Cum voia să scape Gheorghe Cozorici de recitarea poeziilor dedicate lui Ceaușescu? „Ștefan cel Mare” al cinematografiei noastre a avut partea sa de „momente patriotice” pe vremea comunismului, în cadrul unor programe tv menite să-l proslăvească pe „eroul între eroi” și „cel mai iubit fiu al poporului”. Dar marele actor a încercat să „fenteze” aceste obligații, una dintre pățanii rămânând de poveste.
Cum voia să scape Gheorghe Cozorici de recitarea poeziilor dedicate lui Ceaușescu? Pățania de la TVR
Mai mult ca sigur că toți românii trecuți de o anumită vârstă știu și l-au văzut jucând pe Gheorghe Cozorici. Imaginea lui s-a identificat cu cea a marelui voievod Ștefan cel Mare, pe care -a intepretat în fime ca „Frații Jderi” (1974) și “Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”.
Din bogata sa filmografie, cu siguranță că mulți își mai amintesc de prestațiile sale din “Răscoala” (1966), “Prea mic pentru un război atât de mare” (1970), “Ciprian Porumbescu” (1973), “Trecătoarele iubiri” , “Patima” (1975), “Aurel Vlaicu” (1978), “Clipa” (1979), “Capcana mercenarilor” (1981) sau Ciuleandra” (1985).
Cel care era supranumit și „Prințul”, datorită comportamentului său impecabil, s-a născut acum 91 de ani, pe 16 iulie 1933, în comuna Arbore din Suceava.
Citește și: Lui Gheorghe Cozorici, „Ștefan cel Mare” al filmului românesc, un coleg i-a suflat soția. Cine era?
„A fost dintre cei mai minunaţi, nu numai actori, dar şi cei mai minunaţi oameni pe care i-am cunoscut în teatru. Îl numeam «Prinţul»…”, îl descria peste ani colega sa, actrița Ilinca Tomoroveanu, conform oficialmedia.ro.
Gheorghe Cozorici a devenit actor datorită unei întâmplări. Era muncitor la Uzinele Vulcan când a fost descoperit de Ștefan Ciubotărașu, care se ocupa de trupa de teatru amator a tinerilor de la Vulcan.
El a fost cel care l-a îndemnat să dea admitere la Institut, iar Cozorici a devenit studentul Aurei Buzescu, la vârsta de 24 de ani primind datorită ei, chiar la debutul în teatru, rolul lui Hamlet din celebra piesă a lui William Shakespeare, fiind, de altfel, primul actor care a interpretat complexul personaj, după Al Doilea Război Mondial, conform cinemagia.ro.
Ca și alți mari artiști - actori, cântăreți, muzicieni - Cozorici a fost nevoit să plătească „tribut” nu otomanilor, ci cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu.
Cozorici a fost supranumit „Ștefan cel Mare al cinematografiei române” - Foto: Facebook/Cinecic
Recunoscut pentru vocea sa cu un timbru și vibrații magnifice, sigur că actorul a fost pe lista celor doriți de realizatorii de programe omagiale de televiziune pentru recitarea unor poeme fără nicio valoare literară, dar în care era proslăvit liderul comunist al țării și, treptat, inclusiv a sa consoartă, titulara „Cabinetului 2”.
Firește că Gheorghe Cozorici mergea fără nicio tragere de inimă l asemenea filmări, știind ce-l așteaptă, dar vremurile erau tulburi, iar orice gest de frondă putea fi intepretat în fel și chip, chiar și venite dinspre o personalitate artistică de talia lui Cozorici.
Actorul a încercat, la un moment dat, să „fenteze” obligația, bazându-se pe renumele său de degustător profsionist, cu temei, al vinurilor, la fel ca Ștefan cel Mare, moldoveanul său glorios, căruia îi dăduse viață cu atâta măiestrie.
Într-una dintre zile, pentru o asemenea emisiune „patriotică” era așteptat să înregistreze și Gheorghe Cozorici.
La ora stabilită, actorul nu era prezent „la datorie”, în TVR, lucru ce a stârnit un freamăt de îngrijorare printre realizatorii programului.
Citește și: Actorul cu cea mai frumoasă voce a fost muncitor. Recita ore în șir din Eminescu. Moare la 60 de ani
La un moment dat, în platou a sunat telefonul. Ofițerul de serviciu, care stătea de planton la poarta Televiziunii, a raportat: „Maestrul Cozorici spune că are de recitat o poezie, dar nu mai vrea să meargă în platoul de filmare! Este și puțin amețit de băutură și refuză să urce în instituție!”, conform fanatik.ro.
