Americanii pot pune în sfârșit mâna pe Novavax, cel mai nou vaccin Covid , după ce autoritățile de reglementare din SUA au dat undă verde, săptămâna aceasta.
Sosirea vaccinului nou vine la aproape trei săptămâni după noile versiuni de la Pfizer si Moderna. Peste 4 milioane de pacienți americani și -au suflecat mânecile, pentru a se vaccina, în luna septembrie.
Vaccinul Covid de la Novavax poate ajunge
Dar analiștii de pe Wall Street nu sunt îngrijorați de această întârziere. Ei spun că Novavax pare bine poziționat pentru a ajunge din urmă și a concura în această toamnă cu celelalte companii de pe piața vaccinurilor Covid-19 din SUA.
În special după ce problemele logistice au împiedicat lansarea celorlalte vaccinuri. Şi mai există şi o etichetă de la Food and Drug Administration, care permite o accesibilitate pe scară largă la vaccinul Novavax, printre alți factori.
„Nu sunt cu adevărat îngrijorat de cronologia sau decalajul față de celelalte vaccinuri”, a declarat analistul B. Riley, de la Securities Mayank Mamtani, pentru CNBC.
Citeşte şi: EMA a autorizat luni vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Novavax
El a adăugat că autoritățile de reglementare au aprobat noua lansare de la Novavax doar puțin mai târziu decât estimase compania, adică la sfârșitul celui de-al treilea trimestru.
Aceasta este o veste bună pentru Novavax, care lucrează pentru a-și consolida poziția financiară, după ce a generat îndoieli, cu privire la capacitatea sa de a rămâne în afaceri, la începutul anului.
Compania de biotehnologie se bazează pe vânzările vaccinului său actualizat la Covid-19 – singurul său produs disponibil comercial – și pe un impuls amplu de reducere a costurilor, pentru a o ajuta să rămână pe linia de plutire.
Citeşte şi: Noul vaccin aprobat de UE: Novavax – compus din celule de molii și scoarță de copac
Oficialii din Sănătatea Publică american[ văd vaccinul Novavax ca o alternativă valoroasă, pentru persoanele care nu doresc să fac[ injecții cu ARN mesager, de la Pfizer și Moderna, care învață celulele cum să producă proteine, declanșând un răspuns imun împotriva Covid.
Injecția Novavax respinge virusul, cu o tehnologie bazată pe proteine, o metodă veche de zeci de ani, folosită în vaccinările de rutină împotriva hepatitei B și a Zonei Zoster.