Cartoful despre care vorbesc este, de fapt, porecla dată unui monument public din București. Unul așezat în Piața Revoluției, cunoscută în vremea comunismului ca Piața Comitetului Central și, mai înainte, ca Piața Palatului.
Mi-am amintit de monument când am citit despre o Hotărâre de Guvern care îl mută de la Ministerul Culturii la Primăria Capitalei. I se zice Cartof, dar și-n alte câteva feluri, precum „țeapă“ sau „scobitoare“. Nu e prea flatant, mai ales dacă ținem seama că numele oficial al sculpturii este: „Glorie eternă eroilor și Revoluției române din decembrie 1989“.
Neagu Djuvara nu-și ascundea mirarea: „ce caută țeapa asta lângă Iuliu Maniu?“, se întreba el retoric, după care preciza următoarele: „în primul rând că nu se înțelege ce vrea să spună [autorul]. Când am văzut-o, am spus că e un testicul străpuns de ceva“. Cum se face că un monument care onorează memoria unor viteji a suscitat o asemenea repulsie.
Există, de bună seamă, o rațiune estetică. Urâțenia ansamblului e dincolo de orice îndoială. N-am auzit pe cineva care, privindu-l, să fi mărturisit că a perceput – fie și în mod discret – amprenta frumuseții. Specialiștii în artă au dat mai demult și explicația catastrofei estetice. Până să ofere Bucureștiului și întregii lumi Cartoful, autorul – un anume Ghilduș – a realizat doar piese de mici dimensiuni: veioze, scaune, bibelouri și altele. Când a avut ambiția să creeze ceva monumental, a ratat.
Mai e, însă, o rațiune care explică porecla, iar ea este legată de corupție, nu de artă. Legenda urbană zice că ministrul Culturii din vremea când s-a făcut concursul – Răzvan Theodorescu – ar fi realizat că propunerea Cartofului e o oroare și ar fi declarat un alt câștigător. Numai că – spune povestea – un anume Ion Iliescu ar fi intervenit în chestie, dictând rezultatul în favoarea lui Ghilduș, care îi era, de fapt, apropiat. Se întâmpla spre sfârșitul celui de-al treilea mandat prezidențial al longevivului politician și i s-ar fi făcut acest hatâr. Protejatul a încasat 56 de miliarde. Adică peste un milion de euro. Cred că e cel mai scump cartof din istorie.
De fapt, în spațiul public de la noi, cultivarea kitschului și corupția merg mână-n mână. Și nu e vorba doar despre monumente, ci și despre parcuri, bazine, scuaruri, pergole sau alte componente ale mobilierului urban. Se dau bani mulți unor clienți politici care ne blogoslovesc cu borduri și pietricele tricolore, cu garduri și iarbă artificială sau – dimpotrivă – cu iarbă naturală plantată pe acoperișul unor refugii de tramvai. Risipim resurse pentru lucruri urâte.
Cristian Preda este europarlamentar și profesor de științe politice la Universitatea București
