Președintele PNL mai susține că această mișcare este dublată de o campanie mizerabilă de denigrare a lui Kovesi, pusă la cale chiar de Ministrul Justiției, cel care ar trebui să fie primul în a o susține, și de europarlamentarii PSD, care spun numai minciuni în Parlamentul European.
Citește și AUDIO Kovesi, citată ca suspect cu câteva zile înainte de interviul pentru procuror șef european
Ludovic Orban a precizat că din tot acest scandal, declanșat de PSD, România e cea care va pierde.
„Nu cred în coincidențe. Am avertizat încă din momentul aparției acestei Secții în proiectul de lege că e un intrument politic al actualilor guvernanți, care va fi folosit împotriva magistraților independenți care îndrăznesc să-i deranjeze.
După demersurile absolut nebunești făcute de Toader, de europarlamentari PSD, care au generat o campanie de denigrare a candidatului român la șefia Parchetului European, arătând că cel mai are dușman al șansei unui român de a ocupa o funcței de conducere la nivel european e chiar guvernul și majoritatea parlamentară...
Nu cred în coincidențe și mi se pare straniu.
Citește și Financial Times relatează despre opoziția Guvernului la numirea lui Kovesi ca procuror european
Toader se străduiește să o pună pe șefa Secției speciale (Adina Florea - n.r.) șefă la DNA de o bună bucată de vreme și se chinuie de 2-3-4 ori să pună același candidat.
Am o singură întrebare retorică: oare când va mai avea șansa atât de mare România ca un candidat din România să ocupe pe merit și pe aprecierea obiectivă, așa cum are azi șansa Kovesi?
Această măsură e simultană cu o campanie mizerabilă de denigrare a cadidatului român, care e dusă de ministrul Justiției, care ar trebui să fie primul care să sprijine acestă candidatură, și de parlametarii puterii, care toarnă minciuni la urechea europarlamentarilor, afectând imagine României. Asta face un rău imens României”, a declarat Ludovic Orban, pentru B1 TV.
Citește și Conspirațiile anti-Kovesi ale lui Toader, într-o scrisoare către toți miniștrii de Justiție din UE