Una dintre personalitățile care privește înapoi, fără vreun regret, este distinsa doamnă Angela Dorothea Merkel, care a condus Germania, în calitate de cancelar, cu o mână de fier, din anul 2005, până în 2021.
Azi simplă cetățeană germană, cu besondere Erinnerungen / amintiri aparte la purtător, ea a reiterat, zilele trecute, opoziția sa la aderarea Ucrainei la NATO.
Și ca să risipească orice dubii, Frau Merkel / doamna Merkel a mai precizat că nu are „de ce să-și ceară scuze” în legătură cu răspunsul ei la anexarea Crimeei, de către Rusia în anul 2014, când a susținut sancțiunile.
Afirmațiile celei care era deseori considerată drept cancelarul informal al Uniunii Europene au fost prilejuite de primul ei interviu important de când Rusia a invadat Ucraina.
Fosta europeană nr.1 a susținut că Europa și Rusia sunt vecine care nu se pot ignora reciproc, prin urmare „trebuie să găsim o modalitate de a coexista în ciuda tuturor diferențelor noastre”, a mai precizat ea.
Klingt gut / sună bine, dar viața din partea răsăriteană a bătrânului nostru continent bate filmul imaginației la nivel înalt din Berlin. Invazia a fost „nu doar inacceptabilă, ci și o greșeală majoră a Rusiei”, i-a spus Angela Merkel jurnalistului și autorului german Alexander Osang, într-un interviu televizat de postul ARD. „Dacă vom începe să ne întoarcem de-a lungul secolelor și să ne certăm asupra cărei porțiuni de teritoriu ar trebui să aparțină cui, atunci vom avea doar război”, a spus ea. „Nu este deloc o opțiune”.
Teil des Territoriums / parte de teritoriu - ce sintagmă geopolitică sugestivă sintetizează pofta Moscovei de a înghiți succesiv Crimeea, apoi Donbasul, in integrum, și mai nou sudul Ucrainei - asta așa, la prima strigare a lui Putin, der Freund / prietenul doamnei Merkel. Ea a apărat sancțiunile impuse Rusiei ca răspuns la anexarea Crimeei și rolul Germaniei în menținerea procesului de pace de la Minsk, care urma să pună capăt luptelor din estul Ucrainei, în 2014-15.
Ce poveste desuetă!
Era și o altă alternativă, într-adevăr disuasivă, respectiv trimiterea, atunci, în Donbas, de mii de purtători de căști albastre, o idee avansată public, pe micul ecran, de singurul general român care a fost consilier la doi foști șefi de stat postdecembriști, respectiv cerebralul Constantin Degeratu.
Dar doamna Merkel avea alte priorități, inclusiv grija ca armatele statelor membre ale NATO, cele aflate la frontiera de est a Alianței, să nu se înarmeze prea mult, ca să nu se supere der Freund / prietenul de la Kremlin. Și așa s-a ajuns la situația când, de pildă în România, pentru prima oară în istoria națiunii noastre, într-un înscris oficial se admite, într-o doară, că armata țării participă la apărarea statului român, ca și cum ar fi patria altora și noi contribuim cu o forță expediționară - altfel scris, precum Nichita Stănescu "râsu' plânsu' / mă bufneşte când spun / secundei vechi putrezind în secunda / de-acum."
Asta în timp ce în Ucraina - susține Frau Merkel / doamna Merkel - procesul de pace, mai degrabă mimată, decât respectată, ar fi permis Ucrainei să se dezvolte ( cu teritoriul ciuntit) și să își întărească armata, în traducere liberă să fie instruită de americani și alți aliați ca să acționeze cu subunități autonome, cu armament venit din Vest, oricum insuficient, de vreme ce acum, când sunt 700.000 de ucraineni mobilizați să își apere țara - cât a mai rămas, adică patru cincimi din suprafața inițială - cererile de tehnică de luptă ofensivă să fie reiterate de președintele Volodymyr Oleksandrovych Zelenskyy, mai în toate mesajele sale video zilnice.
Iar România are - bine, mersi... - sub arme doar 70.000 de purtători de diferite uniforme militare, cărora li s-au alăturat încă cinci mii de aliați, ca într-un basm în care toți piticii mizează pe protecția Albei ca Zăpadă, a cărei statuie, după cum se știe, se află peste Ocean.
Health and virtue! / Sănătate și virtute!
Revenind la Frau Merkel / doamna Merkel observăm desprinderea sa de realitate, de vreme ce a declarat, în interviu, că „nu trebuie să mă învinuiesc pentru că nu m-am străduit suficient. Nu văd că trebuie să spun „a fost greșit” și de aceea nu am de ce să-mi cer scuze”.
Nicht? / Nu?
Păi Angela Merkel s-a opus aderării Ucrainei la NATO, în 2008, pretextul fiind așa numita prevenire a escaladării confruntării cu Rusia și pentru că Ucraina însăși nu era pregătită: „aceasta nu a fost Ucraina pe care o cunoaștem astăzi. Țara nu era stabilă, era plină de corupție”.
Și acum cum este?
Că din primul val de refugiați ucraineni sosiți în România, nu puțini deținători de autoturisme luxuoase au cumpărat deja hoteluri și terenuri mioritice, instituind mafia kieveană în statul eșuat - sintagma lansată de actualul oficial de la Cotroceni - românesc. Sehr gut ? / Foarte bine?...
