Sigur, nu te decizi pe loc cui îi dai votul (pentru mulţi alegători hotărârea e oricum luată), însă ai ocazia să vezi cum arată, cot la cot şi slogan lângă slogan, cei care te peţesc în drum spre urnă. Ochiul nu insistă pe Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, fiindcă a dat deja peste ei unde a vrut şi unde nu.
Interesul se mută fie spre iepurii cursei electorale, fie spre candidaţii plasaţi la jumătatea distanţei dintre favoriţi şi ficuşi.
Cocktailul este îmbietor, iar figurile candidaţilor, candid- zâmbitoare, par să facă reclamei unei paste de dinţi. Un alt avantaj al afişului este că nu poate spune enormităţi, spre deosebire de persoana în carne şi oase. Bunăoară, unul dintre candidaţi a promis într-un studio TV că, în cazul în care va fi ales, nu-şi va lua nici măcar o zi de concediu pe durata mandatului.
Mărturisesc că mi-ar fi greu să votez pe cineva care mă ameninţă că se va surmena în folosul meu. M-aş simţi vinovat, l-aş avea pe conştiinţă. Aş prefera să votez pe cineva care nu angajează pariuri cu supraomenescul şi fructifică dreptul la concediu legal.
Unul dintre sloganurile menite să-ţi dea peste ştampilă este „Certitudinea românilor!”, care însoţeşte afişul candidatului John Ion Banu, din partea Partidului Naţiunea Română. O fi certitudinea românilor, dar a domnului Banu nu pare să fie.
Ca dovadă, omul e simultan John şi Ion, chemând la rampă amintirea unui restaurator de mobilă de lângă Piaţa Rosetti, care îşi trecuse, pe una dintre uşile atelierului, numele în română (Ion Burcea), iar pe uşa de alături ceea ce credea dumnealui că ar fi acelaşi nume, dar tradus în engleză (John Burch).
Americanizarea de pe afiş continuă cu formula „pentru preşedinte” în loc de „ca preşedinte” sau pur şi simplu „preşedinte”, ceea ce trădează legături subţiate cu limba română.
Cât despre semnul de exclamare care stă după „Certitudinea românilor”, el vorbeşte despre o stilistică a răstelii care nu se potriveşte cu postura de preşedinte.
Un semn de exclamare plasează şi Toader Paleologu la capătul sloganului său de campanie: „Suntem deştepţi, dar mulţi!”
Dincolo de lauda de sine, la grămadă cu alegătorii lui prezumtivi, Toader Paleologu se adresează unui electorat pe care-l bănuieşte de racorduri şi trimiteri la literatură, ceea ce, într-o ţară aflată la coada clasamentului european al cititului, comportă o doză de risc.
Candidatul PMP subînţelege că oamenii care-l aleg au proaspăt în minte textul lui Negruzzi, când de fapt ştim că „Alexandru Lăpuşneanul” trecea drept corvoadă chiar şi în anii de şcoală.
S-ar putea ca distanţa de la „Proşti, dar mulţi” la „Suntem deştepţi, dar mulţi!” să fie mai mare decât crede Toader Paleologu, deşi dacă există o certitudine în campania electorală, ea ţine de zestrea culturală a candidatului, mai mare, probabil, decât a celorlalţi laolaltă.
În schimb, când te uiţi la afişul din care Mircea Diaconu invită „Să ne refacem speranţa”, punându-şi figura alături de Cazinoul din Constanţa, simţi cum te încearcă simultan compătimirea şi râsul.
Prima observaţie a răuvoitorilor şi a cârcotaşilor ar ţine aici de ceva care se cheamă „jocul de planuri al ruinelor”.
Un bărbat a cărui expresie din afiş sugerează dezabuzare şi fatalism e pus alături de una dintre cele mai neglijate clădiri ale României. Dacă aşa te aştepţi să trezeşti la viaţă speranţa, să fiu iertat, dar e nevoie de mult lucru mecanic.
În locul lui Mircea Diaconu, l-aş acuza pe cel care-i orchestrează campania electorală de deservicii de imagine. Nu de alta, dar când colaborezi cu asemenea oameni, adversarii devin inutili.
