În plus, programul vizitei a inclus un popas - împreună cu secretarul de stat britanic pentru apărare, Ben Wallace - la o bază militară unde se pregătesc militari ucraineni, conform angajamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, de a instrui 10.000 de bărbați și femei din armata Ucrainei, pe parcursul a patru luni de zile.
MAKE ROMANIA GREAT AGAIN
De la această informație, gândul m-a dus la adjunctul secretarului general al NATO, conaționalul Mircea Geoană, la care am observat, cu echidistanță, tot mai vizibila sa determinare de a intra în cursa electorală - independent sau susținut de un anumit partid.
A participa ca independent, la alegeri prezidențiale în România, poate fi o opțiune publică, bazată pe calcule pragmatice, dar în perioada postdecembristă s-a dovedit că alegătorii preferă să opteze pentru candidați girați de formațiuni politice credibile, care le inspiră încredere.
Mircea Geoană a afirmat, spre finalul lunii octombrie, că vede "cum economia crește, avem toate garanțiile de securitate, dar țara devine mai șubredă și vulnerabilă din interior." Asta simt mulți cetățeni. Pentru alegătorul de rând există două preocupări normale.
Prima este necunoscuta generată de un viitor imprevizibil, care nu aduce tuturor siguranța zilei de mâine. A doua este absența unor repere morale, în zona conducerii naționale - cea de ieri, cea de azi, cea de mâine - în condițiile în care cetățenii români trăitori în această parte estică a Europei își doresc, în principiu, conducători demni de urmat, cu fruntea sus, chiar dacă pe aceasta nu scrie Make Romania Great Again, dar în mintea fiecărui compatriot de bună credință este intangibilă memorabila hartă de la 1 Decembrie 1918.
În momentul de față, Mircea Geoană este în poziția cea mai favorabilă, printre cei care au intenția de a candida la alegerile prezidențiale din România.
Cu un spirit euro-atlantic recunoscut la cel mai înalt nivel, în cadrul NATO, cu o capacitate de a se adresa nuanțat celor de acasă știind că România viitoare va fi întărită de noua generație, adept al dialogului între națiuni, mai ales în situații de criză, cu o experiență de diplomat câștigată peste Ocean, unde a știut să fie ofensiv, în folosul țării sale, conaționalul Mircea Geonă mai are de făcut două formalități.
Să confirme public candidatura sa la alegerile prezidențiale. Și să fie asumat de o formațiune politică parlamentară, poate chiar de aceea din care provine.
DINCOLO DE CEAȚA IMAGOLOGICĂ
Un alt candidat potențial cu profil euro-atlantic este actualul premier al României. Acesta nu s-a pronunțat privind ipotetica sa candidatură la viitoarele alegeri prezidențiale, dar după un start mai degrabă timid, în fotoliul de la Palatul Victoria, acum este tot mai clar opiniei publice interne că atunci când este vorba de soluții divergente, la nivelul executivului dâmbovițean, ultimul cuvânt îl are prim-ministrul.
Spre deosebire de unii dintre predecesorii săi, pe funcția sa actuală, conaționalul Nicolae Ciucă nu pierde vremea cu etichetarea publică a celor care au exercițiul pripelii, în judecarea unor decizii de interes general.
Prin natura formației sale anterioare este deprins mai degrabă să asculte, să se exprime punctual, acolo unde i se solicită prezența, opinia și decizia, să tempereze pe prăpăstioși și să aibă înțelegere pentru cei care sunt informați unilateral.
Ceața imagologică țesută în jurul său a reușit să o îndepărteze recent, când a preferat la un târg să stea de vorbă, pe îndelete, cu agricultori îngrijorați de viitorul lor concret.
Place sau nu unor terți, într-o ipotetică situație de surpriză strategică, premierul de la București este, cel mai probabil, întâiul oficial de stat la apelul telefonic al căruia s-ar răspunde imediat peste Ocean, în virtutea unui Parteneriat Strategic, a cărui dimensiune militară este vizibil dominantă, cu repere profesionale care exclud echivocul, amatorismul, cârpitul celebru românesc.