Un alt nostalgic al vremurilor apuse este fostul președinte al Rusiei, Dmitry Anatolyevich Medvedev, cel care, la un moment dat, conducând o mașină era să intre - există imagini video care redau acel moment - în mulțimea de compatrioți veniți să îl aplaude, noroc că unul dintre cei care îi asigurau paza s-a aruncat spre ușa deschisă, de pe partea șoferului și a reușit să apese cu palma pe frâna de picior, autoturismul oprindu-se la doar câțiva metri de cei îngroziți că bolidul metalic venea rapid spre ei...
Ei bine, cândva veselul Medvedev, și-a exprimat marți, 7 iunie 2022, dorința de a „dispărea” inamicii Moscovei într-o postare amenințătoare pe Telegram: "Oamenii mă întreabă adesea de ce postările mele de pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc. Sunt nenorociți și ticăloși. Vor moartea pentru noi, pentru Rusia. Și atâta timp cât voi fi în viață, voi face orice... Pot să îi fac să dispară...”
Explicația reală nu este generată de situația din Ucraina!
Ci de faptul că fiului lui Medvedev, care încă trăia o viață extravagantă de lux în SUA, până pe 3 iunie, i-a fost revocată viza și i s-au dat 48 de ore, pentru a părăsi țara....
După Berlin și Moscova să aterizăm un pic la Bruxelles
Asta pentru a pune lupa pe Johan Van Overtveldt, președintele comisiei de buget a Parlamentului European și ex-ministru al finanțelor din Belgia (2014-2018). Nu. Van Overtveldt nu este un nostalgic, ci un visător, deoarece el crede în efortul de reconstrucție necesar pentru Ucraina devastată de război, deși la Moscova nici măcar nu este pe agenda prezidențială măcar încetarea focului.
Johan Van Overtveldt a făcut trimitere la ceea ce susținea recent vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, respectiv urmărirea principiului „agresorul plătește”.
Ideea este că ar putea fi folosită o parte din activele rusești înghețate de autoritățile occidentale, circa 600 de miliarde $ în total, pentru reconstrucția statului ucrainean.
Teoretic, cum a susținut public Van Overtveldt, având în vedere agresiunea flagrantă și extrem de violentă la care a fost victimă statul suveran al Ucrainei și poporul său, precum și crimele de război comise de membri ai armatei ruse la ordinele directe de la Kremlin, un caz judiciar puternic care justifică confiscarea bunurilor rusești poate și ar trebui să fie construit - și ar trebui apărat public.
Asta la prima înfățișare în arena publică europeană.
Pentru că la a doua, terți precum ministrul de finanțe al Germaniei, Christian Lindner, afirmă, fără jenă, că tocmai confiscarea ar trebui să fie limitată la activele în valoare de 300 de miliarde de dolari aparținând băncii centrale ruse și că averile enorme ale oligarhilor ar trebui lăsate neatinse. Sieg Heil, nu-i așa?...
Dar și realitățile din societatea ucraineană nu trebuie scăpate din vedere, pentru că - atenționează Johan Van Overtveldt - în 2021, Ucraina a fost clasată pe locul 122 din 180 de țări în Indicele de percepție a corupției al Transparency International, deci acest stat mai are încă mult de lucru în combaterea corupției și îmbunătățirea transparenței.
Citește și: EXCLUSIV 10.000.000 lei plătește angajaților primăria Cluj Napoca pentru condiții grele de muncă
Și acum vine un enunț aparte al aceluiași președinte al comisiei de buget a Parlamentului European: "Trebuie evitate greșelile dezastruoase făcute la conferința de pace de la Versailles, după Primul Război Mondial. După cum a descris cu măiestrie economistul John Maynard Keynes, Tratatul de la Versailles a impus măsuri atât de dure asupra populației germane, încât a creat condițiile care au făcut ca ascensiunea cuiva ca Hitler și banda sa de naziști să fie aproape inevitabilă. Trebuie să îi explicăm președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, că afirmația lui conform căreia „dacă agresorul pierde totul, atunci îl privează de motivația lui de a începe un război” nu este în concordanță cu ceea ce ne învață istoria."
Ce ne învață istoria?
Pe redegista Angela Merkel - făuritoarea unei Germanii reunite puternice - nu a împiedicat-o să se opună, ani la rând, tocmai reîntregirii naționale a românilor din stânga Prutului, cu cei din dreapta - respectiv din Patria Mamă -, asta ca să nu se supere Moscova.
Citește și: Rușii experimentează „terorismul prin telefon”. Cum este înspăimântată populația civilă
Pe toleratul - de către Putin - Dmitry Medvedev nu l-a înțelepțit să nu mai arunce pe alte națiuni eșecurile dictaturii de azi, din Federația Rusă.
Iar pe pragmaticul Johan Van Overtveldt - altfel cu vederi pacifiste - istoria ultimilor opt ani nu l-a deprins să privească spre Moscova cu o prudență pe care Sir Winston Leonard Spencer Churchill o avea când se gândea tenebrele Kremlinului.
Altfel este bine și cald în România, ca în vara anului 1940.
