Pentru stingerea incendiului au intervenit cinci subofiţeri cu o autospecială din cadrul Staţiei de Pompieri Babadag. La sosirea pompierilor militari, focul se manifesta pe aproximativ trei hectare, în cimitir şi pe un teren viran al localităţii, neexistând pericolul de propagare la locuinţe ori la alte obiective economice.
"O treime din suprafaţa cimitirului a fost distrusă de flăcări", a precizat ISU Delta.
Incendiul a fost stins după aproximativ o oră şi jumătate, iar cauza probabilă a acestuia a fost "focul deschis în spaţii deschise", potrivit sursei citate, potrivit Agerpres.