Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
9.282.535 Votanți în România
51,55 %
774.460 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Ce simptome ai atunci când ești „suspect de COVID”. Când ajungi „caz probabil” sau „contact direct”

DE Alex Darvari | 18.09.2020 - 17:52
teletrader.com
teletrader.com

Institutul National de Sanatate Publica a actualizat definitiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

SHARE

Caz suspect

– Persoana cu debut brusc de febra si tuse sau orice persoana cu debut brusc al oricaror 3 sau mai multe dintre urmatoarele semne si simptome: febra, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri in gat, coriza, dispnee, anorexie / greturi /varsaturi, diaree, status mental alterat;

– Orice persoana cu pneumonie, bronhopneumonie ± pleurezie;

– Orice persoana cu infectie respiratorie acuta severa (SARI) – febra sau istoric de febra si tuse si dificultate in respiratie (scurtarea respiratiei) si care necesita spitalizare peste noapte.

– Pentru copiii cu varsta pana la 16 ani care prezinta manifestari gastro-intestinale (varsaturi, diaree) neasociate cu alimentatia, se poate suspecta infectia cu SARS-CoV-2, arata INSP.

Confirmarea prompta a cazului suspect este necesara pentru a asigura, rapid si eficient, supravegherea epidemiologica a contactilor, implementarea masurilor de prevenire si control al infectiei, precum si colectarea informatiilor epidemiologice si clinice relevante.

Caz probabil

Un pacient care intruneste criteriile clinice enuntate la cazul suspect si este contact al unui caz confirmat sau are legatura epidemiologica cu un focar cu cel putin un caz confirmat;

Un caz suspect cu imagine pulmonara sugestiva pentru COVID-19:

– Rx pulmonara: opacitati neclare, frecvent rotunde, cu distributie periferica inferioara;

– CT pulmonara: multiple opacitati bilaterale cu aspect de sticla maruntita, frecvent rotunde, cu distributie periferica inferioara;

– Ecografie pulmonara: linii pleurale ingrosate, linii B (multifocale, discrete sau confluente), tipare de consolidare cu sau fara bronhograme;

O persoana cu debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) in absenta unei cauze identificate;

Un adult decedat fara o cauza explicabila, cu insuficienta respiratorie care a precedat decesul si care a fost in contact cu un caz confirmat sau care a avut legatura epidemiologica cu un focar cu cel putin un caz confirmat.

Caz confirmat este o persoana cu confirmare in laborator a infectiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele si simptomele clinice;

Contactul direct

Persoana care locuieste in aceeasi gospodarie cu un pacient cu COVID-19;
Persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strangere de mana fara igiena ulterioara a mainilor);
Persoana care a avut contact direct neprotejat cu secretii infectioase ale unui caz de COVID-19 (ex. in timpul tusei, atingerea unor batiste cu mana neprotejata de manusa);
Persoana care a avut contact fata in fata cu un caz de COVID-19 la o distanta mai mica de 2 m si cu o durata de minimum 15 minute;
Persoana care s-a aflat in aceeasi incapere (ex. sala de clasa, sala de sedinte, sala de asteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute si la o distanta mai mica de 2 m;
Persoana din randul personalului medico-sanitar sau alta persoana care acorda ingrijire directa unui pacient cu COVID-19 sau o persoana din randul personalului de laborator care manipuleaza probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fara portul corect al echipamentului de protectie.
Orice persoana care a purtat masca/echipamentul de protectie corespunzator si a respectat distantarea fizica nu este considerata contact direct.

Un caz COVID-19 poate fi de origine comunitara sau asociat asistentei medicale (IAAM), in functie de:

– numarul de zile anterioare datei debutului sau a confirmarii in laborator, dupa data internarii intr-o unitate sanitara (spital, centru de dializa), centru rezidential de sedere prelungita (ziua 1);
– argumentele din investigatia epidemiologica privind originea comunitara sau IAAM (apartenenta cazului la focare de infectii cu una sau alta dintre origini).

Pot exista urmatoarele situatii:

Caz COVID-19 comunitar

Simptome prezente la internare sau debut in primele 48 de ore dupa internare;
Debut in zilele 3-7 dupa internare si o suspiciune puternica de transmitere comunitara (apartenenta la un focar de cazuri comunitare);
Caz COVID-19 asociat asistentei medicale (IAAM)
Debut dupa 48 ore de la internare si o suspiciune puternica de transmitere asociata asistentei medicale;
Cazurile la personalul medico-sanitar si auxiliar, daca nu exista argumente puternice in favoarea unei transmiteri comunitare;
Cazurile cu debut in primele 14 zile dupa externarea dintr-o unitate sanitara pot fi:
IAAM, daca debutul are loc in primele 48 de ore dupa externare;
Cu origine incerta, in cazul debutului la 3-14 zile dupa externare, daca nu exista argumente puternice in favoarea unei origini comunitare sau IAAM.

Deces la pacient confirmat cu COVID-19

Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu exceptia situatiilor in care exista o alta cauza clara a mortii, care nu poate fi in relatie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acuta majora, etc) si la care nu a existat o perioada de recuperare completa intre boala si momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu noul coronavirus nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afectiuni hematologice etc.) si COVID-19 trebuie raportata ca si cauza a decesului, independent de conditiile medicale preexistente care se suspecteaza ca au favorizat evolutia severa a infectiei cu SARS-CoV-2.

COVID-19 trebuie mentionata pe certificatul de deces drept cauza a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune ca a cauzat sau a contribuit la deces.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te