Atât valoarea pieselor, cât şi modul în care au fost sustrase au atras atenţia contemporanilor, iar acţiunea a intrat în istorie drept unul dintre marile furturi din istoria Bucureştilor.
Povestea celui mai spectaculos furt din istoria României
Conform statisticilor criminale, cele mai numeroase infracţiuni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost furturile. Majoritatea nu erau descrise detaliat în presa epocii, poate şi pentru că nu erau infracţiuni violente care să ducă la decesul sau rănirea victimelor.
Unele cazuri au ieşit însă în evidenţă fie prin pagubele materiale însemnate, fie prin modul de operare al răufăcătorului/răufăcătorilor. Furtul Tezaurului de la Pietroasa, din noiembrie 1875, a îndeplinit ambele criterii şi s-a aflat o lungă perioadă de timp în atenţia gazetelor epocii.
Atac politic: conservatorii nu sunt în stare să „conserve” nimic
Numerele din 21 noiembrie 1875 ale ziarelor, „Pressa” şi, „Telegraphul“ menţionau chiar pe prima pagină un, „furt forte îndrăsneţ” de la Muzeul Naţional. „Telegraphul“ prezenta ştirea detaliat, pe o coloană întreagă.
Citește și: Povestea Danielei Silivaș, campioana căruia i-au falsificat data nașterii. Câștigă 6 medalii la JO
De obicei, în perioada cu pricina, ştirile despre infracţiuni apăreau la pagina a doua sau a treia şi erau integrate secţiunii, „faptelor diverse”. Mai mult, relatarea din, „Telegraphul“ era precedată şi de un titlu care atrăgea atenţia: „Hoţii la Museu!”.
Folosirea adjectivelor pentru a descrie furtul denota caracterul extraordinar al acestuia:
„O hoţia din cele mai curioase şi din cele mai cutesătoare”. Articolul accentua apoi valoarea, „Cloştii cu puii de aur”, care stârnise admiraţia străinilor la Expoziţia universală de la Paris din 1867.
Cea mai mare parte a articolul descria modul în care fusese furată colecţia de obiecte preţioase. Camera în care se afla tezaurul era sub încăperea care servea ca bibliotecă şi cancelarie a Senatului.
Citește și: Urșii terorizează Alba. A treia zi consecutivă când animalele apar în sate. Oamenii sunt îngroziți
Se credea că mai mulţi hoţi au tăiat pardoseala din această ultimă încăpere, au spart tavanul camerei unde era ţinut tezaurul, au coborât pe o frânghie şi au furat, „Cloşca cu puii de aur”.
În concluzia ştirii apărea un atac la adresa conservatorilor. Se preciza ironic că aceştia nu sunt capabili să conserve nimic şi, deci, că totul se fură. „Telegraphul“ era însă un ziar care susţinea interesele liberalilor şi nu de puţine ori relatările infracţiunilor se transformau în atacuri politice.
Tezarurul e recuperat, Pantazescu e prins, dar evadează
În, „Pressa”, ştirea de la prima pagină avea doar un sfert de coloană şi semnala cazul cititorilor. La pagina a treia, în cadrul secţiunii, „Fapte Diverse”, fără a fi delimitată de o altă ştire, se relata despre furtul tezaurului de la Pietroasa. Totuşi, nici această ştire nu ocupa un spaţiu prea mare, doar un sfert de coloană.
Spre deosebire de prezentarea din, „Telegraphul“, în „Pressa” se preciza că furtul avusese loc în noaptea de 19/20 noiembrie 1875. „Telegraphul“ nu făcea nicio referire la data furtului.
Peste doar două zile, în numărul din 23 noiembrie, ”Pressa” publica ştirea intitulată, ”Tesaurul de la Petroasa s’a găsit”. Obiectele preţioase fuseseră recuperate, iar cea mai mare parte a articolului oferea detalii despre făptaşul furtului: Pantazescu, un pungaş de meserie care comisese şi alte furturi.
Citește și: Legenda lui Pintea Viteazul, haiducul care a inventat un aparat de zbor ca să fugă de poteră
Acesta era considerat un hoţ îndrăzneţ şi un, „bun gimnastic”. Trăsăturile lui Pantazescu se aflau în prim-plan şi în articolul din 25 noiembrie, pe o coloană de la pagina a treia.
Făptaşul avea 21 de ani, era blând, cu figura inteligentă, aplicată la rău şi cu calităţi de acrobat. Autorul articolului aprecia că Pantazescu ar fi putut avea o soartă mai bună dacă n-ar fi fost afectat de vicii.
El apărea în paginile ziarului şi în numărul următor pentru că reuşise să evadeze din arest, sărind de la o fereastră. Devenise deja, „vestitul pungaş Pantazescu” şi avea un statut similar cu acela al celorlalţi răufăcători celebri.
În timp, povestea capătă „înflorituri”
Furtul spectaculos de la muzeu este consemnat de mai mulţi autori contemporani. Totuşi, atunci când relatările acestor autori sunt redactate la mai mulţi ani de la desfăşurarea evenimentelor, ele pot conţine informaţii eronate.
Lucrarea lui Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altădată (1927-1932), inventariază, de pildă, numeroase evenimente notabile din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Autorul plasează totuşi furtul, „Cloştii cu puii de aur”, comis de Pantazescu, în noaptea de Crăciun a anului 1877, deşi avusese loc în 1875.
Citește și: Povestea lui Nicolae Linca, pugilistul român care a cucerit aurul olimpic: A boxat cu un deget rupt
Potrivit lui Bacalbaşa, Pantazescu vânduse una dintre piesele furate unui bijutier-ceasornicar, iar acesta ar fi topit-o. De altfel, Alexandru Odobescu remarca, trist, că tezaurul, restaurat din iniţiativa sa, fusese deteriorat de Pantazescu.
După ce a fost prins din nou, Pantazescu a fost închis la pentenciarul Cozia şi apoi împuşcat mortal când ar fi încercat din nou să evadeze.
