În mod tradițional limita bătăliei politice din Statele Unite se oprea la o linie roșie, securitatea națională și politica externă, unde de regulă abordările erau bi-partizane chiar dacă existau unele nuanțe. Nu mai e cazul. Singura excepție pare să fie o poziționare critică bi-partizană față de China. Însă și în acest caz nu e clar dacă o administrație Biden nu va dori să tempereze oarecum fricțiunile în numele unei cauze foarte dragi zonei radicale a susținătorilor săi: acțiunea în comun pentru salvarea planetei care ar fi amenințată de schimbările climatice. Din acest punct de vedere lui Xi Jinping nu-i va fi greu să ofere promisiuni care în final se vor dovedi probabil la fel de lipsite de substanță ca și cele făcute la intrarea în WTO (Organizația Mondială a Comerțului). El a și promis deja că țara sa își va propune să devină neutrală din perspectiva emisiilor de CO2 pînă în 2060. Este o propunere care nu-l angajează în mod real cu nimic avînd în vedere termenul îndepărtat dar care, avînd în vedere obsesiile Bruxelles-ului legate de această temă, oferă un bun pretext celor care doresc semnarea unui acord economic strategic cu Beijingul (e vorba în principal de Germania), să preseze celelalte state din UE în această direcție.
Cum va arăta politica internațională promovată de o viitoare administrație Biden?
În aceste condiții este desigur important să înțelegem cum s-ar putea poziționa o posibilă administrație Biden în chestiunile majore de politică externă. În urma unei convorbiri cu Antony Blinken, principalul consilier pe politică externă al lui Joe Biden, Walter Russell-Mead extrage cîteva concluzii privind direcțiile principale probabile ale politicii externe americane cu Joe Biden la Casa Albă. Articolul din Wall Street Journal se întitulează semnificativ "Biden's Foreign-Policy Blast from the Past" ("În politică externă a lui Biden regăsim ecouri din trecut") și în esență descrie o politică externă care își propune, cel puțin declarativ, să revină la conceptul de multilateralism liberal din trecut.
În opinia echipei de politică externă a lui Joe Biden asistăm la erodare a ideilor și instituțiilor care stau la baza ordinii internaționale liberale nu din cauza schimbărilor majore de pe scena geopolitică a lumii, revirimentul Rusiei și mai ales ascensiunea Chinei, ci din cauză că sub președinția lui Donald Trump Statele Unite și-au abandonat rolul de principal promotor al acestor valori pe plan global. Așa că tot ceea ce trebuie făcut este să se revină la această abordare luminată.
Cum vor face Statele Unite asta? Răspunsul pe care l-a primit Walter Russell-Mead de la Antony Blinken arată în felul următor. "Prin reintrarea în acordul nuclear cu Iranul America va cîștiga sprijinul partenerilor săi de negociere necesar pentru a obține un acord și mai bun de la Teheran. SUA pot reduce fluxurile de migranți prin îmbunătățirea condițiilor din țările lor de origine. America poate apoi determina parteneri reticenți, ca New Delhi și Beijing, să i se alăture în lupta împotriva schimbărilor climatice chiar dacă îi va presa în paralel să devină deveni suporteri activi ai ordinii mondiale liberale. Washingtonul poate face din India un partener de bază în coaliția sa globală pentru a limita ambițiile geopolitice ale Chinei fără a renunța să o critice în privința drepturilor omului și a standardelor în domeniul muncii".
Problema lui Biden este aceea că reprezentanții curentului progresist radical american presează pentru ceea ce ei numesc o politică externă progresistă. În opinia lor Statele Unite trebuie să-și regîndească complet politica externă. Să-și schimbe fundamental prioritățile, reducîndu-și semnificativ implicarea pe plan internațional, acceptînd ca inevitabilă dominația Chinei care, speră ei, va fi un "hegemon benevolent" și își va asuma responsabil rolul de nou "polițist al lumii" în timp ce America ar urma "să-și gestioneze declinul" concentrîndu-se pe alte "cauze", ca schimbările climatice, diversitatea sau lupta cu "rasismul sistemic". Nu este și viziunea unei posibile viitoare administrații Biden care a semnalat că pe această direcție, spre deosebirea de cea internă, nu va agrea o astfel de abordare. Într-un articol cu un titlul sugestiv, "De ce America trebuie să conducă din nou", publicat în Foreign Affairs, Joe Biden susține exact contrariul, că America trebuie să-și reasume rolul de lider mondial. Marea întrebare este aceea dacă, în condițiile deplasării radicale spre stînga din Partidul Democrat, el va putea să excludă din agenda sa externă doleanțele acest curent tot mai influent din propriul partid.
