România cere medalii de bronz pentru Sabrina Maneca Voinea şi Ana Maria Bărbosu. Federația Română de Gimnastică a cerut Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) acordarea medaliei de bronz pentru Sabrina Voinea și Ana Bărbosu.
Dar surpriza este reprezentată de faptul că FRG solicită păstrarea medaliei, de către americanca Jordan Chiles.
România cere medalii de bronz pentru Sabrina Maneca Voinea şi Ana Maria Bărbosu
Anunțul a fost făcut de Carmencita Constantin, președinta Federației Române de Gimnastică (FRG).
Ana Maria Bărbosu (17 ani) și Sabrina Voinea (17 ani) își caută dreptatea la TAS. Ele susțin că au fost dezavantajate în finala probei de de gimnastică la sol, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Cele două au luptat pentru medalia de bronz, însă deciziile arbitrilor au influențat clasamentul final.
Citeşte şi: Ce a decis TAS în cazul contestației depuse de Sabrina Voinea? Când va fi anunțat termenul limită?
„Noi am cerut să se acorde trei medalii de bronz! Americancei, pentru că e un drept câștigat și judecata se întâmplă după ce și-a câștigat acest drept și nu e vina ei că au fost greșeli de arbitraj. Noi vrem două medalii de bronz, ambele noastre sportive au fost nedreptățite!
Știm deja că tot completul de judecători este constituit. Din fericire, avem trei judecători, pentru că și asta a fost o emoție. Am cerut trei judecători. Absolut tot ce am cerut am obținut, iar ăsta este un mare câștig.
Citeşte şi: De ce Sabrina Voinea are șanse mici să ia medalia de bronz înapoi? Precedentul Yang Tae o doboară
Americanii au preluat imaginile de la un roboțel care se plimbă pe lângă podium. Imaginile acelea sunt folosite doar de televiziunile care au drepturi de preluare. Nu are nici o legătură cu ce văd arbitrii”, a declarat Carmencita Constantin, conform gsp.ro.
Concursul de la sol, din 5 august, a declanșat un val de controverse, după ce, după terminarea tuturor exercițiilor, românca Ana Maria Bărbosu era pe podium, pe locul 3. Imediat după afișarea clasamentului, arbitrii au acceptat o contestație a americancei Jordan Chiles.
I-au mărit nota acesteia și au urcat-o pe locul 3, peste româncă. COSR și FRG au depus o contestație, în cazul Voinea. Ulterior, același lucru l-a făcut și Ana Maria Bărbosu.