A societății și a economiei americane.
Disputele electorale tradiționale Stînga - Dreapta au fost înlocuite de unele între progresiști și conservatori și au în centru disputele identitare și poziția față de globalizare
Pe 3 noiembrie, vor avea loc în Statele Unite alegeri prezidențiale. În fapt sunt alegeri mai complexe pentru că în paralel pentru că în paralel se va vota pentru o parte din locurile din Senat și Camera Reprezentanților dar și pentru poziții de guvernatori. Toate sunt foarte importante, la rîndul lor, pentru că dacă democrații obțin nu doar Casa Albă ci și controlul ambelor camere ar putea impune schimbări majore în plan instituțional, între care una foarte importantă este extinderea Curții Supreme, stabilă din anul 1869 încoace, de la 9 la 13 sau chiar 15 membri, prilej cu care stînga liberală va putea să-și asigure dominația totală asupra acesteia pentru a-și putea impune, practic fără opoziție, agenda sa progresistă tot mai radicalizată, cu teme precum schimbările climatice, diversitatea și așa numitul "rasism sistematic" sau redefinirea libertății de expresie.
De aceea, mulți consideră că e vorba de probabil cele mai importante alegeri din ultimele decenii. Și nu e o exagerare, avînd în vedere și momentul în care ne aflăm. În plină competiție geopolitică sino-americană, cînd o decuplare transatlantică nu poate fi deloc exclusă dacă ne uităm la "tendințele suveraniste" din UE și abordarea diferită de aici în privința relației cu China, cu o lume occidentală, oricum afectată grav de pandemie, într-un declin accelerat sub impactul unor convulsii interne greu de imaginat pînă de curînd. Iar în ceea ce ne privește, realizarea faptului că certitudinile liniștitoare pe care ne bazam prin apartenența la UE și NATO sunt tot mai serios puse sub semnul întrebării.
Din punct de vedere formal confruntarea va avea loc între Joe Biden, candidatul Partidului Democrat, și președintele în funcție, Donald Trump, împotriva căruia s-au raliat nu doar democrații ci și marea majoritate a mass media, structuri sindicale, o parte din birocrația de la Washington și chiar un segment din establishment-ul conservator. Însă miza în joc este cu mult mai substanțială. Curentul radical progresist, "Justice Democrats", tot mai influent în Partidul Democrat, ale cărui revendicări precum de-bugetarea sau chiar desființarea poliției, sunt practic similare cu cele ale mișcării declarat neo-marxiste Black Lives Matter, pune deschis sub semnul întrebării, sub stindardul luptei cu "rasismul sistemic", aproape toate elementele fundamentale definitorii pentru națiunea americană, de la Constituție și părinții fondatori la existența Colegiului Electoral și dimensiunea Curții Supreme. Tot ei sunt cei care, cu vîrf de lance Alexandra Ocasio-Cortez, militează pentru un "New Green Deal", un program radical care are ca obiectiv un model de societate de tip socialist-colectivist sub pretextul luptei cu "Schimbările Climatice". Cu alte cuvinte în America există acum ceva greu de imaginat pînă de curînd: o "stare revoluționară" de sorginte neo-marxistă.
Ca și în alte locuri din Occident confruntarea nu mai are loc în logica paradigmei Stînga - Dreapta ci între curentul progresist, extras din stînga liberală, și o zonă conservatoare. Între cele două tabere sunt falii majore, aproape imposibil de gestionat așa cum era cazul în trecut cînd disputele operau predominant în plan economic, se centrau pe rolul și amploarea
intervenției statului în societate. Acum confruntarea ideologică este dominată de raportarea la globalizare și la disputele identitare, care sunt văzute, toate, în cheia "opresori - oprimați", opresorii fiind exclusiv albii, în special bărbații albi. În timp ce conservatorii apără valorile tradiționale, familia tradițională, prețuiesc națiunea și patriotismul, ceilalți au redefinit într-un mod radical valorile liberale tradiționale. Genul nu mai este văzut ca un dat biologic ci ca un construct social motiv pentru care au fost inventate zeci de "genuri", libertatea de expresie a fost și ea redefinită din perspectiva conflictului menționat anterior, dintre "opresori" și "oprimați". În această interpretare libertate de expresie a "opresorilor" poate fi limitată, condiționată de respectarea unor norme de "conduită corectă". Așa că celor care se abat de la acest "norme" li se interzice, de pildă, să țină conferințe în campusurile universitare, li se poate bloca publicarea unor articole științifice iar pentru declarații publice "incorecte", în mass media sau pe rețelele sociale sunt stigmatizați sau chiar își pot pierde slujbele.
