Cea mai mare catastrofă feroviară din istoria României s-a soldat cu 1.000 de morți. Tragedia a avut loc în condițiile retragerii românilor - de la familia regală, guvern, până la oamenii simpli - din Muntenia către Moldova, în urma ocupării unei bune părți a teritoriului Regatului României de către trupele germane, în Primul Război Mondial.
Cea mai mare catastrofă feroviară din istoria României s-a soldat cu 1.000 de morți. Unde a avut loc
La 6 decembrie 1916, trupele germane, alături de cele aliate, bulgare și turcești, au intrat în Bucureștiul ce va rămâne ocupat vreme de doi ani. Unii dintre cei mai dificili din istoria țării noastre.
Nu doar tezaurul României a fost trimit la Moscova, dar a urmat și un adevărat exod uman, milioane de români luând calea Moldovei, singura parte din țară încă neocupată de forțele inamice.
În acest context dificil - ca o bomboană peste colivă - a avut loc și cel mai cumplit accident feroviar din istoria României şi una dintre cele mai mari din lume, din toate timpurile, pe primul loc situându-se dezastrul din Sri Lanka, din 2004, când au murit 1.700 de persoane.
În condițiile vitrege ale contextului militar, la care se adăuga și iarna aspră, pe 1/13 ianuarie 1917, a deraiat la Ciurea, lângă Iaşi, un tren arhiplin, care venea de la Galaţi, doldora de oameni care fugeau din calea războiului.
Dată fiind starea de război, doar câteva ziare au reușit să informeze despre accident. Se pare că nici în arhive nu sunt documente care să prezinte date certe.
Citește și: Accident feroviar: Un tren cu 200 de pasageri a deraiat. A fost activat PLANUL ROȘU de intervenție
Nu se ştie foarte clar dacă a existat o anchetă şi unde se află rezultatele acesteia. Ca atare, sursele de informare pentru cercetători sunt limitate doar la mărturiile de peste timp ale supravieţuitorilor, la lucrări memorialistice, presa vremii, publicaţiile interbelice care au abordat subiectul.
Tragedia de la Ciurea, lângă Iași, a fost cea mai mare catastrofă feroviară din istoria României - Foto: historia.ro
Numărul de vagoane ale trenului reprezintă o altă necunoscută. Sursele abordate vorbesc despre 26 sau 60 de vagoane, iar lipsa unor documente de înregistrare ale CFR adânceşte şi ea misterul.
Cele mai uzitate surse istoriografice ale accidentului se referă la 800 - 1.000 de morți sau chiar la peste 1.000.
Care a fost cea mai mare catastrofă feroviară din istoria României?
Descrierea călătoriei cu „trenul morţii” pe ruta Galaţi-Ciurea a fost redată de fiica ambasadorului Franţei, Yvonne Blondel, aflată printre pasageri, în cartea „Jurnal de război”.
Trenul de Etapă 1 sau „Curierul”, cum i se mai spunea, a plecat din Galaţi cu destinaţia Iaşi vineri, 30 decembrie 1916/11 ianuarie 1917, cu o întârziere de câteva ore, pentru că gara fusese bombardată de aeroplanele germane, iar locomotiva sa, atinsă de bombe, a trebuit înlocuită, scrie historia.ro.
Ocuparea Brăilei de către germani, care au început să bombardeze și Galaţiul, i-a determinat pe refugiaţii din Muntenia să părăsească localitatea devenită nesigură. Lor li s-au adăugat elevi și soldaţi aflaţi în permisii.
Citește și: Noul tren inaugurat ieri a fost scos din funcțiune din motive tehnice. Trebuia să plece spre Brașov
Alături de români, în tren călătoreau ofiţeri şi soldaţi ruşi, dar şi membri ai misiunii militare franceze. Printre cei mai cunoscuţi călători erau Emil Costinescu, fost ministru de Finanţe, Yvonne Blondel - fiica fostului ambasador francez la Bucureşti între 1907-1916, Camille Blondel - geograful George Vâlsan și marchizul Belloy.
