Ca unul care a fost, nu o singură dată, în Afganistan, pentru a înțelege ce se întâmplă acolo, afirm că lucrurile sunt mai nuanțate.
Da, unii lideri politici afgani au renunțat la putere, câțiva chiar au fugit din țară, dar asta pentru că brusc au simțit - și au avut dreptate - că fără trupele americane și cele aliate, statul afgan edificat două decenii, cu sprijinul Statelor Unite și al aliaților europeni, se va prăbuși ca un castel de cărți de joc.
Asta pentru că la afgani contează cine sprijină administrația centrală și ce putere reală are în spatele ușilor închise.
Da, forțele afgane nu au mai fost dispuse să lupte contra talibanilor, pentru că nu mai erau plătite, de luni de zile, destule unități erau înfometate, iar corupția dinamitase ierarhia de comandă și încrederea în cei aflați la conducerea diferitelor eșaloane militare.
Întrebarea la care a evitat un răspuns președintele american este de când știa, de la serviciile de informații, în special de la acela al forțelor armate ale SUA, că afară este vopsit gardul, de oficialii de la Kabul, dar înăuntru este leopardul, pardon, talibanul bine motivat, condus subtil, plătit la timp și încadrat în structuri paramilitare unde disciplina grupurilor mici era eficientă, nu o vorbă aruncată în vânt?...
Acum, amatori de statistică menționează că 2.400 de militari americani au căzut la datorie și peste 21.000 au fost răniți, dar câți au fost să vadă acolo, la fața locului, congelatoarele în care erau ținute corpurile tinerilor care au trecut Styxul, înainte de a fi trimise, peste Ocean, acasă?...
Mulți erau juni, care prin înrolare beneficiau de sprijinul statului pentru a fi studenți la o universitate.
I-am ascultat vorbind despre cei ce nu mai erau printre ei, cu o luciditate și un calm șocante.
Pur și simplu își acceptau soarta, existența în uniforma militară.
Una completată cu ochelari de vedere folosiți și în misiuni, dar prevăzuți cu conexiuni cauciucate, care îi ajutau să nu îi piardă în deșert.
Toți aceștia și-au sacrificat tinerețea, speranțele, în deșertul afgan, degeaba?...
Luni, Biden a reamintit că a optat pentru o retragere sigură și ordonată până în septembrie, deși predecesorul său Trump o vedea realizabilă până în luna mai.
Haosul a început din momentul în care talibanii au știut că trupele aliate, inclusiv americane se retrag până la începutul toamnei din acest an.
De fapt, talibanii au înaintat rapid nu datorită unor abilități militare aparte, ci a faptului că populația civilă s-a retras în case sau a luat calea exodului, în timp ce militarii afgani primeau câte 500 de dolari pentru a preda armele și a pleca în localitățile lor natale!
Ca să anunți o retragere totală a trupelor din Afganistan și apoi să retrimiți 6.000 de militari înapoi, în regiune, înseamnă să te lași bătut de vântul indeciziei.
Sigur că este frumoasă afirmația președintelui Biden, că este mândru de acțiunea, în timp, a contingentului american în Afganistan, chiar dacă, nota bene, finalul misiunii a devenit o tragedie.
Tragedia este a poporului afgan.
Este adevărat că trupele americane au venit cu două decenii în urmă, pe pământ afgan, pentru a aneantiza Al Qaida, în Afganistan.
Biden a mai afirmat că misiunea SUA în Afganistan nu trebuia să fie niciodată construirea națiunii și nu trebuia să se creeze niciodată o democrație centralizată unificată.
Dar, în anii cât erau trupe aliate în țara afganilor, tinerii din mediile urban și rural chiar sperau la mai bine.
Alesul națiunii americane a mai menționat determinarea de a promova angajamentul diplomației regionale, pentru a preveni violența și instabilitatea și opțiunea pentru susținerea drepturilor de bază ale afganilor, femeilor și fetelor.
Sună frumos, dar la Kabul ora exactă o dau acum talibanii, care au cu totul alte opțiuni în aceste privințe.
