armata română și germană, procedând la percheziții domiciliare”.
Perchezițiile domiciliare, prin ochii victimelor, au arătat diferit: „Duminică dimineață, pe la ora 8, trecu prin față un convoi de artilerie. Deodată aud două detunături și când deschid ușa îl văd pe rabinul Iosef Safram culcat pe jos, într-un lac de sânge”, a povestit Leon Haimovici.
„Stând în fața legiunii, pe strada Carol, văd vreo câteva sute de evrei (3-400) cu mâinile în sus, unii răniți și plini de sânge, unul cu ochiul scos, așezați în rânduri de trei sau patru. Evreii gemeau sau plângeau și dacă vreunul ar fi încercat să lase brațul în jos, era împuns sau bătut cu patul armei”, conform mărturiei căpitanului Richard Filipescu, din Armata Română.
Urmează ducerea evreilor la chestura din Iași, unde mai mulți vor fi împușcați, iar ceilalți vor fi îmbarcați în trenurile morții. Un raport al Poliției din 29 iunie, ora 9.30 dimineața, arăta că „sunt 1.000 de arestați, aproape exclusiv evrei. Din ordinul dlui General comandant se va proceda zilnic astfel.” Până la prânz, fuseseră arestați 3.500 de evrei.
„Spre mirarea noastră, auzim țipete dinspre poarta Chesturii. Înfiorătoare fu priveliștea. La poartă erau puși soldați și polițiști români împreună cu câțiva nemți cu svastica la mână, cu ciomege loveau pe care și unde nimereau evreii care erau obligați să treacă prin fața lor. (...) În curând un morman respectabil de cadavre (se găsea) la intrarea și la ieșirea din Curtea Chesturei”, a povestit supraviețuitorul Leon Haimovici, citat în lucrarea lui Radu Ioanid.
În 30 iunie, două trenuri ale morții au plecat din Iași: unul spre Călărași, celălalt spre Podu-Iloaiei. Circa 8.000 de oameni au fost înghesuiți în vagoane închise ermetic, nepermițându-le celor închiși să bea apă. Pe vagoane a fost scris „ucigași ai ostașilor germani și români” și „jidani comuniști”.
Imagine din trenurile morții. USHMM/SRI/CNSAS. Imagine oferită Newsweek România de către Institutul pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel
În trenul Iași-Călărași, din cei 5.000 de evrei îmbarcați, au mai trăit puțin peste o mie de oameni, iar din trenul Iași-Podu-Iloaiei, din cei circa 2.700 de oameni, au mai trăit 700, conform datelor menționate în raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului.
În timpul procesului său, mareșalul Ion Antonescu a declarat: „Am știut de 2.000 care au fost băgați într-un vagon în gara Iași și asfixiați. Pentru acești 2.000 am plecat la Iași și am fost chiar bombardat în gara Nicolina, unde am vorbit cu generalul german. Am spus să se facă anchetă să văd cine a fost vinovat. Oare Gestapoul german? N-am aflat decât de un singur legionar, pe care l-am dat în judecată, dar a fost achitat. L-am dat a doua oară în judecată și m-am interesat ce s-a făcut cu el. Mi s-a răspuns că a fost trimis pe front, unde a murit”. (Legionarul la care face referire Antonescu este Mircea Manoliu, care a fost judecat pentru crimă și a fost achitat, acesta nu a murit pe front, precizează Radu Ioanid.)
