Premierul Barbu Catargiu a murit împuşcat, în plină stradă, în iunie 1862. 200 de arestări au fost făcute în zilele de după asasinat. Ucigaşul premierului nu a fost descoperit însă niciodată. Ancheta s-a clasat la scurt timp după crimă, sporind misterul din spatele acestei poveşti.
Misterul morții primului premier al Principatelor Unite Române. De ce n-a fost găsit ucigașul
Barbu Catargiu a fost numit prim-ministru al României la data de 22 ianuarie 1862, în primul Guvern unit după întregirea României. Conservatorul Catargiu şi-a câştigat antipatia liberalilor, după poziţia sa în privinţa reformei agrare.
La începutul verii lui 1862, atmosfera politică din Principatele Unite devenise irespirabilă. Deşi mai erau câteva zile până la vacanţa parlamentară, când toţi boierii aveau să alerge pe la casele de la ţară, la munte şi la mare, înainte să-i lovească vreo caniculă, se părea că lucrul în Camera Deputaţilor se poticnea în legea agrară.
Reforma era una dintre priorităţile guvernului Barbu Catargiu, care fusese numit primul Executiv unic al Principatelor, în ianuarie 1862.
După ce s-a realizat unificarea principalelor instituţii ale statului, misiunea guvernului era de a se ocupa de racordarea celorlalte domenii administrative.
Citește și: Misterul bărbatului din „Taured” care a năucit o țară întreagă. Era dintr-un „univers paralel”?
În primele luni de guvernare, lucrurile se mişcaseră mai rapid în unele sectoare: a fost desfiinţată Comisia Centrală de la Focşani, toate ministerele s-au mutat la Bucureşti, la fel şi Şcoala militară de la Iaşi, iar Bucureştiul a fost proclamat Capitală unică a ţării.
De asemenea, iau fiinţă câteva instituţii importante, precum Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Societatea Română de Ştiinţe şi prima asociaţie sportivă, Societatea Română de Arme, Gimnastică şi Dare de Seamă. Sunt adoptate şi implementate legi, cum ar fi legea vânzării sării şi legea urmăririi veniturilor statului, potrivit adevărul.ro.
Au rămas, însă, doi cartofi fierbinţi: legea electorală – la care se opunea guvernul Barbu Catargiu, care, fiind conservator, nu găsea oportună lărgirea drepturilor electorale – şi legea agrară.
În decursul anului 1862, confruntările dintre cele două tabere – conservatorii conduşi de Catargiu şi liberalii „roşii“ ai lui Brătianu – au fost dese şi în forţă. Aşa că în primăvară guvernul a adoptat o lege prin care presa era cenzurată în a mai vorbi vehement de rău despre acţiunile conservatorilor. Acest gest n-a aplanat câtuşi de puţin animozităţile politice, dimpotrivă.
Mărul discordiei parlamentare
În ce priveşte reforma agrară, aceasta era moştenire veche. Proiectul de lege fusese întocmit de Comisia Centrală în 1860 şi ajunsese pe masa dezbaterilor parlamentare în mai 1862.
În esenţă, era o lege conservatoare, care propunea constituirea unei parcele comunale, care să cuprindă trei pogoane de pământ pentru fiecare familie de ţărani, şi care permitea vinderea sau închirierea de către ţărani a unor parcele din moşia statului, dar nu din moşiile boiereşti.
Intenţia lui Catargiu, spunea el, era de „a pune la dispoziţia tuturor ţăranilor părţi de pământ cu preţuri cuviincioase“, dar liberalii voiau mai mult de atât.
Despre asta fusese dezbaterea şi în ziua de 8 iunie 1862. Legea putea să treacă de Cameră, pentru că gruparea conservatoare avea majoritatea, trei sferturi din deputaţii aleşi.
Citește și: Misterul dispariției campioanei la tir Andreea Rabciuc ar putea fi elucidat. Ce au găsit polițiștii
Dar liberalii, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti, s-au opus vehement şi, pentru că erau conştienţi de situaţia politică, au apelat la un tertip: au anunţat convocarea unei adunări pe Câmpia Libertăţii din Dealul Filaretului, pentru 11 iunie.
Pretextul era aniversarea a 14 ani de la Revoluţia Paşoptistă, dar obiectivul era de a pune presiune pe Executiv, eventual pentru înlăturarea conservatorilor de la putere.
Conservatorii s-au opus ideii liberalilor, fireşte, înţelegând bine manevra. La sfârşitul şedinţei, prim-ministrul Barbu Catargiu a luat cuvântul şi a rostit un discurs care a rămas bine întipărit în memoria colectivă. Se spune că, în contextul ameninţărilor venite din tabăra adversă, Catargiu a avut premoniţia morţii.
