Pentru redeschiderea porților turismului medical, autoritățile turce au pregătit o serie de măsuri de siguranță, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, fiecare pacient va putea fi însoțit de maximum două persoane. Atât pacientul cât și însoțitorii vor trebui să prezinte la intrarea în Turcia dovada unui test PCR realizat cu cel mult 48 de ore înainte sau vor fi testați gratuit de COVID la graniță. Deci, atenție, nu sunt recunoscute testele rapide.
După intrarea în Turcia, pacienții și însoțitorii vor trebui să meargă direct la spitalul sau clinica unde au programare, cazarea acestora în orice altă parte fiind interzisă. Iar unitățile medicale vor fi obligate să amenajeze o zonă dedicată în exclusivitate pacienților din străinătate.
Printre cele 31 de state pentru care Turcia deschide porțile turismului medical se numără Irak, Libia, Azerbaidjan, Georgia, Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan, Grecia, Ucraina, Rusia, Djibouti, Algeria, Kosovo, Macedonia, Albania, Bosnia și Herțegovina, România, Serbia, Bulgaria, Moldova, Somalia, Kuwait, Qatar, Bahrain, Oman, Germania, Marea Britanie, Olanda, Pakistan, Kirghizstan și Cipru.
În ultimii ani, turismul medical s-a dezvoltat puternic în Turcia, în 2018, de exemplu, datele oficiale indicând că acest sector a atras aproape un milion de pacienți.