Studiu: Chiar și 2 sau 3 beri pe săptămână pot provoca modificări ale creierului și declin cognitiv

DE Elena Andrei | 15.07.2022 - 17:25
2 sau 3 beri pe săptămână pot provoca modificări ale creierului/foto: pexels
2 sau 3 beri pe săptămână pot provoca modificări ale creierului/foto: pexels

Un amplu studiu britanic a demonstrat că și o cantitate moderată de băutură poate fi legată de modificări ale creierului și de declinul cognitiv, rezultat fiind o surpriză chiar și pentru medici.

SHARE

Consumul a șapte sau mai multe „unități” de alcool pe săptămână este asociat cu niveluri mai ridicate de fier în creier - iar acumularea de fier este legată de boala Alzheimer și de boala Parkinson. De asemenea, este văzut ca un mecanism potențial pentru declinul cognitiv legat de alcool.

Acest lucru reiese dintr-un studiu efectuat pe aproape 21.000 de persoane, publicat în revista PLOS Medicine.

„Este primul studiu care arată un nivel mai ridicat de fier în creier - și, ca urmare, o cogniție mai proastă - la băutorii moderați”, a declarat Anya Topiwala, autorul principal al studiului - cercetător clinic principal în cadrul Departamentului Nuffield de Sănătate a Populației de la Universitatea Oxford din Anglia - pentru UPI.

„Sfatul practic este să încercați să vă mențineți consumul de alcool la un nivel scăzut și, bineînțeles, să consumați în timp, nu să faceți excese", a declarat Topiwala.

În Regatul Unit, o unitate de alcool este definită ca fiind 8 grame (10 mililitri) de alcool/etanol pur. Șapte unități reprezintă două pahare mari, de 250 ml, de vin de 14% sau două-trei beri pe săptămână, a explicat cercetătoarea.

Citește și

Noi studii confirmă: Infecția Covid este funcție de grupa de sânge. Cum influențează

Cele mai frecvente 10 simptome ale infecției cu COVID. 50% se plâng de gât inflamat

„Un consum de alcool mai mare de șapte unități pe săptămână a fost asociat cu markeri de fier mai mari în ganglionii bazali, un grup de regiuni ale creierului asociate cu controlul mișcărilor motorii, învățarea, mișcarea ochilor, cogniția, emoțiile și altele", potrivit unui comunicat de presă privind studiul.

„Nu am crezut că vom găsi dovezi ale unui nivel mai ridicat de fier în creier la un consum atât de scăzut de băutură”, a declarat Topiwala.

Studiul a fost făcut pe 20.965 de participanți, care au raportat singuri cantitățile de alcool - o metodă despre care cercetătorii au spus că era necesară într-un grup atât de mare, dar au recunoscut că cel mai probabil a dus la subraportări.

Deși 2,7% dintre ei s-au caracterizat ca nebăutori, au raportat un consum mediu de 18 unități pe săptămână, ceea ce înseamnă șapte cutii de bere sau șase pahare mari de vin, potrivit comunicatului de presă.

Toți participanții la studiu - care fac parte dintr-o bază de date biomedicale de o jumătate de milion de persoane din Marea Britanie, numită UK Biobank - au fost supuși unor scanări cerebrale prin rezonanță magnetică. 7.000 de persoane au fost supuse unui RMN al ficatului pentru a evalua nivelul de fier sistemic.

Toți participanții au completat o serie de teste pentru a evalua funcțiile cognitive și motorii. Vârsta medie a fost de 55 de ani și a fost o împărțire egală între bărbați și femei.

Topiwala a precizat că cercetătorii nu au măsurat direct fierul din creier, ci au analizat alte aspecte ale scanării creierului, cum ar fi modificările câmpului magnetic, care sunt în general legate de modificările fierului.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te