Beneficiile, însă, sunt de înțeles: propriul electorat este stimulat să susțină trup și suflet formațiunea politică, să se implice pasional în luptele cu adversarii politici, să rămână în incintă.
Nu e de mirare, deci, având în vedere câștigurile politice, că, de ceva vreme, USR-PLUS amenință cu “revoluția bunei guvernări”. Formula este, desigur, paradoxală: o bună guvernare presupune principii clare, așezate, planuri concrete, pragmatice, și nu o revoluție, care este, prin definiție, un conflict. Sigur, o să mi se spună, efectele bunei guvernări a USR-PLUS vor fi atât de spectaculoase încât vor fi resimțite ca o rupere totală de vechea orânduire: nu guvernarea în sine va fi o revoluție, ci transformarea societății ca urmare a guvernării (bune).
Ba chiar o să mi se argumenteze că este necesar un conflict pentru ca buna guvernare să se instaleze. Aici, însă, apare întrebarea referitoare la co-beligerant: cu cine este în conflict USR-PLUS? Tema nu e nouă pentru USR-PLUS, care amenința și înainte de campania electorală că o rupe cu “vechii politicieni”. Dar, ilogic, a sfârșit prin a se alia cu ei la guvernare (și PNL și UDMR există prin țară de ceva vreme).
Dincolo de mesajele politice de campanie (ale tuturor partidelor din toată lumea), care conțin doza inerentă de ipocrizie și cosmetizare, realitatea zilei de azi este alta: campania a trecut, guvernarea a început. Revoluția anunțată e încă în faza de planificare, judecând după fotografia la minut a birocrației guvernamentale. Două exemple sunt extrem de relevante.
Primul este cel al ministrului Economiei, Claudiu Năsui, a început furtunos prin a-și delega mai toate atribuțiile unor secretari de stat care nu erau nici măcar din propriul partid (!), apoi s-a plâns oricui a avut urechi să-l audă că merge greu înființarea ministerului său, rupt din vechiul minister al Economiei, acum văduvit de ce se numește Ministerul Energiei. Între timp, însă, Năsui a executat o frumoasă cascadorie de PR în Parlament, la dezbaterile pe moțiunea simplă inițiată de PSD, când a anunțat depunerea unui proiect de lege de “deconspirare” a rudelor foștilor securiști aflate azi în unele funcții publice.
Al doilea exemplu este cel al ministrului Digitalizării, Ciprian Teleman. Nici ministerul condus de acesta nu a făcut mare lucru, fiind înființat oficial abia la finalul lunii martie, adică la trei luni de la instalarea la guvernare a trioului PNL – USRPLUS- UDMR. Dincolo de chestiunea birocratică, însă, ce frapează la Teleman este ecartul foarte mare între studiile sale (geologie și geochimie) și domeniul de care se va ocupa, în condițiile în care nici afacerile sale nu au de-a face cu digitalizarea (Teleman a câștigat bani din coaching și mindfulness).
Nu l-aș lăsa la o parte nici pe Vlad Voiculescu. Care, în afară de revoluția transparenței mimate, nu știu cum va revoluționa ministerul, sistemul sanitar, cum va face să nu mai ardă oameni în spitale etc.
Pe scurt, “revoluția bunei guvernări” a USR-PLUS îmi amintește, deocamdată, doar de “revoluția bunului-simț” a lui Crin Antonescu, un miserupist prin excelență (pe care istoria îl reține doar pentru că a înființat USL alături de Victor Ponta și, astfel, a produs o revoluție a nesimțirii): ca și în cazul “revoluției bunului-simț”, pare că ne îndreptăm spre o lene a simțitului bine la guvernare, indiferent de rezultatele procesului.
P.S. A nu se înțelege că partenerii USRPLUS din guvern, PNL și UDMR, ar fi neapărat mai eficienți decât revoluționarii conduși de Barna și Cioloș. Dar măcar sunt scutit de declarații pompos-teribiliste și de bravuri juvenile care sfârșesc în fâsâieli penibile menite să îi mai gâdile un pic în orgoliu pe bravii fani baricadați pe Facebook, de unde aruncă cu rahat digital în dușmani.
