Înalta Autoritate franceză a Sănătăţii (HAS) recomandă vineri ca 533.000 de francezi, în vârstă de până în 55 de ani - majoritatea membriai personalului medical - să facă rapelul, după o primă doză de vaccin AstraZeneca-Oxford, cu o doză de vaccin Pfizer-BioNTech sau Moderna, după ce Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recunoscut că există riscul ”foarte rar” al formării unor cheaguri de sânge în urma vaccinăriicu vaccinul laboratorului farmaceutic suedezo-britanic, relatează Le Figaro, potrivit news.ro.
Pe teren, însă, începând de la 19 martie, numai francezii în vârstă de peste 55 de ani se pot vaccina cu vaccinul AstraZeneca-Oxford.
HAS ia această decizie în contextul în care 533.000 de persoane, majoritatea membri ai personalului medical, au fost vaccinaţi cu acest vaccin.
Din cauza riscului unor tromboze şi ”necesităţii completării protecţiei vaccinale”, HAS optează pentru un vaccin cu ARN mesager - Pfizer sau Moderna, cu o eficienţă de până la 95%.
”Este întru totul logic”, a reacţionat vineri, la RTL, ministrul francez al Sănătăţii Olivier Véran.
Limitatea vaccinării cu vaccinul AstraZeneca-Oxford ”este o măsură de precauţie” şi ”este întru totul normal să se propună o adoua doză cu ARN mesager la 12 săptămâni”, în vederea respectării termenelor vaccinării.
Italia şi Spania au anunţat joi că limitează folosirea vaccinului laboratorului suedezo-britanic la vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 60 de ani.
Belgia l-a limitat, de asemenea, la persoane în vârstă de peste 55 de ani, iar Regatul Unit la persoane în vârstă de peste 30 de ani.
Alte ţări, ca Danemarca, dar şi regiunea spaniolă Castilia şi Leon (nord-vest), au suspendat în totalitate vaccinarea cu AstraZeneca-Oxford.