Liberalii au anunțat când vor fi alegeri pentru Președinție. Dezacord total cu PSD. Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că liberalii vor ca alegerile prezidenţiale să aibă loc potrivit calendarului constituţional, anume pe 10 şi 24 noiembrie.
Dar ei sunt dispuşi şi la o data intermediară, convenită de comun acord cu partenerii de coaliţie. Bogdan a subliniat că PNL nu va ieşi de la guvernare şi nici nu va remania vreun ministru.
Liberalii au anunțat când vor fi alegeri pentru Președinție. Dezacord total cu PSD
Afirmaţiile vin după şedinţa Coaliţiei. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a spus că ministrul de Interne Cătălin Predoiu are două hotărâri de Guvern pe masă, cea cu [alegeri prezidenţiale, turul I, pe] 15 septembrie şi cea cu 29 septembrie.
„Considerăm că luna august este o lună în care e greu să-i gaseşti preocupaţi de alegeri pe cetăţenii României. Lunile octombrie, noiembrie, ar fi mai potrivite, am avea parte şi de studenţi, peste un milion care se vor afla în centrele de studii.
Un dialog absolut civilizat, raţional, echilibrat pe organizarea calendarului pentru prezidenţiale. (…) Considerăm noi, PNL, că românii trebuie să fie bine informaţi, să poată vedea, urmări dezbateri prezidenţiale extrem de importante pe proiect de ţară pentru a vota în deplină cunotinţă de cauză.
Citeşte şi: Rareş Bogdan: „La Sectorul 1 se întâmplă lucruri de o gravitate absolută”
Din acest motiv, considerăm că trebuie să păstrăm calendarul constituţional, calendarul din noiembrie, pentru organizarea prezidenţialelor. Argumentele sunt multiple.
După alegerile din 9 iunie s-a văzut că în sute de şcoli au fost probleme legate de reluarea procesului de învăţare. Au fost până la 8 – 10 zile întârzieri.
De asemenea, considerăm că luna august e una în care e greu să-i găseşti preocupaţi de prezidenţiale pe cetăţeni şi lunile octombrie – noiembrie ar fi cele mai potrivite.
Citeşte şi: Liderii PNL își continuă campania în țară: Ciucă, Bode, Rareș Bogdan, prezenți astăzi la Galați
Şi am avea parte şi de studenţi, peste un milion, în centrele de studii şi nu ar fi blocaţi în exercitarea dreptului de vot. În consecinţă, cei din PSD au susţinut varianta 15-29 septembrie, vorbind despre o aşa-zisă înţelegere între partidele la guvernare”, a declarat Rareş Bogdan, la sediul PNL, din Modrogan, conform News.ro.
Acesta a adăugat că „a existat o discuţie, dar aceasta a avut două componente care au fost omise: lista comună la europarlamentare ar fi trebuit să depăşească 50%, a avut doar 48%, şi în contextul din martie vorbeam de listă comună pentru parlamentare şi de candidat comun, respectiv tandem preşedinte – premier”.
„Cele două partide au luat decizia de a merge cu candidat propriu la prezidenţiale, deci înţelegerea din martie a căzut. Cele două partide care s-au reunit la Poiana Braşov şi la Sâmbăta de Sus, în urmă cu 10 zile, au luat decizia să meargă cu candidat propriu la prezidenţiale.
Data constituţională
Propunerea respectivă, din punctul nostru de vedere, este caducă şi credem că aceste alegeri trebuie organizate la termenul constituţional, în luna noiembrie. Datele constituţionale ar fi 10 cu 24 noiembrie. Asta este data constituţională”, a mai explicat Bogdan.
Întrebat despre solicitarea PSD ca ministrul de Interne să vină cu hotărâri de Guvern cu datele pentru alegeri 15 şi 29 septembrie, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns:
„Nu a existat decât o discuţie legată de 15 şi 29. Noi am propus, la întâlnirea de săptămâna trecută, să mergem eventual pe o dată intermediară pe care să o convenim de comun acord. În funcţie de aceste lucruri trebuie să luăm o decizie”.
Nu ies de la guvernare
„PSD a venit cu 1 septembrie pentru organizarea alegerilor comasate, respectiv cu lista comuna la europarlamentare, lucruri pe care PNL le-a acceptat după consultarea liderilor din filiale.
Legat de Cătălin Predoiu, acesta este plecat la Salzburg. Domnia-sa se va întoarce joi şi vom vedea dacă propunerile prevăd aceste date. Va face ce trebuie şi cu mandat de la partid”, a mai explicat Bogan.
El a mai spus că liberalii nu vor ieşi de la guvernare şi nici nu vor remania vreun ministru. „PNL nu va ieşi niciodată de la guvernare, pentru că asta ar duce România la o criză profundă.
Noi nu plecăm de la guvernare, nici nu remaniem vreun ministru. Ca să fie foarte clar”, a mai precizat Bogdan.