Total Transilvania Rally powered by Ford a început joi, 26 septembrie, la ora 19:30, cu o întâlnire cu piloţii şi o sesiune de autografe pe esplanada din faţa stadionului Cluj Arena. Vineri, între orele 9:00 şi 13:30, este programat un shakedown pe drumul de lângă Floreşti, iar raliul propriu-zis va debuta pe 27 septembrie, la ora 15:00, când prima maşină de concurs va părăsi parcul de service de la Sala Sporturilor „Horia Demian”.
Organizatorii au pregătit 10 probe speciale, cu o lungime totală de aproape 150 de km, o „Super Specială” în inima oraşului, dar şi o mulţime de surprize pentru spectatori.
Prima specială, „Căpuşu Mare”, lungă de 25 de km, se va desfăşura pe urcarea de pe fosta probă Dângău, urmată de speciala „Beliş” şi o probă reintrodusă după aproape 10 ani, „Mărişel”, care are loc pe o distanţă de peste 11 km, între localităţile Beliş şi Mărişel.
După o oprire în parcul de service, prima zi de concurs se încheie cu deja clasica şi mult aşteptata probă „Floreşti”, cu farmecul ei aparte, pe timp de noapte, sub lumina reflectoarelor, care aduce de fiecare dată mii de fani aproape de campionii lor.
A doua zi de concurs va purta maşinile pe 6 probe speciale: o trecere pe „Beliş”, urmată imediat de „Dângău”, care va fi o adevărată provocare pentru sportivi prin prisma celor peste 30 de km cronomeraţi, ca mai apoi prima buclă să se încheie cu o nouă parcurgere a probei „Floreşti”.
A doua buclă a zilei programează o nouă trecere pe „Dângău”, care va fi si Power Stage-ul raliului, şi ultima trecere pe proba „Floreşti”, ca mai apoi spectacolul să fie garantat la „Super Speciala” din jurul stadionului Cluj Arena şi a Sălii Polivalente, care debutează sâmbătă, puţin după ora 15:00, cu Rally 2, şi continuă cu Rally 1. Festivitatea de premiere a Total Transilvania Rally powered by Ford este programată sâmbătă, 28 septembrie, la ora 19:30, la Cluj Arena.
Record de prezențe feminine
Dacă începutul sezonului 2019 a aliniat la start 13 femei în postura de concurente la Raliul Argeșului, ediția din acest an a Transilvania Rally aduce la start nu mai puțin de 17 prezențe feminine, 2 piloți și 15 copiloți.
În ordinea în care apar pe lista de înscrieri, prima femeie din concurs este Ioana Costea, copilot în mașina de securitate 000.
Natalie Solbach-Schmidt participă în TER tot în rolul de copilot, alături de Stefan Gottig pe o Skoda Fabia R5, fiind singura femeie care va concura într-omașină de configurație R5 la acest raliu. Salutăm revenirea în concurs a copilotului Eva Mihaela Dobranici (ex Beldie), singura româncă care a participat în Campionatul Mondial de Raliuri. Ea va participa tot în TER, alături de Alex Filip pe un Renault Clio R3.
Dintre prezențele familiare ale Campionatului Național de Raliuri vor fi la start copiloții Carmen Poenaru (tot în dreapta lui Enis Arif, pe o Honda Civic), Alina Bianca Pop (copilot pentru Mihnea Mureșan, într-un Peugeot 208 R2), Delia Năstase (alături de soțul ei, pe Mitsubishi Lancer Evo IX) și Francesca Maior (alături de fratele ei, proaspăt campioni la juniori și la clasa RC5, cu Peugeot 106).
Și cele două cupe monomarcă se bucură de prezența fetelor printre concurenți: echipajul feminin Cristiana Oprea/Diana Hațegan va lua startul cu o Dacia Sandero în Cupa Dacia, în timp ce copilotul Georgiana Gologan îl va seconda pe debutantul David Tarță într-un Suzuki Swift, în Cupa Suzuki. Pilotul Mirela Bucovicean, președinta noii Comisii pentru Femei din cadrul FRAS, va concura la categoria vehiculelor istorice, unde va pilota un Ford Escort MK2.
Campionatul Rally 2 atrage și el numeroase prezențe feminine, toate în rolul de copilot. Este vorba despre Denisa Resiga, Anca Cornea, Alexandra Nicoschi, Ana Săliștean, Ioana Lazăr și Silvia Dumitrescu.