Evident că nu "deplasările militare nesfârșite" sunt eterna soluție a susținerii drepturilor omului, într-o țară sau alta.
Dar dacă la Kabul rămâneau circa două mii de militari americani, doar pentru continuarea instruirii armatei afgane, așa cum se întâmplă la Bagdad, în Irak, nu am fi asistat la uluitoarea revenire la putere a talibanilor, după un scenariu ce pare a fi mai degrabă de sorginte slavă, decât arabă.
Joe Biden a recunoscut că "După 20 de ani lungi de vărsare de sânge, ceea ce vedem acum este, din păcate, dovada că nicio forță militară nu va oferi vreodată un Afganistan stabil și sigur. "
În schimb, fostul președinte Donald Trump și-a continuat atacurile asupra strategiei de ieșire a predecesorului său din Afganistan, spunând că țara care a căzut în mâna talibanilor a rănit imaginea Americii în ochii lumii.
Aici se impune o corecție.
Este deja afectată imaginea președintelui Joe Biden. Dacă nu va avea parte de alte succese dezirabile, proiectate de administrația sa, Biden va fi la primul și ultimul său mandat de președinte.
Și vicepreședintele Kamala Devi Harris este în cădere liberă, din perspectiva simpatiei alegătorilor, mai ales că a ținut să se laude cu faptul că sfatul decisiv privind retragerea rapidă a militarilor americani din Afganistan, i-a aparținut ei.
Pe plan internațional, Statele Unite ale Americii își păstrează influența politică, forța disuasivă nucleară și capacitatea de apărare a aliaților.
Dacă Biden ar fi decis să păstreze forțele în Afganistan, atunci, secretarul de stat Antony Blinken este convins că talibanii ar fi reluat atacurile asupra forțelor americane și s-ar fi revenit la războiul cu insurgenții islamici.
O minte sclipitoare a armatei SUA, ex-consilierul pentru securitate națională, care a activat la Casa Albă, generalul HR McMaster, a declarat că Afganistanul este o „problemă a umanității la o frontieră modernă între barbarie și civilizație” și că Statelor Unite le lipsește voința „de a continua efortul în interesul întregii omeniri.”
Indiscutabil, așa cum preciza P. Michael McKinley, ex-ambasador al SUA, la Kabul, în perioada 2014-2016:
"Este timpul să ne confruntăm cu faptele: decizia de a amâna retragerea forțelor SUA cu încă un an sau doi nu ar fi făcut, în cele din urmă, nicio diferență în ceea ce privește consecințele insuportabil de triste, pe teren, în Afganistan.
Statele Unite ar fi trebuit să se angajeze în Afganistan la nesfârșit, la un cost de zeci de miliarde $ pe an, cu puține speranțe de a construi pe câștiguri fragile, în interiorul unei țări cu o guvernanță slabă, cu condiții de câmp de luptă erodate și cu certitudinea că mult mai mulți americani și-ar pierde viața, pe măsură ce talibanii vor viza din nou forțele și diplomații SUA."
Problema, în aceste zile, peste Ocean, dar și în statele interesate de subiect este de ce actuala administrație prezidențială americană a gestionat atât de nefiresc momentul retragerii finale din Afganistan?
Sigur, nu vor mai muri militari americani și aliați pe tărâm afgan, vor fi redirecționați banii acordați până acum, în flux constant, ajutorării autorităților și armatei din Afganistanul prăbușit duminică, la prima apariție de vehicule cu talibani victorioși în Kabul.
Însă nu poate fi contestată culpabilitatea, cel puțin interioară, a celor care ar fi putut găsi soluții predictibile, inteligente, adaptate la situația reală din societatea afgană.
Abia acum iese la iveală faptul că Departamentul de Stat a informat constant Congresul SUA cu ceea ce s-ar putea numi inițial creșterea, apoi descreșterea armatei naționale afgane.
Așa aflăm că nu au existat niciodată (!!!) aproape 330.000 de soldați disponibili, pentru a lupta cu talibanii, raportul Departamentului Apărării din decembrie 2020 către Congres indicând... „aproximativ 298.000 de angajați ai armatei afgane erau eligibili pentru plată”.
