Un test de 30 secunde spune cât de sănătos ești la pensie. Îl poți face acasă. NU te costă nimic. Iată ce recomandă toți doctorii pentru persoanele în vârstă.
Vârsta unui câine este calculată, de multă lume, într-un mod simplu și popular: se înmulțesc, pur și simplu, anii de viață ai patrupedului cu 7, considerându-se, în mod tradițional, că un „an canin” echivalează cu șapte „ani umani”. Dar metoda este una eronată, spun experții.
Veste proastă, pentru pensionari! Permisul de șofer nu va mai fi pe viață. În numele siguranței, autoritățile europene vor să modifice legislația la nivelul Uniunii, inclusiv în România, astfel încât cei care vor să conducă după 65 ani să treacă prin teste medicale complexe.
Este vârsta de 80 de ani prea înaintată pentru a conduce? Medicul ieșean Liviu Oprea: „Nu este permisă discriminarea pe criterii de vârstă”.
Cercetătorii olandezi au realizat un studiu pentru a afla la ce vârstă lovește cel mai tare mahmureala. Iar rezultatul e surprinzător. Pensionarii sunt mai rezistenți ca tinerii, iar femeile, mai „tari” decât bărbații, până la 66 de ani.