Microsoft a aflat despre problemele de securitate exploatate recent de hackerii chinezi încă din ianuarie, susţin experţii în securitate. Patch-ul a fost lansat, însă, abia pe 2 martie, informează news.ro.
Devcore, compania de securitate care a descoperit problema, a notificat Microsoft pe 5 ianuarie. Pe parcursul următoarelor săptămâni, alte companii de securitate, printre care Volexity, Dubex şi Trend Micro au emis avertizări cu privire la aceeaşi vulnerabilitate.
Mai mult, după ce a creat patch-ul, se pare că Microsoft nu a considerat problema suficient de gravă pentru a-l şi livra de urgenţă. În schimb, l-a programat pentru 9 martie, data la care urmau să fie livrate mai multe update-uri pentru produsele companiei.
Microsoft Exchange, spart de hackeri din China. Casa Albă, îngrijorată de numărul mare de „victime”
30.000 de companii private şi instituţii de stat, compromise doar în SUA
Apoi, cei de la Microsoft sau răzgândit şi au lansat pe 2 martie patch-urile pentru patru probleme de securitate din Exchange. Informaţia a ajuns în presă trei zile mai târziu, când deja s-a estimat că doar în Statele Unite au fost compromise peste 30.000 de companii private şi instituţii de stat.
Între timp, situaţia a escaladat. Numărul victimelor a trecut de 60.000, iar vulnerabilităţile sunt exploatate şi de alte grupări de hackeri pe lângă chinezii de la Hafnium.
Hoțul care a furat criptomonede de 620.000 de dolari la Iași, frizer în Craiova
Atacurile hacker-ilor continuă
Hackerii folosesc acum vulnerabilităţile nereparate, acolo unde nu a fost încă instalat update-ul, pentru a ataca entităţi şi din alte regiuni. Pe lista victimelor se află acum şi Autoritatea Europeană pentru Bănci, care a trebui să-şi oprească serverele pentru a evalua pagubele.
Afectate de aceste probleme de securitate sunt serverele locale (self hosted), care folosesc soluţia Exchange de la Microsoft. Instalarea patch-urilor emise săptămâna trecută ar trebui să fie o prioritate pentru toate companiile care o folosesc.