De ce stîrnește Trump atîta iritare pe ambele maluri ale Atlanticului?
Viziunea expusă de Blinken este una larg acceptată printre membrii elitelor liberale americană și europeană care văd în Donald Trump sursa tensiunilor dintre aliați și a deteriorării situații internaționale. În paralel, ei idealizează epoca Obama și pun unilateral pe seama lui Trump vina pentru degradarea relațiilor transatlantice cînd în fapt acesta nu a făcut decît să spună cu voce tare, e drept de o manieră exagerat de contondentă, ceea ce se discuta oricum în culise. Însă este vorba doar de o scuză comodă. "Trump îi irită pe europeni, în special pe cei din elite, din motive de natură fundamentală numai că ei nu vor să admită asta preferînd să dea vina pe personalitatea lui bizară", crede un cunoscut jurnalist și istoric elvețian, Markus Somm. "Din cauză că el pune sub semnul întrebării aproape toate lucrurile de care elitele europene sunt mîndre. Cum ar fi cel că statul asistențial reprezintă un triumf civilizațional al social-democrației europene la care întreaga lume ar trebui să se uite cu admirație".
În esență, Joe Biden promite că dacă va deveni președinte "va lua măsuri imediate pentru a reafirma democrația din Statele Unite, reînnoi alianțele, proteja viitorul economic al Americii și face ca America să conducă din nou lumea". Ceea ce, se înțelege, i-ar permite să promoveze cu succes o serie întreagă de cauze nobile care au fost abandonate de Donald Trump: "drepturile femeilor pe plan global, apărarea instituțiilor de bază ale valorilor democratice, precum libertatea presei, dreptului de vot, independența justiției". Pentru asta, alături de celelalte democrații, Statele Unite vor adopta o agendă globală a cărei prioritate va fi să determine țările din lume să se angajeze să lupte împotriva corupției, să se opună tendințelor autoritariste și să promoveze drepturile omului pe plan intern și extern. Între altele, ne mai spune Joe Biden, va insista ca Beijingul să renunțe la subvenționarea exporturilor de cărbune și să finanțeze proiecte energetice bazate pe combustibili fosili în alte țări în cadrul inițiativei "Belt and Road". "Triumful democrației și liberalismului asupra fascismului și autocrației a creat lumea liberă. Dar această luptă nu definește doar trecutul nostru, va defini. de asemenea, și viitorul nostru", prezice el încrezător.
Biden propune reînvierea ideii de "ordine internațională liberală" în care țările lumii vor adopta în marea lor majoritate principiile de bază ale democrației liberale iar marile probleme globale vor fi abordate și soluționate în cadrul unor foruri instituționale multilaterale, spre beneficiul general. Una din primele probleme majore ale acestei viziuni asupra lumii este aceea că pleacă de la premiza că restul lumii, dacă ar fi lăsat să decidă liber, ar adopta cu entuziasm valorile liberale occidentale. Însă în multe locuri de pe glob, din varii motive, tradiții, credințe religioase, resentimente anti-occidentale, există o completă lipsă de entuziasm, ca să folosim un eufemism, față de multe dintre elementele acestei rețete liberale. De pildă, atunci cînd, aflat în vizită în Kenya, Barack Obama a pledat pentru adoptarea unor generoase politici pro-LGBT președintele kenyan i-a replicat că țara sa are cu totul alte priorități.
Ar trebui să consemnăm sfîrșitul iluziilor privind ordinea internațională liberală?
Oricum, indiferent cum interpretăm istoria post-belică e clar că pe fondul erodării puterii și influenței Americii, este complet nerealist să credem că, chiar în condițiile în care Trump pierde alegerile, ne-am putea reîntoarce la vechea abordare, așa cum pledează, iată, Biden.
