Alegeri locale 2024. Toți primarii PNL din județul Buzău vor candida pe listele PSD

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 11.03.2024 - 15:51
Alegeri locale 2024. Toți primarii PNL din județul Buzău vor candida pe listele PSD - Foto: Facebook/Romeo Daniel Lungu
Alegeri locale 2024. Toți primarii PNL din județul Buzău vor candida pe listele PSD - Foto: Facebook/Romeo Daniel Lungu
adrian mocanu
adrian mocanu

Alegeri locale 2024. Toți primarii PNL din județul Buzău vor candida pe listele PSD la scrutinul ce va avea loc pe 9 iunie. Astfel, liberalii au rămas cu un singur primar ales cu care să se „bată” pentru un nou mandat în fruntea localităților din județ.

SHARE

Alegeri locale 2024. Toți primarii PNL din județul Buzău vor candida pe listele PSD. Alegerea, la începutul acestui an, a lui Adrian Mocanu în fruntea liberalilor buzoieni n-a fost de bun augur.

La ora actuală, PNL a rămas cu doar un primar din 11 pentru confruntarea electorală din 9 iunie are, culmea, nici nu fusese inițial ales, în 2020, din partea liberalilor, ci pe listele PMP.

Alegeri locale 2024. Toți primarii PNL din județul Buzău vor candida pe listele PSD 

Preluarea conducerii organizației județene Buzău a PNL, la începutul anului, de către fostul preşedinte al PMP Buzău, Adrian Mocanu, n-a fost bine primită, se pare, de liberalii din județ.

Astfel, toţi cei 10 primari aleşi pe listele PNL Buzău la alegerile din anul 2020 vor candida la scrutinul din 9 iunie 2024 din partea PSD, conform news.ro.

Adrian Mocanu este cunoscut drept unul dintre cei mai mari  „traseiști politici” din România, pendulările sale între partide fiind greu de egalat.

El a intrat în politică în 2008, chiar la PSD.  A plecat în mai 2010 la UNPR, dar s-a întors rapid la PSD, după 2 luni. 

Citește și: Noul șef al PNL Buzău a trecut pe la 6 partide. Aproape 7. Tatăl, condamnat într-un dosar DNA

În aprilie 2016 a făcut campanie pentru Mircea Geoana și partidul acestuia, PSRO, dar a ajuns să fie ales deputat pe listele PMP. 

În 2018 pleacă la ALDE, la Tăriceanu. Anul următor face un popas și la Pro România lui Ponta, iar în final ajunge tot la PMP care a înghițit filiala locala a ALDE Buzău. 

Înainte sa ajungă la PNL a fost cât pe ce sa intre in AUR. 

Adrian Mocanu, al treilea de la stânga la dreapta, este președintele PNL Buzău de la începutul acestui an - Foto: Facebook/Adrian Mocanu

Drept urmare a acestei „dezertări”, organizaţia judeţeană a PNL Buzău va intra în alegeri cu un singur primar în funcţie, primarul comunei Zărneşti, ales pe liste PMP la alegerile din anul 2020.

De la schimbarea conducerii organizaţiei judeţene a PNL Buzău, cei 11 primari pe care PNL îi avea în judeţ şi-au anunţat, pe rând, trecerea la PNL la PSD şi respectiv USR.

Ultimul anunţ în acest sens a fost făcut luni, 11 martie, de către primarul comunei Beceni, Adrian Burlacu. 

Citește și: SURSE Piedone a negociat un loc de europarlamentar pentru fiica sa. Fiul, împins să ajungă senator

„Adrian Burlacu, primarul comunei Beceni, va fi candidatul nostru la alegerile locale din acest an. Decizia a fost luată cu responsabilitate, subliniind unitatea echipei, dar şi determinarea noastră de a aduce soluţii eficiente şi echilibrate pentru comunitatea din Beceni.

Prin unitate şi determinare, el şi echipa PSD Beceni vor continua să aducă soluţii eficiente şi echilibrate pentru provocările actuale şi viitoare ale comunei”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul PSD, Romeo Lungu. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te