Votul intern pentru alegerea noului preşedinte al USR a început astăzi dimineaţă, 24 iunie, la ora 08:00.
Alegerile se desfășoară online, iar votul se va încheia miercuri, 26 iunie, la ora 12:00, conform unui anunț al partidului.
Doi dintre candidați și-au retras candidaturile, înainte de începerea votului, iar pe lista finală pentru președinția USR, în ordinea în care apar pe buletinul de vot sunt: Filip Vasile-Gabriel, Hossu Radu-Mihai, Lasconi Elena-Valerica și Seidler Cristian-Gabriel.
Elena Lasconi pare să fie favorita din această cursă.
Citește și: Elena Lasconi a câştigat pentru al doilea mandat Primăria Câmpulung
Candidații care s-au retras sunt Vasile Dincă și Luiza Oancea.
În primele două ore de vot, adică până la ora 10, două mii de membri şi-au exprimat opţiunea pentru un candidat.
În 24-25 iunie, va avea loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie.
După alegerea președintelui USR, va fi stabilit noul Birou Național al USR, prin vot al delegaților la Congres. Cei 24 de noi membri ai noului Birou Național vor fi aleși în Congresul partidului, convocat de președintele Cătălin Drulă pentru 29 iunie, conform News.ro.
Cine sunt candidații?
Vasile Gabriel Filip – 46 ani, Constanţa.
Vasile Gabriel Filip este expert IT certificat. A avut mai multe funcţii în acest domeniu, de la poziţii de execuţie la funcţia de director, şi a activat, de asemenea, ca antreprenor. A avut proiecte în mai multe judeţe din ţară, dar şi în Republica Moldova şi în străinătate. Este absolvent al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, fiind inginer în Electromecanică Navală. Vasile Gabriel Filip activează în filiala USR Constanţa, fiind membru din 2019.
Radu Hossu – 38 ani, Braşov.
Radu Hossu are o experienţă de peste 10 ani în marketing comercial şi de opt ani în comunicare şi consultanţă politică. S-a implicat activ în sprijinirea Ucrainei încă de la începutul războiului declanşat de Rusia, prin relatări de pe front şi prin ajutoare pentru civilii şi militarii ucraineni. Pentru implicarea sa, a fost decorat de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi de Armata Ucraineană. A fost preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Braşov şi a fost implicat, de asemenea, în organizarea la Braşov a protestelor în cazurile tragediei de la Colectiv şi a OUG 13. Radu Hossu activează în filiala USR Braşov, fiind membru din 2020.
Elena Lasconi – 52 ani, Câmpulung, Argeş.
Elena Lasconi este de profesie economist cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020, este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcţie în care a fost realeasă în 2024. În primul său mandat a început proiecte de peste 400 de milioane de lei - bugetul oraşului pe 40 de ani. A obţinut peste 100 de milioane de lei din PNRR pentru proiecte de dezvoltare în Câmpulung. A finalizat construirea unei secţii noi de oncologie a Spitalului Municipal şi a depus un proiect major de infrastructură pentru a obţine fonduri europene pentru extinderea cu 40 km a reţelei de apă şi canalizare, aproape jumătate din cât s-a făcut în 70 de ani. Elena Lasconi activează în filiala USR Câmpulung, fiind membră din 2019.
Cristian Seidler – 43 ani, Sector 5, Bucureşti.
Cristian Seidler este deputat de Bucureşti şi vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. În primul său mandat de deputat, a iniţiat legea de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor şi a obţinut, prin lege, publicarea de două ori pe an a tuturor veniturilor salariale ale angajaţilor la stat. Înainte de a deveni parlamentar, a urmat cursuri în domeniul resurselor umane şi a avut o carieră de peste 10 ani în această branşă. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice din Oradea (2003) şi a fost liderul studenţilor la drept din ELSA România. Cristian Seidler activează în filiala USR Sector 5, fiind membru din 2016.