A ieșit la pensie la doar 23 de ani, legal, fără să aibă vreo boală. La vârsta de 16 ani, Pavel Stepchenko a intrat ca student la școala Ministerului Afacerilor Interne din Rusia, iar la vârsta de 23 de ani se pensionase deja, devenind cel mai tânăr pensionar al țării.
A ieșit la pensie la doar 23 de ani, legal, fără să aibă vreo boală. Cum a fost posibil acest lucru?
În mod tradițional, pensionarea este asociată cu bătrânețea și chiar dacă tinerii din ziua de azi visează să se pensioneze cât mai repede, acest lucru înseamnă, în cazurile speciale sau fericite, să se pensioneze în jurul vârstei de 40 de ani.
Dar un tânăr din Rusia a reușit să facă ceva la care majoritatea dintre noi putem doar visa - să se pensioneze cu o pensie completă, la doar 23 de ani.
Citește și: Alimente gratuite și îngrijire la pensie în 2.000 localități. „Avem 800.000.000€”. Cum beneficiezi?
Povestea lui Pavel Stepchenko este una neobișnuită. Acesta s-a înscris la instituția de învățământ a Ministerului rus al Afacerilor Interne la vârsta de 16 ani și, după cinci ani de studii sârguincioase, a început să lucreze în divizia teritorială a sistemului de afaceri interne.
La 23 de ani, Pavel Stepchenko este pensionar cu acte în regulă - Foto: odditycentral.com
Tânărul din Donețk a lucrat acolo doar doi ani, deoarece, la vârsta de 23 de ani, s-a pensionat oficial, a profitat din plin de o dispoziție specială care prevede că, pentru fiecare lună de serviciu în timpul unei perioade de lege marțială, o persoană primește trei luni de vechime pe cartea de muncă, conform odditycentral.com.
Citește și: Bonusuri uriașe la pensie, tăiate pentru mii de angajați. Ce meserie au acești bugetari
Primește pensie pentru vechime completă în muncă
La 28 noiembrie 2023, în conformitate cu legile Federației Ruse de la acea dată, Pavel Stepchenko a solicitat pensionarea și a primit o pensie completă pentru vechimea în muncă.
Acest record neobișnuit a fost confirmat oficial de experții Agenției Internaționale de Înregistrare a Recordurilor INTERRECORD și consemnat în Registrul Recordurilor din Rusia - registrul național al realizărilor remarcabile, cunoscut și sub numele de „Cartea Recordurilor din Rusia”.
Citește și: Șeful Casei de Pensie anunță reforme radicale. Pensionarii află cum pot lua bani mai mulți la pensie
Pentru mulți, pensionarea anticipată a lui Stepchenko nu este decât o anomalie, însă, potrivit presei ruse controlate de stat, aceasta este „o dovadă a flexibilității și capacităților sistemului de protecție socială din Rusia”.
Nu este clar dacă și alte persoane au beneficiat de prevederile acelei legi sau dacă ea a fost schimbată între timp, dar cazul lui Stepchenko a fost singurul care a ajuns în atenția presei mondiale, după ce a fost lăsat să „răsufle” de cenzura rusească.