Raed Arafat va fi audiat marți de procurorii Parchetului General în dosarul Colectiv, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. Audierea are loc în ancheta declanșată după ce, în noiembrie 2016, părinţii victimelor şi supravieţuitori au depus o plângere în care au acuzat de neglijenţă şi ucidere din culpă mai multe persoane din sistemul medical şi din guvern, printre care şi Victor Ponta, şi Nicolae Bănicioiu. De altfel, aceleași surse au precizat că și fostul ministru al Sănătății va fi audiat de procurori săptămâna aceasta, arată G4 Media.
Parchetul General a extins ancheta în dosarul Colectiv în iunie 2018 şi de atunci investighează modul în care autorităţile au intervenit şi au îngrijit victimele imediat după tragedie. Ancheta a fost extinsă în urma plângerilor penale depuse de părinţi şi victime.