Sigur că marea așteptare a alegătorilor pentru cel care este secretar general adjunct al NATO, dar și pentru acela care este premier al României este ca să redea țara românilor.
Adică să elimine ceea ce la ora actuală pare a fi acceptarea, fără obiecții, fără limitări, fără condiții, a concretizării intereselor naționale ale unor alte entități statale, problema nefiind la interlocutorii străini, ci la cei care, din multiple motive - începând de la lipsa de experiență, până la anumite aspirații pecuniare - par să fie servitori ai altor drapele de stat, deși relevanța lor durează doar o clipă, când își pun semnătura pe te miri ce documente oficiale.
CU O ALURĂ INTERNAȚIONALĂ
Am scris despre prezidențiabilii de mai sus pentru că, momentan, par cei mai probabili compatrioți care s-ar califica în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Amândoi au experiențe (inter)naționale solide, diferența specifică urmând a fi decisă de fiecare votant în parte. Și totuși, dacă menționații conaționali, din rațiuni imprevizibile, nu se înscriu în cursa prezidențială, cine ar putea să le ia locul?
Atât tabăra social-democrației, cât și aceea liberală au nu puține personalități care ar putea face un pas în față.
Dar, din perspectiva vizibilității publice, în acest moment doi cetățeni români mai merită să fie succint menționați. Primul este diplomatul Cristian Diaconescu, care este perceput, de mulți români, ca o posibilă viitoare prezență la Palatul Cotroceni.
Cu o imagine excelentă pe micul ecran, cu o distincție personală care înnobilează evenimentele publice la care este invitat, fostul ministru de externe este o voce ascultată de cerebralii națiunii noastre.
Are ce spune, știe când și... în arena publică, până acum, a fost imbatabil.
Iar în măsura în care alegătorii români își doresc un viitor președinte cu o reală alură internațională, conaționalul Cristian Diaconescu poate fi un învingător, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale - dacă va candida.
SURPRIZA DE LA CHIȘINĂU
În cercuri bine informate de pe Dâmbovița și de pe râul Bîc se vorbește de ceea ce ar putea fi surpriza de proporții, cu intenții unificatoare - candidatura la președinția României a doamnei Maia Sandu. Dacă este să ne lăsăm pradă mentalității veacului trecut, aceasta ar putea fi etichetată o diversiune a Moscovei, menită a motiva pe cei care trăind în Republica Moldova nu vor reunificarea județelor dintre Prut și Nistru cu Patria Mamă, o ipoteză până acum amânată până la calendele grecești, de unii admiratori germani ai cazaciocului imperial.
Dacă însă ne reamintim de dialogurile frecvente ale președintelui Republicii Moldova cu omologul de la București, cu premierul României, cu șeful Serviciului Român de Informații - semn că zona dintre Prut și Nistru pare a nu mai fi în atenția SIE - și cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, atunci nu poate fi exclusă o anticipare a unui viitor diferit de cel schițat la Kremlin, pentru toate fostele republici sovietice și socialiste.
De aici și vânzoleala de manifestanți aiurea, de pe străzile Chișinăului, care are un singur scop - acreditarea convingerii că Maia Sandu poate fi dată jos, de pe scaunul prezidențial, printr-o formă aparte de revoltă întreținută conform intereselor majore ale președintelui Putin, de a menține ex-Republica Sovietică Socialistă Moldovenească sub biciul său.
Revenind la prezidențiabilii României sigur că în turul întâi vor fi o droaie de amatori, de a trece pe cartea lor de vizită ipostaza de fost candidat. Dar în turul doi vor ajunge doar cei care contează în conștiința majorității votanților români din anul 2024.
Unul dintre finaliști ar putea fi cel care ar gira redarea speranței României, de a fi pe podiumul european, acolo unde își merită locul.
