Sub amenințarea armelor, Rusia vrea garanții că nicio țară ex-sovietică nu va adera la NATO și că Alianța Nord-Atlantică nu va mai desfășura vreo activitate militară în Europa de Est și Ucraina. Dar a judeca lucrurile numai din punct de vedere militar înseamnă să pierdem din vedere întregul tablou. Oare Vladimir Putin se teme cu adevărat de armele Occidentului sau de cu totul altceva? Să ne amintim...
Politica agresivă a Rusiei în raport cu Ucraina, cu anexarea ilegală a Crimeei și alimentarea conflictului armat din Donbas, începând cu primăvara lui 2014, a venit nu în urma unei decizii în plan militar a Kievului.
A venit drept răspuns la revoluția Euromaidanului, îndreptată împotriva regimului președintelui Viktor Ianukovici. Revoluția a avut o componentă anticorupție și antioligarhică și alta pro-europeană, după cum sugerează și numele mișcării.
În definitiv, protestele au izbucnit după ce Ianukovici și-a încălcat promisiunea de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, negociat după lansarea Parteneriatului Estic.
De-abia puterea instalată la Kiev după Euromaidan avea să semneze acordul.
În piața din Kiev („maidan”), manifestanții, cu precădere tineri, agitau drapelele albastre cu stele aurii ale Uniunii Europene. Ei au înfruntat gloanțele trupelor pro-ruse. O sută dintre ei au murit, 2.500 au fost răniți.
Dar de ce Uniunea Europeană este o asemenea amenințare strategică pentru Rusia?
Ucraina, la fel ca Moldova și Georgia, nu făcuse decât să semneze un acord care permitea comerțul liber și ridicarea regimului de vize.
Uniunea Europeană nu instalează rachete. Poate fi definită oricum, numai o putere militară, nu.
Și totuși, Rusia a reacționat prim mijloace militare, iar efortul ei propagandistic este îndreptat într-o foarte mare măsură împotriva Parteneriatului Estic.
După cum arată o analiză a EUvsDisinfo, organism al Comisiei Europene împotriva dezinformării, propaganda rusă descrie revoluția Euromaidan ca o lovitură de stat sponsorizată de Occident.
Conform acestei narațiuni, toate evoluțiile interne ulterioare au servit pentru a-i mulțumi pe ”sponsorii” occidentali ai Kievului, transformând Ucraina într-un focar al rusofobiei. Anexarea Crimeei este justificată cu aceeași logică falsă: în loc să trăiască sub noul regim anti-rus instalat de ”mafia Euromaidan”, locuitorul Crimeei a ales în mod covârșitor să se „reunească” cu Rusia printr-un „referendum democratic” .
Propaganda rusă descrie Ucraina ca un stat eșuat, fără instituții reale și incapabil de a oferi cetățenilor săi drepturi și libertăți, astfel încât influența rusă ar fi foarte dorită pe teritoriul ucrainean.
Parteneriatul Estic este considerat un proiect „neo-colonial”.
UE este descrisă ca o entitate malignă, egoistă, al cărei singur scop este să exploateze Ucraina, să-i extragă resursele și să-i angajeze locuitorii ca forță de muncă ieftină, mai degrabă decât să creeze un parteneriat egal.
În consecință, Acordul de Asociere este descris drept o înțelegere dăunătoare Ucrainei și benefică doar UE – o minciună flagrantă la o simplă verificare a statisticilor privind creșterea comerțului ucrainean cu UE, se mai spune în analiza EuvsDisinfo.
În paranteză fie spus, aceste elemente de dezinformare sunt prezente, în forme aproape identice, și în discursul anti-UE din România.
Așadar, problema Rusiei este mai mult decât una militară. Vladimir Putin este, de bună seamă, conștient că NATO nici măcar nu-și propune să atace vreodată Rusia. Pericolul vine însă din altă parte: din comerț liber, din libera circulație, din libertățile individuale.
Ucraina nu este un stat-model, departe de așa ceva. Dar, spre deosebire de Rusia, este o democrație, ba încă una plină de dinamism, cu intense dezbateri și cu schimbări pașnice de putere.
Un mare număr de ucraineni lucrează deja în Europa, cu precădere în Polonia, mulți dintre ei pot vizita Vestul fără opreliști și pot vedea cu ochii lor societăți mai evoluate și mai prospere. Vestul este un model pentru Ucraina, iar „omuleții verzi” ai lui Putin n-au putut schimba această percepție.
În schimb, pentru Kremlin, aceasta este adevărata amenințare existențială: succesul democratic al Ucrainei va oferi și altora din sfera de influență a Rusiei sau chiar din Rusia, exemplul că schimbarea este posibilă. Și mai ales, că democrația este, în cele din urmă, un model mai bun decât autocrația.
La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, mai multe democrații din centrul Europei – nu perfecte, dar democrații... - au fost călcate sub șenilele tancurilor rusești, de care nu s-au mai putut elibera mai devreme de patru decenii. Este scenariul de coșmar care trebuie evitat.
