Reţeaua de spioni a Reginei Elisabeta I. Plonjăm direct în copilăria spionajului. O listă întocmită de maestrul spion Robert Cecil oferă o perspectivă asupra începuturilor serviciului secret, spune un istoric, Stephen Alford.
Timp de mai bine de un secol, lista a rămas netulburată în Arhivele Naționale: o singură coală de hârtie, intitulată Numele oamenilor de informații, cu puterea de a dezvălui o rețea ascunsă de spioni elisabetani secreţi.
Reţeaua de spioni a Reginei Elisabeta I. Plonjăm direct în copilăria spionajului
Acum, dosarul secret de 428 de ani al lui Robert Cecil, maestru de spion al Elisabetei I și al bărbatului care a descoperit Complotul prafului de pușcă, din 1605, a fost alcătuit, folosindu-se acest document-cheie.
El dezvăluie modul în care Cecil a creat și a folosit o rețea de spionaj clandestin, pentru a spiona monarhii europeni, în slujba Tronului Angliei.
Rețeaua era atât de extinsă, încât istoricul Stephen Alford – care a vânat spionii elisabetani și a reconstruit cu minuțiozitate dosarele ilicite ale lui Cecil, despre fiecare informator, de când a găsit lista în arhive, cu aproape 15 ani în urmă – crede că a fost „primul serviciu secret organizat” în Anglia.
Citeşte şi: Doi spioni ruși, arestați în Germania în timp ce încercau să atace livrările de arme către Ucraina
Interesant este că istoricii consideră că primul serviciu secret modern a apărut la începutul Secolului XX, tot în Anglia, în timpul primul război. „Au fost enumerate o mulțime de nume – pe unele le-am recunoscut, oameni din sau apropiați de consiliul privat al Elisabetei I și multe pe care nu le știam.
În cele din urmă, mi-am dat seama că numerele de lângă numele lor erau numere de folio și că aceasta era într-adevăr o pagină de conținut interesant.
A fost un moment al revelaţiei”, a spus Alford, profesor de istoria modernă timpurie britanică la Universitatea din Leeds.
Citeşte şi: Financial Times: Baza de date Schengen, pusă la dispoziţia Rusiei din Austria pentru asasinate
El a scris o carte despre descoperirile sale, "All His Spies: The Secret World of Robert Cecil", care este publicată de Penguin Books.
Documentul trecut anterior cu vederea, pe care Alford crede că Cecil a început să-l scrie în 1596, fusese plasat într-un dosar „diverse”, de către arhiviștii victorieni, conform The Guardian.
„Cred că am fost probabil primul savant care s-a interesat de asta”, a spus Alford. „Victorienii aveau un obicei în care, dacă dădeau peste hârtii care nu aveau sens pentru ei, care erau puțin misterioase și nu puteau fi puse la dosar, într-un mod îngrijit și ordonat, se scărpinau pe cap și apoi le depuneau într-un arhivar de "diverse și ignorați-le".
Și aici, acum, istoricii găsesc acumlucruri cu adevărat interesante.”
Citeşte şi: Cu ce se ocupau cei doi agenţi ruşi pe care i-a arestat SBU ucrainean
El a început să cerceteze arhivele, căutând orice hârtie care părea relevantă și avea „un mic număr în colț”, care se potrivea cu numărul informatorului de pe pagina de conținut.
„Trebuia doar să sper că marginile hârtiei nu au fost rupte. Și, pentru că manuscrisele erau atât de prost păstrate înainte de secolul al XIX-lea – adesea îndesate în camerele din Turnul Londrei – șobolanii și șoarecii au ajuns și la unele documente.
Adesea, erau pătate, pe unele se văd urme de dinți. Este un miracol că aceste hârtii au supraviețuit.
Pe măsură ce construia treptat folio-ul fiecărui intelligencer, a început să vadă un model. „Fiecare era ca un dosar de birou, cred. Era la îndemână în biroul lui Cecil, pentru când au venit rapoartele sau pentru a ține o evidență a plăților efectuate.
Cine era pe statul de plată
Majoritatea spionilor din secolul al XVI-lea lucrau pentru curteni și erau în mod normal „o grămadă de oameni necinstiți”, a spus Alford, care aveau să apară la întâmplare și să ofere informații disparate, ad-hoc.
Informatorii de pe această listă însă erau diferiți: „Aceștia erau indivizi serioși, mulți dintre ei comercianți internaționali, care erau pe statul de plată”. Anterior, oamenii de știință credeau că Cecil, al cărui rol oficial era secretar de stat al Reginei Elisabeta I, avea „câțiva spioni, ici și colo”.
Dar cercetările lui Alford indică faptul că avea o rețea organizată de peste 20 de spioni, în Lisabona, Calais, Bruxelles, Sevilla, Roma, Amsterdam, Scoția, Suedia și în alte locații nespecificate. „A ales comercianții pentru că ei călătoresc, știu să citească și să scrie, vorbesc limbi europene și au rețele proprii”, spune acum Alford.