În traducere liberă, diferența până la efectivul mai sus menționat fiind soldații fictivi, trecuți pe hârtie și dezertorii la talibani.
Frauda, risipa și corupția au decimat armata afgană.
Acum se recunoaște, în presa de la Washington D.C., că:
I. finanțarea armatei afgane nu a generat forțe terestre apte să anihileze apărarea talibanilor;
II. mult clamata edificare a forțelor aeriene afgane s-a dovedit a fi aidoma unui balon de săpun, în condițiile diminuării sprijinului SUA, pentru operațiuni aeriene;
III. iar logistica forțelor armate afgane, bazată pe conlucrarea cu mii de antreprenori, a devenit o iluzie, din momentul retragerii contingentului american și a personalului auxiliar.
Câtă disperare au putut acumula militarii afgani care au rămas luni de zile, la rând, fără plata soldelor și fără asigurarea hranei și muniției necesare lor?
Și atunci pentru ce să mai lupte ei?...
După preluarea puterii de talibani, la Kabul se dovedește, pe zi ce trece, că:
1. instituția prezidențială le poate fi utilă - liderul taliban Mullah Abdul Ghani Baradar fiind declarat noul președinte al Afganistanului și numele țării devenind „Emiratul islamic al Afganistanului”;
2. guvernul anterior era ineficient, corupt, iar executivul talibanilor va fi cu totul altceva, cel puțin la nivelul fermității și consecvenței în acțiune;
3. legislativul este în pericolul de a deveni o formă fără fond, deoarece talibanii nu pun preț pe reprezentativitatea afganilor;
4. educația afganilor va reveni la cutumele talibanilor, una fiind oprirea accesului în școli a fetelor, cel puțin în cele mai conservatoare zone afgane;
5. drepturile civile vor fi doar cele tolerate de regimul taliban;
6. presa va scrie doar în favoarea liderilor islamici de la Kabul;
7. justiția ultimelor două decenii va fi surclasată de aberațiile cu tăierea mâinilor la hoți și omorârea cu pietre a infidelilor, deși mulți purtători de bărbi islamice au obiceiuri ce ar stârni oprobiul public, dacă ar fi devoalate zilnic;
8. corupția rămâne la ea acasă în Afganistan, o dovadă fiind și creșterea cu o treime, anul trecut, a terenurilor cultivate cu mac.
Dacă supraviețuirea statului afgan nu ar fi trebuit să depindă doar de continuarea prezenței trupelor aliate, implicit americane, este cel puțin ciudată sprijinirea Emiratului Islamic al Afganistanului, imediat și necondiționat, de China și Pakistan, care folosesc cunoscuta formulă de a nu trimite tancuri, ci cecuri bancare, la cei ce le servesc interesele la Kabul.
Nu a fost public elucidat rolul Rusiei în apariția, menținerea și întărirea rolului biroului de reprezentare a talibanilor la Doha.
Nu a fost lămurit nici rolul lui Mullah Abdul Ghani Baradar, cofondator al mișcării talibanilor și președintele actual al Afganistanului.
Inițial adjunct al mulahului Mohammed Omar, Baradar a fost capturat în Pakistan, de o echipă de ofițeri pakistanezi și americani, ai serviciilor de informații inter-servicii/ISI și ai agenției centrale de informații/CIA, în februarie 2010.
Ciudățenia? A fost eliberat la 24 octombrie 2018, la cererea Statelor Unite.
La momentul când apar aceste rânduri, retragerea trupelor aliate, îndeosebi americane, reprezintă un proces ireversibil.
Emiratul Islamic al Afganistanului constituie o realitate.
Consecințele asupra populației afgane sunt sugerate de amintirile primei dictaturi a talibanilor.
Iar în Europa civilizată, democrată, emancipată, nu trebuie să fie uitată lecția de învățat din cele petrecute în Afganistan: prăbușirea unei armate duce imediat la schimbarea regimului politic într-un stat.
____________________________
Opiniile publicate în această rubrică aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al redacției.
____________________________
