Liderii social-democrați ar fi organizat întânirea de joi seară, în jurul orei 19.30, pentru a sărbători validarea mandatelor de parlamentari. Doi deputați și un senator de la PSD din Călărași au intrat joi în posesia certificatelor constatatoare care dovedesc calitatea de parlamentar, a relatat presa locală, citată de Realitatea PLUS.
La petrecerea de joi seară au participat 26-30 de persoane, printre care primarul comunei Grădiștea Vasile Matei, președintele Consiliului Județean Călarași, Ion Samoilă, secretarul general PSD al Călărași și proaspăt deputatul Constantin Bârcă.
În urma sesizărilor, polițiștii s-au deplasat la restaurant și au aplicat 19 sancțiuni. Oamenii legii continuă verificările în acest caz.
Și deputatul PSD de Călărași Dumitru Coarnă, președinte al Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, s-ar fi numărat printre invitați.
Ulterior, a negat acest lucru.