Este interesant de precizat că acest curent este sprijinit de multe dintre marile corporații americane, mai ales cele din zona tehnologiei dar și de cele financiare de pe Wall Street, ceea ce desigur poate părea surprinzător. Doar la prima vedere, pentru că acestea sunt interesate să poată continua să opereze pe o piață globală, ceea ce intră în conflict cu viziunea opusă care pune în centru statul național în dauna instituțiilor și aranjamentelor internaționale. De aceea, conducerea corporațiilor este deranjată de amplificarea tensiunilor geopolitice dintre Beijing și Washington. Faptul că interesele pe termen scurt le sunt afectate primează în fața unei viziuni pe termen lung și a mizei geopolitice de ansamblu. Pe de altă parte, la nivelul corporațiilor discursul intern se pliază, aproape neverosimil, pe cerințele progresiste. Dar din nou, nu este surprinzător. Mai ales în marile corporații din zona tehnologică celor din conducerea de vîrf le este literalmente frică să se opună grupurilor radicale din rîndul angajaților, condiționate ideologic în "laboratoarele academice" în care ponderea profesorilor cu astfel de convingeri de inspirație neo-marxistă este covîrșitoare.
Un aspect important, care face alegerile din acest an chiar mai dramatice decît cele din 2016 este acela că politica nu mai este privită prin prisma unei competiții electorale ci ca o bătălie pe viață și pe moarte în care adversarul trebuie pur și simplu anihilat. Din acest motiv există îngrijorări serioase privind maniera în care cele două tabere vor gestiona rezultatul disputei Trump - Biden. Pentru că se poate ajunge la o situație haotică care poate degenera în proteste de stradă violente dacă tabăra care pierde nu-și va recunoaște înfrîngerea electorală. Lucrurile sunt mult mai complicate ca de obicei din cauza numărului mare de voturi prin corespondență din acest an, demers puternic încurajat și sprijinit de democrați. De această cauză este foarte posibil să nu poată fi anunțat cîștigătorul, ca de obicei, chiar în noaptea dintre 3 spre 4 noiembrie. Ceea ce va genera enorme tensiuni sociale, cu consecințe greu de evaluat.
Mizele sociale și intelectuale ale alegerilor
Probabil că Joe Biden nu agrează neapărat program radical promovat de grupul de extrema stîngă din partid, chiar dacă și-a exprimat, declarativ, sprijinul pentru o bună parte din el. Cei care mizează pe asta, democrații moderați dar și unii reprezentanți ai establishment-ului republican anti-Trump care și-au declarat sprijinul pentru Biden, cred că e vorba doar de niște cedări tactice, din considerente electorale, care vor fi uitate cînd Joe Biden va ajunge la Casa Albă. Este însă un pariu riscant. Există dubii legitime că el va putea rezista presiunii grupului care promovează această agendă radicală în interiorul propriului partid, mai ales dacă democrații reușesc să cîștige nu doar Casa Albă ci și majoritatea în Senat. Pentru că e greu de crezut că un președinte care își va începe mandatul la 79 de ani și o echipă mai moderată dar gerentocrată din Congres, în frunte cu Nancy Pelosi, care are și ea 80 de ani, uzată după zeci de ani politică, se va putea opune cererilor radicale exprimate de noul val din așa numitul grup "Justice Democrats", în interiorul căruia Alexandria Ocasio - Cortez, a căpătat statut de vedetă, care militează deschis pentru o societate de tip socialist colectivist. Iar dacă se va ajunge la desființarea Colegiului Electoral, la dominația completă a stîngii radicale asupra Curții Supreme, după extinderea numerică a acesteia, și la liberalizarea totală a politicii de imigrație stînga liberală va obține dominația electorală totală, pe termen lung, ceea ce îi va permite să-și pună în practică ideile radicale de modelare socială. Poate că Biden va reuși să mai atenueze unele dintre cerințele acestora, de pildă cele legate de interzicerea sau limitarea drastică a producției de gaze de șist (în urma cărora Statele Unite au obținut o deplină independență energetică) în numele utopicei bătălii cu carbonul și schimbările climatice dar probabil aceasta e limita maximă a concesiilor pe care le va obține.
