Tatiana Stepa ar fi împlinit 60 de ani, dacă o boală nemiloasă nu ar fi răpus-o la numai 46 de ani. Artista spune că, din păcate, a amânat momentul în care ar fi trebuit să își facă un control medical. Avea să piardă bătălia cu boala în 2009.
SHARE
Tatiana Stepa a fost, poate, cea mai apreciată cântăreață de muzică folk de după Revoluție. S-a născut în Valea Jiului și o vreme a muncit „în prima parte a minei”, după cum chiar ea a spus într-un interviu.
Tatiana Stepa a fost diagnosticată cu cancer de col uterin 2004. Cinci ani mai târziu avea să se stingă, la numai 46 de ani. Artista a fost nevoită să cânte, chiar dacă avea dureri foarte mari. În săptămâna dinaintea morții ea a cântat în Vama Veche. Banii îi folosea pentru a-și plăti tratamentele, scrie fanatik.ro.
A fost și singura dată când a fost nevoită să cânte stând jos, pentru că se simțea prea rău.
Artista a lucrat în mină
Tatiana Stepa spunea că tatăl său i-a insuflat pasiunea pentru lectură și artă acesta având o bibliotecă imensă acasă.
Mama Tatianei era olteancă din Gorj. Tatăl ei, din Roman, a fost copil de regiment. Cei doi au fugit în Valea Jiului să scape de sărăcie și de umilință. Tatiana a fost înconjurată de muzică de la o vârstă fragedă. A cântat prima dată pe scenă când era la grădiniță. În copilărie a urmat cursuri de balet, vioară și pian. A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal. Sursa AICI
„Acum o săptămână, am văzut-o la festivalul Folk You. Sincer, nu prea arăta bine, se vedea că suferă mult şi că facea eforturi să cânte pentru noi. Am cântat din public alături de ea la multe concerte şi mi-a încantat sufletul”, a comentat cineva în ziua în care artista a murit.
„Am lucrat în prima parte a minei, într-un loc destul de greu, într-un loc de unde se aducea cărbune din cariera și se încarca în vagoneti și se ducea în alte părți. Pe urmă am mai avansat, am ajuns la niște birouri, în zona administrativă a minei Lupeni”, spune într-un interviu pentru revistatango.ro
Revenirea în mină s-a făcut după ce Cenaclul Flacăra unde cânta fusese interzis. Artista nu s-a putut angaja decât la mină unde a lucrat din 1985 până în 1996. Avea și un fiu și trebuia, cumva, să își câștige existența.
Artista era, deja, divorțată. Căsătoria se întâmplase la 18 ani și a durat foarte puțin.
După revoluție, a (re)lansat o serie de melodii care au făscut foarte populară, fiind invitată în emisiuni de televiziuni și în turnee.
Din anul 1996 până în 2009 a mai susținut peste 1.000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor orașe din România, Italia, Germania, Franța, Republica Moldova, Bulgaria
Întâlnirea cu boala
„Am început să mă simt rău. Mă simțeam rău de ceva timp și am amânat destul de mult să mă duc la un medic, pentru că am avut și un an foarte greu în care l-am avut pe tatăl meu, aici, în București. L-am operat, mi-a murit un nepot, și… Omul când vrea să-și găsească scuze pentru ceva ce n-a făcut, își găsește. Adevărul e că trebuia să mă duc la medic din prima clipă în care am simțit că nu mi-e bine.
M-am dus destul de tărziu și, după câteva investigații, mi-au spus că am cancer. Sigur că e un soc pentru toată lumea, în general, când folosești cuvântul „cancer“. Când îl folosești pentru altcineva, îl folosești ca pe orice alt cuvânt. Mie mi-a venit foarte greu și să spun cuvântul. A fost un șoc. Am avut o perioadă de câteva săptămâni în care am fost năucă, nu înțelegeam nimic, mi-era și foarte rău.
Paradoxal, faptul că eu m-am îmbolnăvit mi-a simplificat puțin viața. Am dat deoparte tot ceea ce îmi făcea rău și m-am concentrat și mă concentrez pe muzică, pe familia mea, pe prietenii mei, pe mine, numai pe ceea ce e frumos. Mă duc și mă plimb. Îmi place foarte mult să mă duc în locuri aglomerate, îmi place să văd oameni, îmi place să acult muzica. Viața este și urata, e-adevărat, și frumoasa.
Acuma, depinde cu ce te compari. Și eu cred că în nefericire e bine să te compari cu unii mai nefericiți că tine. Pentru că întotdeauna există oameni mult mai necăjiți că tine. Dacă există ceva bun în a intra într-un spital este că vezi oameni mult mai grav bolnavi decât tine, oameni fară speranță, de aceea e bine că în nefericire să te compari cu oameni mai nefericiți decât tine.
Eu sunt recunoscătoare pentru fiecare zi pe care o apuc și încerc că zilele astea lungi care sunt în viață asta scurta să mi le fac cât pot eu de frumoase”, spunea Tatiana în intervioul „de adio”.
La nici 3 ani de la aceste vorbe, Tatiana Stepa avea să piardă lupta cu boala.
O poveste de dragoste cu Ștefan Hrușcă
În interviu acordat în 2006, Tatiana nu a infirmat o poveste avută cu Ștefan Hrușcă.
„Nu știu daca a fost chiar o poveste de dragoste. A fost o apropiere între noi. Eu am ținut și țin în continuare foarte mult la Ștefan. El mi s-a părut, în toată lumea aia pestriță de pe scenă, venită de prin toate colțurile țării, și fiecare cu diverse preocupări, mi s-a părut că seamănă oarecum cu mine, pentru că eram amândoi destul de stingheri, veneam din localități mici, mi se părea că sufletul lui seamănă cu sufletul meu. Nu știu dacă a fost chiar o poveste de dragoste, a fost o apropiere și un om la care am ținut foarte mult”, spune Tatiana Stepa.
Textele publicate în această rubrică sunt advertoriale plătite conform Legii 334/2006 privind finanțarea activităților partidelor politice și a campaniilor electorale.
