„Mama mea m-a sunat marți pentru că în spital era foarte frig și a zis să o iau acasă.
Domnul Vlad Voiculescu trebuie să știe că în spital nu era cald. I-am dat trei mesaje pentru că mama mea are nevoie tratament. I-am dus o aerotermă în Pavilionul 5, etaj 3. Am dus aeroterma pentru că era frig și am cerut voie. După cum știți este foarte frig în foarte multe locuințe din București.
Dacă ei nu știau că în spital era frig, pot să vă confirm că era. Aceste saloane, inclusiv pavilionul central aveau foarte multe aeroterme. Am dus miercuri aeroterma. Mama are 80 de ani și este într-o stare foarte proastă față de cea inițială și se află transferată, din această dimineață, la spitalul Militar. Nu știu prea multe despre mama”, a spus Mihaela Tănase.
Voculescu zice că e cald
Declarațiile acesteia infirmă spusele ministrului Sănătății. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că în clădirea în care a izbucnit incendiul de la Institutul Matei Balș, soldat cu 4 morți, nu era o temperatură scăzută care să îi facă pe pacienți să se încălzească cu aeroterme, citând informațiile primite de la Adrian Streinu Cercel, fostul manager de la Matei Balș.
„La Matei Balș au fost făcute investiții aproape constant. A fost renovat în întregime de curând. În curând vom avea informații nu doar despre Balș, ci și despre celalte spitale. După Piatra Neamț, ministrul Tătaru și Raed Arafat au anunțat controale în secțiile ATI și nu numai”, a declarat Vlad Voiculescu.
„Nu am informații că în acea clădire ar fi fost surse suplimentare de încălzire, care oricum nu ar trebui să fie în spitale”, a precizat ministrul.
Incendiul puternic de la Institutul Matei Balş din Capitală, în care patru persoane au murit carbonizate, a fost lichidat. Patru saloane au fost afectate iar pompierii au evacuat 102 persoane, care au fost transferate la alte spital.
Citește și: Incendiu la Spitalul Matei Balș