În afară de asta, o serie întreagă de decizii luate în timpul administrației Obama au dovedit ulterior că au fost grevate de considerente ideologice și de o cunoaștere superficială a realităților de pe teren. Un exemplu este poziția față de Iran. După cum scrie istoricul Victor Davis Hanson în National Review "a fost o adevărată fantezie, o probă de stupiditate să crezi că un regim teocratic care va dispune într-un timp relativ scurt de arme nucleare va deveni "moderat" deși între timp sprijină o serie întreagă de grupări teroriste în Siria, Liban, în statele din zona Golfului și inițiază acțiuni teroriste în Europa și America Latină".
Același tip de abordări naive și mioape au fost vizibile și în cazul Chinei. S-a înțeles mult prea tîrziu că China nu a avut niciodată intenția de a accepta actuala ordine internațională, de sorginte occidentală. La nivelul actual de putere economică și militară, de influență globală, China nici măcar nu mai pretinde că ar dori să facă asta. Partidul Comunist Chinez nu a intenționat niciodată să joace după regulile stabilite de Occident iar acum vrea să-și impună pe plan mondial regulile și valorile sale care sunt în total contrast cu cele menționate de Biden. Și fostele administrații George W. Bush și Barack Obama au privit cu îngrijorare intențiile Chinei. Numai că acestea nu abandonat credința, care s-a dovedit naivă, că pot colabora cu regimul de la Beijing pentru a consolida actualul sistem internațional și regulile după care acesta funcționează și că liberalizarea economică a Chinei va duce în cele din urmă și la o liberalizare politică.
Donald Trump a fost primul care a privit relația cu China prin prisma unei confruntări geopolitice existențiale pentru America. Tot administrația sa a fost cea care a abordat relațiile internaționale de o manieră pragmatică. Strategia Națională de Securitate a Statelor Unite pune în centrul ei competiția geopolitică, în principal cea cu China. A fost criticat pentru introducerea tarifelor punitive în relațiile comerciale bilaterale însă cei care au făcut-o nu au putut oferi soluții alternative cu impact real. De altfel relația cu China este probabil singurul domeniu în care mulți dintre adversarii săi politici i s-au raliat totuși ulterior. Ca și în alte situații el a avut și în acest caz intuiții corecte chiar dacă abordările strategice au fost discutabile, un exemplu fiind retragerea Americii din acordul TPP.
Am asistat în același timp la o abordare conceptual diferită care nu mai punea în centru preocupărilor "prezervarea ordinii internaționale liberale" abordare la care, iată, Joe Biden ar dori să se reîntoarcă. Nu este neapărat ceva surprinzător. Printre experții și oamenii cu state vechi în establishment-ul de politică externă și de securitate națională din Statele Unite, între care destul de mulți și-au declarat de altfel sprijinul public pentru Biden, este întreținută în continuare credința că America trebuie să meargă în continuare pe această abordare. După cum scrie Nadia Schadlow (în 2018 ea a ocupat la Casa Albă poziția de adjunct al Consilierului pentru Securitate Națională) în Foreign Affairs, într-un articol cu un titlul sugestiv "Sfîrșitul iluziilor americane", "de la sfârșitul Războiului Rece, majoritatea factorilor de decizie din SUA au întreținut un set de iluzii despre ordinea mondială. În chestiunile critice, ei au văzut lumea așa cum și-ar dori să fie și nu cum este cu adevărat".
În deplin contrast, spune ea, Președintele Donald Trump, care nu este un produs al comunității americane de politică externă, nu este tributar acestor iluzii, încă larg prezente și în America și în Europa nu doar în spațiul politic sau al think tank-urilor ci și în mass media sau în cercurile academice și intelectuale, așa că privește lumea mult mai realist. Acesta este și motivul principal pentru care este văzut cu atîta ostilitate de către elitele pe ambele maluri ale Atlanticului.
"Geopolitica este eternă", ține să sublinieze Nadia Schadlow. Competiția geopolitică a fost și va rămîne o constantă în istoria omenirii, oricît de mult și-ar dori idealiștii să se întîmple contrariul. Acesta este motivul pentru care, crede ea, "obiectivul principal al strategiei Statelor Unite, ar trebui să fie de acela de a preveni acumularea de activități și tendințe care dăunează intereselor și valorilor americane, mai degrabă promovarea unor mari proiecte în încercarea de a determina modul în care China sau alte țări ar trebui să se guverneze. Pentru asta Statele Unite trebuie să adopte politici care să vizeze menținerea echilibrelor regionale de putere și de descurajarea agresiunilor inițiate de puterile revizioniste".