Un bun prieten îmi spune că la fel ca fenomenele fizice și cele sociale tind către echilibru pe termen lung, că excesele, de o parte sau de alta, sunt pînă la urmă amendate, atîta timp cît există o permisivitate de exprimare. Numai că, pe de o parte, această permisivitate în exprimare este deja puternic amputată dacă ne uităm la ceea ce se întîmplă în spațiul academic și intelectual sau în mass media (unde se vorbește de un "jurnalism în cheie moral corectă" ca alternativă la jurnalismul pur și simplu). Iar pe de alta, astfel de reglaje sunt posibile în vremuri normale nu în unele cu puternică tentă revoluționară. Din acest punct de vedere sunt relevante reflecțiile lui Bret Stephens dintr-un articol publicat în New York Times în care deplînge faptul că astăzi frica față de atacurile dintr-un spațiu public tot mai ostil față de orice opinii care se abat de la linia "politic corectă" a făcut ca autorii, editorii, managerii din mass media, să devenă toți niște lași. "Liberalismul nostru compromis a lăsat în urmă o generație de scriitori care cîntăresc fiecare cuvânt de teamă că unul greșit le-ar putea distruge viața și cariera profesională". Pentru a conchide că "ceea ce a fost cîndva o cultură liberală încrezătoare care prețuia valoarea unei exprimări clare și a unei dezbateri sănătoase și-a pierdut vigoarea și o dată cu ea și-a pierdut vigoarea și democrația". Bret Stephens, care a venit la New York Times după ce o perioadă a scris pentru Wall Street Journal, este o figură tipică de intelectual liberal moderat, alături de alte figuri notorii ca David Frum sau Anne Applebaum, toți critici acerbi ai lui Donald Trump, care sunt îngrijorați de excesele falangei radicale progresiste dar se iluzionează că după victoria lui Biden aceste excese se vor liniști și moderații vor marginaliza gruparea radicală din Partidul Democrat. Numai că istoria ne spune că astfel de iluzii s-au dovedit adesea înșelătoare.
Mizele economice ale alegerilor
Dacă schimbăm acum registrul discuției, într-un editorial recent Wall Street Journal se întreabă dacă politicile unei viitoare administrații Biden vor sta la baza unei puternice reveniri economice după criza pandemică sau, din contra, vom asista la una anemică, la fel ca în perioada administrației Obama, după șocul economic din 2009. În acest sens Wall Street Journal aduce în discuție un studiu realizat de Hoover Institution care examinează în detaliu propunerile democraților în privința asigurărilor de sănătate, fiscalității, energiei și reglementărilor. Or, dacă analiza autorilor este corectă concluziile nu sunt deloc încurajatoare.
Se estimează că dacă programul economic al lui Joe Biden va fi implementat integral PIB-ul real pe cap de locuitor ar fi mai mic cu peste 8 % față de estimările actuale făcute de Oficiul Bugetului din Congres pentru anul 2030. Acest lucru înseamnă 4,9 milioane de locuri de muncă puțin, un PIB mai mic cu $2,6 trilioane, $6500 dolari mai puțin în venitul mediu pe gospodărie și o reducere totală a productivității cu 1-2% pe ansamblul economiei. De pildă, doar tranziția majoritară către autoturisme electrice va crește cererea de energie electrică cu 25 %, asta în timp ce producția de energie bazată pe combustibili fosili ar scădea, în urma noilor bariere și reglementări, cu 70 %, ceea ce va impune cu necesitate subvenții enorme pentru energiile regenerabile pentru a înlocui această pierdere. Promotorii acestei agende radicale spun, ca și Biden de altfel, că vor apărea multe locuri de muncă "verzi" bine plătite. Numai că dacă ne uităm la situația din California, unde nu doar că electricitate este de două ori mai scumpă față de valoarea medie din Statele Unite ci sunt și dese pene de curent, sau din statul Ontario, din Canada, care după ce a implementat astfel politici ambițioase începînd din 2009 a trebuit să renunțe la ele după ce s-au dovedit falimentare, între vorbe și realitatea de pe teren este o distanță cosmică.
