Călin Popescu-Tăriceanu, la DNA în dosarul mitei de 800.000 de dolari

DE Miruna Moldoveanu | 20.01.2021 - 17:01
Călin Popescu Tăriceanu la DNA/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
Călin Popescu Tăriceanu la DNA/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Călin Popescu Tăriceanu, fostul președinte al Senatului, a mers , miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru acte procedurale în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 800.000 de dolari.

SHARE

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Tăriceanu le-ar fi prezentat procurorilor garanţii în vederea acoperirii valorii sechestrului impus până la concurenţa sumei de 800.000 de dolari.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri începerea urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu pentru luare de mită și a dispus sechestru asigurător pe bunurile imobile ale acestuia, în cuantum de 800.000 de dolari (3.204.640 lei).

El este acuzat că în perioada 2007-2008, când era premier, ar fi primit de la reprezentanții unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanță.

În schimb, Tăriceanu și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

„Tot acest dosar pleacă de la premise false, eronate și aberante - că în perioada în care am condus Guvernul s-au emis HG pentru a favoriza anumite companii. Premierul nu dă așa din pixul lui HG (...) Totul e pe o bază falsă, am cerut timp suplimentar pentru studierea dosarului și voi urma procedurile stabilite în cadrul procesului”, a susținut Tăriceanu.

Pentru același dosar, DNA a trimis Senatului încă din noiembrie 2018 o cerere de încuviințare a urmăririi penale împotriva lui Tăriceanu, care la acel moment era senator. După nenumărate tergiversări, în iunie 2019 Senatul a respins solicitarea DNA. Procurorii spun acum că au fost administrate probe suplimentare și au rezultat elemente de noutate în această anchetă.

Conform unor surse judiciare, compania de la care Tăriceanu ar fi primit mită este Fujitsu Siemens Computers, de al cărei nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României. Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft, potrivit Agerpres.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te