Camera Deputaţilor a aprobat percheziționarea informatică a deputatului PNL Gheorghe Adrian Miuţescu

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 06.12.2021 - 18:08
Camera Deputaţilor a aprobat cererea ministrului Justiţiei privind percheziţia informatică în cazul deputatului Adrian Miuţescu, liderul PNL Argeș. / Foto: ziarulprofit.ro

Camera Deputaţilor a aprobat cererea ministrului Justiţiei privind percheziţia informatică în cazul deputatului Adrian Miuţescu, liderul PNL Argeș. S-au înregistrat 227 voturi pentru, 23 împotrivă şi 9 abţineri.

SHARE

Săptămâna trecută, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil cererii DNA de încuviinţare a efectuării unei percheziţii informatice în cazul deputatului Gheorghe Adrian Miuţescu, suspect de săvârşirea a opt infracţiuni.

Pe 24 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea pentru efectuarea unei percheziţii informatice în dosarul în care este vizat deputatul Gheorghe Adrian Miuţescu, suspect de săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Citește și: VIDEO Nou circ marca Diana Șoșoacă, în Parlament: a vorbit cu botniță de la tribună

Pentru ce este cercetat deputatul Adrian Miuţescu

Pe 12 noiembrie, DNA Piteşti a anunţat că preşedintele PNL Argeş, deputatul Adrian Miuţescu, este urmărit penal într-un dosar privind fapte de corupţie.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi preşedintele PNL Piteşti, viceprimarul Gelu Tofan, şi directorul Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, Cristian Mitrofan, ambii pentru câte o infracţiune de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, precum şi Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, pentru instigare la săvârşirea aceluiaşi tip de infracţiune.

"În ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă de existenţă a infracţiunilor precizate, fiind conturată următoarea stare de fapt: în perioada aprilie - iulie 2021, suspectul Miuţescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurg din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar şi a unei alte persoane în funcţii de conducere la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş. Aceasta, în condiţiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană", se menţionează într-un comunicat al DNA Piteşti.

Citește și: VIDEO Victorie pentru Orban: deputatul Adrian Miuţescu, reales preşedinte al PNL Argeş

Procurorii susţin că, procedând în aceeaşi manieră, Miuţescu ar fi intervenit pentru numirea unei persoane într-o funcţie de conducere la Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia şi pentru mutarea sediului instituţiei de la Ploieşti la Piteşti.

"În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuţescu Gheorghe Adrian şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurg din funcţia menţionată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menţinerea/numirea în funcţiile de inspectori şcolari şi directori de şcoli a unor persoane agreate de partid, aceste influenţe fiind exercitate şi la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş. Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum şi în lunile aprilie şi august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naţionale Poşta Română în scopul angajării unei persoane la această instituţie, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcţie de conducere la nivel judeţean", precizează DNA.

Procurorii mai susţin că, în perioada iulie-august 2021, suspecţii Gelu Tofan şi Cristian Mitrofan şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurg din funcţiile ocupate în partid pe lângă persoane din cadrul Inspectoratului Şcolar Argeş "în scopul menţinerii unei anumite persoane în funcţia de inspector şcolar sau în scopul numirii aceleiaşi persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum şi pentru numirea în funcţia de directori de şcoli a unor persoane agreate de partid".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te