Persoanele de peste 50 de ani care locuiesc singure ar putea contracara declinul cognitiv prin prezența unui animal de companie în casă, potrivit unui studiu, citat într-un articol CNN.
Pierderea abilității de a găsi cu ușurință cuvintele în vorbire și de a-i înțelege pe ceilalți sunt semne timpurii ale demenței, a constatat cercetarea.
Mângâierea unui câine stimulează activitatea în cortexul frontal al creierului, unde au loc procesele de gândire și planificare.
Citește și: Starea de sănătate a lui Bruce Willis, diagnosticat cu demență. Fiica lui a făcut mărturisiri
Câinii și pisicile de companie pot reduce riscul apariției demenței. Care este motivul?
„Dacă ai un animal de companie, poți compensa complet efectul vieții singure asupra declinului cognitiv”, a declarat coautorul studiului, Dr. Ciyong Lu, profesor de epidemiologie și științe medicale din Guangzhou, China.
Studiul a analizat date de la persoane cu vârsta de 50 de ani, care locuiau cu animale de companie.
Prezența unui animal de companie a fost asociată cu rate mai lente de declin cognitiv în ceea ce privește vorbirea și memoria.
Citește și: Cum e afectat creierul de un intestin bolnav? Ce să mănânci pentru o minte sănătoasă?
Deși mai multe cercetări trebuie făcute, există o serie de motive pentru care a avea un animal de companie, cum ar fi un câine, o pisică, un pește sau o pasăre poate reduce riscul de declin cognitiv, a spus Lu.
„În primul rând, compania oferită de animale poate reduce singurătatea și poate crește starea de bine”, a spus Lu, adăugând că „privitul animalelor de companie poate ajuta oamenii să se calmeze, să se relaxeze și să scape de stres și anxietate”.
În plus, animalele de companie pot oferi proprietarilor oportunități de a cunoaște oameni noi și de a purta conversații în timp ce ies la plimbare cu câinele, de exemplu.
Citește și: De câte ore de somn are nevoie organismul, în funcție de vârstă? Care sunt pericolele insomniei?
Proprietarii de animale de companie au avut un scor de izolare socială mai mic decât cei care nu dețin animale de companie, potrivit studiului.
Cu toate acestea, studiul a putut arăta doar o asociere, nu o cauză și un efect direct, a declarat neurologul Dr. Richard Isaacson, director de cercetare la Institutul pentru Boli Neurodegenerative din Florida.
„Prezența unui animal de companie ar putea încetini declinul cognitiv, dar ar fi necesare mai multe studii pentru a trage concluzii clare”, a declarat Isaacson.
Citește și: Cât trebuie să mănânci și să dormi, cât sport să faci pentru a limita riscul apariției demenței
„Dacă o persoană care trăiește singură are deja o deficiență cognitivă sau limitări fizice, cum ar fi probleme de echilibru sau de vedere, în general nu ar fi recomandat ca acea persoană să adopte un animal de companie pentru a încetini îmbătrânirea creierului”, a adăugat el.
„Având declin cognitiv, este mai greu să ai grijă în mod responsabil de un animal de companie fără ajutor”, a spus el.
Singurătatea, o cauză a depresiei și a demenței
Conform studiilor, traiul singur a fost legat de creșterea anxietății și a depresiei, mai ales dacă singurătatea este consecința unui divorț sau deces, potrivit studiilor.
Un studiu din 2022 a constatat că a trăi singur, în comparație cu a trăi cu alte persoane, a crescut riscul de depresie cu 42%.
Citește și: Studiu: Ce activitate trebuie să faci zilnic pentru a limita riscul de demență la bătrânețe
Depresia, la rândul său, poate dubla riscul de a dezvolta demență, au descoperit oamenii de știință.
O comisie din 2020 a numit depresia la sfârșitul vieții ca fiind unul dintre cei 12 factori majori de risc pentru demență.