”Din punctul meu de vedere, la cum văd că evoluează lucrurile şi la numărul de pacienţi pe care îi avem internaţi în Institutul «Marius Nasta», dar şi după datele statistice, cred că nu doar restricţiile au dus la scăderea importantă a numărului de cazuri, ci şi impactul pe care îl are vaccinarea în oraşele mari, unde, într-adevăr, campania de vaccinare şi modalităţile de vaccinare sunt diverse. Cred că cele două laturi – restricţii şi campanie de vaccinare – îşi pun amprenta şi ne duc cu paşi siguri, mici, dar siguri către ceea ce ne dorim cu toţii”, a declarat, la B1 TV, Beatrice Mahler.
În continuare, populaţia trebuie convinsă să se vaccineze
”Trebuie doar să continuăm şi să convingem populaţia că trebuie să fie parte a acestei echipe în care noi, cadrele medicale, suntem aici pentru ei, dar îi aşteptăm şi pe ei să vină să se vaccineze pentru că numai aşa putem depăşi momentul ăsta”, a mai spus Beatrice Mahler, informează news.ro.
Citește și: Trei judeţe şi Capitala în scenariul galben de infectări cu SARS-CoV-2
Întrebată despre numărul de pacienţi din secţiile ATI, care pare constant, Mahler a afirmat: ”Scăderea numărului de cazuri din terapie intensivă se va produce mult mai lent pentru că, din păcate, perioada de recuperare a unei persoane care ajunge cu formă critică în terapie intensivă este extrem de lungă. De multe ori, durează trei, patru, chiar şase săptămâni ca o persoană să poată fi admisă din terapie intensivă într-o secţie normală şi, din păcate, nu întotdeauna reuşim acest lucru şi ne pare rău pentru asta”.
De la debutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate 3.580.368 persoane, dintre care 2.311.487 au primit ambele doze.