Foarte curând, trenul a devenit supraaglomerat. În gările de pe traseu se pare că s-au mai adăugat vagoane, trenul staţionând ore în şir pentru ca alte sute de călători să-şi facă loc.
Condiţiile de călătorie au fost cumplite: vagoanele, multe dintre ele foste de marfă, luminate cu lămpi cu gaz, erau reci, ferestrele nu mai aveau geamuri, ci scânduri care nu reuşeau să oprească pătrunderea frigului, iar pentru cei care călătoreau pe acoperişurile vagoanelor era un miracol cum de reuşeau să rămână acolo.
„Spre groaza noastră, un bărbat şi un băieţel de 10 ani au fost daţi jos îngheţaţi. Alte umbre ce se clătinau, împietrite de frig, povesteau că, la unele curbe, mai mulţi oameni – bărbaţi şi femei – fuseseră aruncaţi de pe tren”, nota Yvonne Blondel, potrivit sursei citate.
Trenul a staţionat toată noaptea la Bârlad pentru că zăpada căzută din abundenţă a blocat calea ferată şi nu s-a mai putut circula, în ciuda eforturilor soldaţilor şi feroviarilor de a debloca linia.
A doua zi, pe 31 decembrie/12 ianuarie, convoiul a plecat spre Iaşi, cei 120 de km fiind parcurşi pe toată durata zilei, ajungând în apropierea destinaţiei în preajma orei unu noaptea, când s-a produs şi accidentul.
După ultima staţionare, la Bârnova, trenul a intrat pe panta de coborâre de la staţia Ciurea, aflată la doar câţiva kilometri de Iaşi. Când mecanicii şi ceilalţi membri ai echipajului au încercat să reducă viteza, au realizat că frânele, deşi fuseseră verificate la staţia anterioară şi erau în regulă, nu au mai putut fi acţionate.
Urmarea a fost deraierea trenului şi ciocnirea cu o locomotivă aflată în staţionare pe o altă linie. Acul vitezometrului locomotivei a fost găsit blocat la 95 km/h, viteza la care s-a produs impactul fatal.
Mai mult de atât, lămpile cu gaz și cărbunii din sobele improvizate ale vagoanele au condus la incendierea acestora. Curând au luat foc şi două vagoane de muniţii staţionate pe altă linie din gara Ciurea, fapt care a contribuit la creşterea numărului victimelor.
Primul accident din zona Valea Largă, aproape de Comarnic, din 13 iulie 1922, a cauzat moartea a șapte oameni - Foto: libertatea.ro
Yvonne Blondel a fost scăpată in extremis de către doi soldaţi ai misiunii militare franceze, care au scos-o dintre resturile vagonului său exact când hainele începeau să-i fie cuprinse de flăcări.
Dar dramele altor călători au fost de nedescris. Unii au pierit în foc, alţii au murit zdrobiţi de impactul deraierii. Cei care călătoreau pe acoperişurile vagoanelor au fost fie aruncaţi sub vagoane, unde au pierit secţionaţi de cumplita greutate a acestora, fie - mai norocoși - au fost aruncaţi în stratul salvator de zăpadă.
Accidentul din 1968 a provocat decesul a 22 de călători
Curând, au apărut şi echipe de salvatori – soldaţi ai depozitului de muniţii aflat lângă gară, un batalion de căi ferate, două companii de soldați români și două companii de soldați ruși – fapt care a micşorat numărul victimelor catastrofei.
Cei care s-au salvat, aflați în stare de şoc, dar şi răniţii, au fost duşi în gara Iaşi, unde li s-au acordat primele ajutoare.
„A fost acolo iadul adevărat în toată grozăvenia lui și puținii care au scăpat cu viață erau ca nebuni de oroarea scenelor ce s-au petrecut sub ochii lor”, scria și o altă memorialistă, Elena Emandi, care a supraviețuit catastrofei.
La fața locului au venit și oficialitățile - Dimitrie Grecianu, ministrul Lucrărilor Publice, procurorul general, prefectul de Iași, dar și agenți ai Siguranței care au început să-i ancheteze pe martori.
