Duelul giganților: Rafael Nadal, eliminat de la Roland Garros. Djokovic s-a calificat în finală

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 12.06.2021 - 08:44
Rafael Nadal, eliminat de la Roland Garros. Djokovic s-a calificat în finală. / Foto: thetechtack.com
Rafael Nadal, eliminat de la Roland Garros. Djokovic s-a calificat în finală. / Foto: thetechtack.com

Novak Djokovic s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l în patru seturi, 3-6, 6-3, 7-6 (7/4), 6-2, pe Rafael Nadal, în mult-aşteptatul duel al giganţilor tenisului mondial.

SHARE

Djokovic, numărul unu mondial, care a împlinit luna trecută 34 de ani, a obţinut una dintre cele mai importante victorii din cariera sa, la capătul unui meci care a durat aproape patru ore şi jumătate, producându-i lui Nadal a treia înfrângere în 108 meciuri la Roland Garros, turneul său favorit, pe care ibericul l-a câştigat de 13 ori până acum (un record).

Nadal (35 ani), ocupantul locului al treilea în clasamentul ATP, nu mai pierduse de şase ani la turneul din capitala Franţei (fără să fie luat în calcul forfait-ul său din 2016). El ratează astfel şansa de lupta pentru cel de-al 21-lea său titlu de Grand Slam din cariera sa, care i-ar fi permis campionului spaniol să-l depăşească pe elveţianul Roger Federer ca număr de trofee majore.

Citește și: EURO 2020: Start perfect pentru „Squadra Azzurra”, 3-0 cu Turcia

A 58-a partidă între Djokovic şi Nadal

Djokovic şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa lui Nadal, după eşecul suferit în faţa acestuia în finala de anul trecut de la Roland Garros, câştigată de spaniol în trei seturi (6-0, 6-2, 7-5).

Aceasta a fost a 58-a partidă între Djokovic şi Nadal, care au avut prima lor întâlnire în circuit în urmă cu 15 ani, în 2006, avantajul fiind de partea sârbului, care conduce în duelurile directe cu 30-28, relatează Agerpres.

Citește și: România a cheltuit 1,3 miliarde de lei ca să nu meargă la EURO. Stadioanele rușinii din bani publici

Novak Djokovic îl va avea ca adversar în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas, care a trecut vineri în prima semifinală de germanul Alexander Zverev, în faţa căruia s-a impus în cinci seturi: 6-3, 6-3, 4-6, 4-6, 6-3, după trei ore şi 37 minute de joc.

"Nole", care are în palmares 18 titluri de Mare Şlem, unul singur obţinut pe zgura pariziană (în 2016), conduce cu 5-2 în duelurile directe cu jucătorul elen (22 ani), pe care l-a învins anul trecut în semifinalele de la Roland Garros.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te