„Trandafirii din buchetele ce urmează a împodobi sărbătorirea de la 11 iunie vor fi, în realitate, topoarele, cuţitele, ciomegele şi chiar puştile, care s-au găsit asupra ţăranilor arestaţi la Văcăreşti. (...)
Pacea şi odihna e scăparea Ţărei şi voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniştei; voi prefera moartea mai ‘nainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile Ţărei“, spunea premierul cu puţin timp înainte să fie ucis.
Împuşcat pe dealul Mitropoliei
Pe 8 iunie 1862, primul ministru a părăsit clădirea Adunării pentru a pleca acasă. În mod ciudat, nu şi-a găsit cupeul închis la scară şi a fost invitat de prefectul poliţiei Bucureşti, Nicolae Bibescu, să urce în trăsura sa deschisă.
Când trăsura a ajuns sub clopotniţa Mitropoliei s-au auzit două focuri de armă. Un glonţ l-a lovit pe Barbu Catargiu în cap, premierul murind instant. Celălalt glonţ a a trecut pe la urechea lui Nicolae Bibescu, fără ca acesta să fie rănit.
Criminalul a dispărut imediat, iar la locul faptei a fost găsit un pistol ruginit. Caii de la trăsură, speriaţi de zgomotul împuşcăturii, au luat-o la galop şi au mai înaintat sute de metri până când au putut fi opriţi.
Odată trăsura oprită, s-a constat decesul premierului. După declaraţiile unui martor de la faţa locului, pe Catargiu l-ar fi împuşcat ”un individ blond, cu cioc, ciupit de vărsat, îmbrăcat nemţeşte, cu pălărie de paie cu borduri negre”.
A fost indicat Dimitrie Dunca, un liberal exaltat pe seama căruia s-a pus într-o primă fază asasinarea lui Catargiu, potrivit historia.ro.
“Şi pentru că, din informaţiile ce am luat, acel individ este peste măsură exaltat în ideile sale politice, bănuiesc că el poate fi făptuitorul”, scria prefectul de Ialomiţa, cel care l-a indicat după descrierea martorului ca prezumtiv asasin pe Dunca.
Dimitrie Dunca nu a putut fi găsit şi nu a fost interogat. Prefectul Poliţiei, Nicolae Bibescu, singura persoană care se afla cu Catargiu în momentul morţii, s-a numărat şi el printre suspecţi.
Unii martori ar fi susţinut că Bibescu ar fi putut să îl împuşte el însuşi pe Catargiu, cînd trăsura a trecut pe sub clopotniţă. Ca şef al poliţie, Bibescu s-a ocupat de ancheta care nu a condus la niciun suspect concret.
200 de arestări şi niciun condamnat
200 de arestări a operat poliţia în urma asasinării lui Catargiu, însă nicio arestare n-a condus la adevăratul ucigaş al premierului. Povestea unuia dintre suspecţi a sporit şi mai mult misterul asasinatului lui Catargiu. Gheorghe Bogati, o figură cunoscută în lumea interlopă a Bucureştiului, s-a aflat pe lista suspecţilor.
La data asasinatului Bogati era un cerşetor, informator al poliţiei Capitalei, un personaj rău-famat, fără nicio pregătire. Interogat de Poliţie, Bogati ar fi dat, se pare, declaraţii contradictorii, dar nu a fost pus sub acuzare.
La scurt timp după asasinat, când ancheta era deja închisă, Bogati a fost numit inspector silvic, prin decizia lui Al. I Cuza. Numirea a ridicat mari semne de întrebare şi suspiciuni. Istoricul Alexandru Lapedatu a susţinut în studiile sale că asasinul lui Barbu Catargiu ar fi fost unul plătit, în persoana lui Gheorghe Bogati.
Citește și: Misterul Sfintei al cărei corp e intact, deși a murit în 1837. Pare că „doarme” liniștită în pat
"La 1862, Bogati se găsea în Bucuresti, ducând o existenţa imundă. Trăia în mizerie, dormind prin grădinile de la vale de Schitu Măgureanu şi întreţinându-se în casele de toleranţă", scrie Lapedatu.
Potrivit istoricului, pentru crima făcută la comandă, Bogati ar fi fost răsplătit cu postul de slujbaş la stat. Se spune că, spre finalul vieţii, emigrat în zona Ardealului, Bogati s-ar fi recomandat cu mândrie drept ”asasinul lui Catargiu”.
Cel mai scandalos scenariu legat de asasinarea lui Catargiu speculează implicarea lui Cuza în presupusul complot care a vizat uciderea premierului. Ancheta s-a închis la scurtă vreme după asasinat, dosarul fiind clasat cu autor necunoscut.