Dimineaţa, vestea s-a răspândit în tot oraşul, mulţi alergând să privească spectacolul înfricoşător al morţii. Lumina zilei a dezvăluit amploarea tragediei.
Citește și: Cea mai tânără eroină a României a murit la 12 ani. Cine a fost „fetița din nuc”?
„În trecere prin Ciurea am privit dezastrul:vagoane sfărâmate, arse şi echipele de lucrători scoteau încă morţii de sub ruine. În spatele gărei erau înşiraţi pe patru rânduri morţii… Erau multe sute. Cu ochii scoşi, capetele sparte, braţe detaşate, mâini, picioare, momâi arse. Femei, ofiţeri, soldaţi…” nota și I.P. Ţuculescu, în volumul „Clipe Grele. Amintiri din războiu”.
Victimele au fost înmormântate în gropi comune, pe câmpul din spatele gării Ciurea, începând din ziua de 3/15 ianuarie, pentru victimele identificate până la acea dată - 374 persoane. În zilele următoare, la comandamentul din piaţa gării, au fost afişate listele provizorii cu numele morţilor identificaţi.
Numărarea victimelor în acele condiții dificile de război s-a dovedit a fi arbitrară, contemporanii tragediei oferind estimări mult diferite:
Astfel, I.G. Duca, ministru în guvernul Brătianu, vorbeşte de 800 de morţi, Constantin Argetoianu – de peste 500 de morţi, generalul Berthelot consemnează că au fost 200 de morţi şi 300 de răniţi, Pia Alimăneştianu, 300 de morţi şi 300 răniţi, iar eroul-cercetaș, care avea doar 16 ani, Alexandru Daia, devenit ulterior șeful cercetașilor din România, afirmă că au fost 2.500 de morţi şi de răniţi.
Doar două numere par mai credibile, deși sunt mult diferite: cel dat de ministrul Duca - 800 de morţi şi acel al generalului Berthelot - 200 de morţi. Aceştia ar fi putut avea acces la informaţiile şi concluziile autorităţilor, date fiind funcţiile lor.
Totuși, o altă sursă redă, cel mai probabil, cifra reală a dimensiunii catastrofei. Este vorba de medicul militar Vasile Bianu, care consemnează bilanțul: 568 de morţi şi 756 de răniţi.
Tot el mai precizează şi numărul celor aflaţi în tren: 5.000 de călători. Doctorul Bianu mai relatează, dar fără să avanseze o cifră, că în zilele următoare numărul morţilor a crescut prin decesul unora dintre răniţi.
De aici se poate explica și numărul oferit de Duca ori de către cei care au indicat limite superioare ale deceselor.
Cauza care a dus la teribila catastrofă n-a fost investigată oficial și s-au păstrat puține documente despre această problemă.
Însă, după cum reiese dintr-un studiu al accidentului feroviar, realizat de către dr. N.I. Râmniceanu, avocat al CFR, responsabilitatea a fost doar a pasagerilor care şi-au asumat riscul de a călători în condiţii improprii, mulţi dintre ei neavând legitimaţii de călătorie.
Supraglomerarea garniturii de tren ar fi dus și la împiedicarea manipulării frânelor vagoanelor.
Cinci ani mai târziu, pe 13 iulie și 19 septembrie 1922, s-au produs, la diferența de doar câteva săptămâni, alte două accidente feroviare, în zona Valea Largă, din apropiere de Comarnic, soldate cu 7 morți și zeci de răniți, potrivit libertatea.ro.
Dar a doua cea mai mare tragedie petrecută pe liniile CFR din țara noastră a avut loc pe 7 octombrie 1968, la Bucerdea, Alba, pe linia Teiuș-Blaj, unde s-au ciocnit două trenuri, având drept consecință 22 de morți, 72 de răniți grav.
Vinovați pentru cumplitul accident au fost găsiți impiegatul Teodor Petrișor - care, inițial, a fost condamnat la moarte - și acarul Alexandru Cristea, care a primit la 25 de ani de detenție.
Ulterior, pedeapsa impiegatului a fost comutată la închisoare pe viață, el fiind eliberat după 18 ani.
