16 din 18 șoferi de ambulanță din Corabia, anchetați pentru furt de motorină. 8 pacienți ar fi murit

DE Alexandru Pop | Actualizat: 05.12.2018 - 13:27

Ambulanța Corabia a fost lăsată fără angajați, după ce procurorii i-au plasat sub control judiciar pe 16 dintre cei 18 ambulanțieri.

SHARE

Ambulanțierii sunt acuzați că timp de cinci au furat combustibil din autospeciale, iar anchetatorii au stabilit că motorina furată provine din plusuri create ca umare a deplasării la urgențe cu viteze reduse. 

Procurorii au menționat că investighează inclusiv dacă există o legătură de cauzalitate între decesul a opt pacienți și faptul că ambulanțele rulau cu viteză foarte mică la apelurile la 112, luând în calcul acuzația de ucidere din culpă, 

Cincisprezece ambulanțieri ai Stației de Ambulanță Corabia din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt sunt cercetați pentru delapidare, fals și uz de fals, iar 13 dintre ei au interdicția de a-și mai exercita atribuțiile de serviciu. La percheziții s-au descoperit 500 de litri de motorină. 

Stația Corabia are în total 18 ambulanțieri, conducerea SJA Olt fiind obligată să ia măsuri de urgență pentru a se putea desfășura acțiunea fără probleme, scrie Gazeta de Sud.

„În 3 decembrie prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mișcare acțiunea penala față de 15 inculpați, ambulanțieri în cadrul Servicului de Ambulanță Corabia, pentru delapidare, fals și uz de fals. În 4 decembrie s-a luat măsura controlului judiciar față de 13 inculpați, fiindu-le interzisă exercitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile“, a transmis Poliția Județeană Olt.

Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, Radu Nucă, a precizat că doar doi ambulanțieri de la Corabia nu sunt vizați de ancheta Parchetului. 

„Pe termen scurt nu este o problemă, pe termen lung va fi o problemă, dar probabil vom scoate posturile la concurs pe perioadă determinată, cât mai repede. Mâine voi cere acest lucru la minister, o procedură de scoatere a posturilor la concurs, dacă se poate mai rapidă, pe perioadă de 6 luni, probabil, până la soluționare, și vom lucra, nu se întrerupe nimic acolo. Pe termen scurt am luat măsuri de redistribuire a personalului de la Caracal și Slatina, iar șoferii care lucrau pe transport nu vor mai lucra pe transport, vor lucra pe urgență, iar transportul, probabil, va fi redistribuit către un furnizor privat. Acest personal va fi redistribuit la Corabia, se vor acorda ore suplimentare, sunt măsuri de rezervă, nu este nicio problemă“, a declarat managerul SJA Olt, Marinela Prina, pentru Gazeta de Sud.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te