Constituția României spune (art. 75, alin. 2) că "Prima Cameră sesizată se pronunţă (pe proiectele de lege - n.r.) în termen de 45 de zile (de la prezentarea proiectului în Biroul Permanent al Camerei - n.r.)".
Proiectul de lege care ar oferi autonomie Ținutului Secuiesc a fost prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaților pe 10 februarie 2020 (conform traseului legislativ al acestuia). Astfel, termenul de 45 de zile ar fi trecut pe 25 martie 2020.
Pe 9 martie, deci cu 16 zile înainte de expira termenul constituțional, proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.
Ce s-a întâmplat între 9 și 25 martie?
La ședința din 9 martie, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, nu a supus proiectul la vot.
Și a doua zi, pe 10 martie, a avut loc o ședință a Camerei Deputaților, dar Ciolacu nu a pus nici acum proiectul pe ordinea de zi. A avut loc, însă, un proiect "privind instituirea Zilei Satului Românesc".
Încă o ședință a avut loc pe 12 martie. Surpriză, nici tura asta nu a fost pus pe ordinea de zi de către Marcel Ciolacu proiectul de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc.
Apoi, activitatea Parlamentului a fost, practic, suspendată. Pe 13 martie, în forul legislativ nu au venit parlamentari, ci echipe echipate în combinezoane care au dezinfectat sala de plen după ce doi deputați au fost testați pozitiv cu COVID-19.
Chiar și așa, însă, Ciolacu a mai avut o șansă înainte de expirarea termenului de 45 de zile să pună proiectul de lege pe ordinea de zi. Astfel, pe 16 martie, președintele Camerei, Marcel Ciolacu, a dat următoarea declarație publică: "Birourile Permanente Reunite se vor ține prin conferință video și vom analiza textul, cel târziu mâine, iar miercuri sau joi vom avea votul. Vom face o procedură. Eu și domnul Titus Corlățean și cu secretarii de ședință ne vom deplasa la sediul Camerei Deputaților unde vom deschide ședința, iar votul se va face printr-un sistem al Camerei Deputaților de către fiecare parlamentar". Era vorba despre votul dat de parlamentari pe decretul prin care președintele Klaus Iohannis decreta starea de urgență.
Și chiar asa s-a și întâmplat: pe 19 martie, cu 6 zile înainte de trecerea celor 45 de zile constituționale, deși Parlamentul era închis, a avut loc o ședință de plen comun la distanță. În care s-a și votat decretul de instaurare a stării de urgență.
Nimic nu l-ar fi împiedicat atunci pe Marcel Ciolacu să pună pe ordinea de zi și un vot pe proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc. O chestiune considerată, evident, neimportană de către șeful PSD, care acum susține că a fost împiedicat de deputații PNL infectați cu coronavirus să facă asta.