Ce șanse mai au protestele #rezist

Silviu Sergiu
DE Silviu Sergiu | Actualizat: 13.07.2018 - 02:11

Un protestatar cu un pronunțat spirit civic m-a întrebat într-o seară, în Piața Victoriei, de ce e nevoie ca protestele să-și recapete energia din iarna lui 2017, când sute de mii de români au fost în stradă pentru a bloca OUG 13/2017.

SHARE

Era în ziua în care Liviu Dragnea trecuse prin Parlament modificările la Codul Penal într-un ritm amețitor, iar în Piața Victoriei abia se strânseseră vreo trei mii de oameni. 

Avea o idee și voia să o testeze pe mine. „Ce-ar fi dacă am instala câteva corturi în Piața Victoriei și am da semnalul că nu mai plecăm de aici. Să-i transmitem lui Dragnea «Ori el, ori noi!»“. 

I-am confirmat, mai mult din instinct,  că este o idee bună, pentru că reînvie spiritul Pieții Universității, devenită, în anii ‘90 simbol al luptei anticomuniste. De ce nu ar deveni și Piața Victoriei un simbol al luptei anti-cleptocrație? Întrebarea lui m-a făcut, totuși, să mă gândesc ce le lipsește protestelor #rezist pentru a redeveni ce au fost. Pentru că, din păcate, și-au pierdut din efervescență, chiar dacă virulența a crescut. Probabil că diversificarea formelor de protest le-ar revigora. Totuși, nu cred că mișcările de stradă vor mai avea amploarea celor de după OUG 13. Indiferent de cât de creativi vor fi liderii informali ai protestatarilor. 

Din 2017, după șocul adoptări OUG 13, PSD ne-a servit răul cu picătura, de am ajuns să ne obișnuim cu el. La fel cum torni cu picătura otravă într-un corp sănătos, iar acesta ajunge să colapseze. Nu imediat, ci în timp. Mai important decât numărul românilor care vor ieși în stradă este, cred, modul cum vor acționa instituțiile, care au pârghiile necesare să-l împiedice pe Dragnea să transforme România în Penalistan. 

Speranța stă, în primul rând, în judecătorii care au de finalizat dosarele de corupție deschise pe numele președintelui PSD și al altor politicieni dubioși. Chiar dacă PSD modifică legislația penală, justiția trebuie să ancheteze în continuare corupția generalizată, astfel încât singura șansă de scăpare a acestora să fie abrogarea Codului penal. Chiar dacă abuzul în serviciu va fi dezincriminat, mai rămân infracțiuni pentru a-i trimite pe corupți unde le este locul.

După mai bine de un deceniu de anticorupție - presărată, din nefericire, și cu excese, și cu abuzuri - ne vom dumiri dacă societatea românească are suficienți anticorpi pentru a respinge acest asalt al penalilor. Dacă are, Liviu Dragnea va ajunge într-o celulă de penitenciar. Dacă nu are, înseamnă că România nu are nicio șansă să devină un stat de drept autentic. Vom continua să băltim în „no man’s land“-ul dintre liberalismul occidental și autoritarismul oriental. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te