VIDEO Primim Lumină? Care sunt riscurile pentru sănătate. Dr. Radu Țincu, la Newsweek LIVE

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 17.04.2020 - 12:52

Biserica Ortodoxă Română și Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la un acord privind distribuirea de Lumină către credincioși, în noaptea de Înviere.

SHARE

„Slujbele de Înviere vor avea loc fără credincioşi, iar Sfintele Paşti şi Lumina sfântă se împart la domiciliile credincioşilor, la solicitarea acestora, a anunțat ministrul de Interne”, Marcel Vela.

Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR şi prevederilor din ordonanțele militare privind reuniunile publice fără participarea credincioșilor în incinta sau în curtea lăcaşurilor de cult.

Pâinea sfinţită va fi distribuită la domiciliul credincioşilor de către personalul clerical şi personalul din parohie, vineri şi sâmbătă, în intervalul 8-17 şi în prima zi de Paşti, între orele 6-12, la solicitarea credincioşilor.

Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de personalul clerical și voluntari, la domiciliul celor care cer.

Credincioşii vor primi Paştile şi Sfânta Lumină din pragul casei sau ferestre fără a ieşi în casă. În zona locuinţelor familiale va fi primit de un reprezentant care va purta mască şi mănuşi.

Care sunt implicațiile medicale ale distribuirii la domiciliu a Luminii de Înviere discutăm la Newsweek România LIVE, de la ora 11.00, cu dr. Radu Țincu, medic primar de Terapie Intensivă, de la Spitalul Universitar de Urgență Floreasca din București.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te