Cum nu puteau să-l trimită acasă ca pe un oarecare, plus că aveau nevoie de vocea și de intepretarea lui, asistentul de regie a coborât imediat pentru a-l convinge pe maestru să se răzgândească.
Cum a ajuns, a fost întrebat de actorul contrariat: „Domnule, ce poezie spun eu?”. Asistentul de regie i-a răspuns că habar n-are despre ce „operă literară” era vorba, moment în care Cozorici a replicat: „Păi, dacă nu știi, de ce ai mai venit să mă iei?…”.
Cu chiu cu vai, Gheorghe Cozorici a acceptat să meargă în studio. Era bine dispus, dat fiind că era și bine „parfumat” cu licoarea lui Bachus, așa că, până la urmă a intrat în platou.
Acolo totul era pregătit pentru filmare până în cel mai mic detaliu. Cu acele oazii trebuie spus că actorii nu memorau poeziile pe care le recitau, ci le declamau citindu-le de pe niște artoane pe care erau trecute cu scris mare.
Actorul și-a așezat ochelarii pe nas, a citit poezia de pe fiecare carton în parte, fără să comenteze nimic, până la final. Apoi a întrebat cu voce mohorâtă, vizivil deranjat de inepțiile din „poem”: „Cine a scris asta?”.
Totuși, ca un profesionist ce era, a găsit resurse pentru a adopta binecunoscuta-i atitudine sobră, în acord cu „importanța” momentului.
Și-a scos ochelarii și a început să recite, iar interpretarea a fost desăvârșită, adică marca Gheorghe Cozorici.
În „Ciuleandra”, alături de Anca Nicola, sora actriței Julieta Szony și regretatul Ion Rițiu - Foto: Facebook/Cineclic
Odată „supliciul” încheiat, actorul s-a descătușat: „Gata, am terminat!”. Cu toate acestea, trebuia așteptat ok-ul din regie, că, din punct de vedere tehnic, lucrurile erau în ordine. Exista posibilitatea ca pe banda înregistrată să fi apărut erori, care, la vremea aceea, în plină dictatură ceaușistă, îi puteau costa enorm pe „împricinați”. Așa că totul trebuia verificat și răsverificat.
Între timp, proiectoarele foarte puternice sub car actorul stătea de ceva vreme, pentru filmare, își făceau de zor datoria, iar Cozorici se înroșise serios la față…
Cu toate acestea, rugat să repete recitarea, s-a reapucat de treabă. A spus din nou poemul plin de lozinci și laude deănțate la adresa „iubitului conducător”, dar cu și mai mult patos, amestecând, parcă, dorința de a termina mai repede cu frustrarea ce i-o producea momentul respectiv.
Până la urmă, regia tehnică și-a dat acordul: „Totul este în ordine”, iar artistul a fost anunțat că filmarea s-a încheiat.
Citește și: Singurul domnitor al Moldovei care putea rupe o potcoavă cu mâinile. A devenit personaj de roman
În acel moment, brusc, ca lovit de trăsnet, Gheorghe Cozorici a căzut la pământ, cu fața în jos. Picase ca un falnic stejar retezat de la baza tulpinii. Toată echipa de filmare s-a speriat, iar angajații TVR l-au ridicat, l-au spălat pe față și l-au readus în simțiri.
Apoi, maestrul și-a îndreptat ținuta princiară și a plecat din Televiziune, legănându-se cam pe două cărări, dar demn. Căldura proiectelor combinate cu gradele alcoolului savurat înainte îi tăiaseră picioarele marelui artist.
Marele Cozorici n-a avut prea mult noroc în viața personală. S-a căsătorit în tinerețe cu Elena Nina Petcu, sufleur la Teatrul Naţional Bucureşti, unde actorul a jucat încă din 1959. Dar, ani mai târziu, un coleg de breaslă i-a „suflat” soția.
A fost vorba de Jean Constantin, care s-a căsătorit cu ea în 1980, îndrăgitul actor având în acel moment vârsta de 53 de ani și fiind la a treia căsnicie.
Cel care recita ca nimeni altul poeziile lui Eminescu și intimida cu prestanța sa pe oricine nu-i cunoștea sufletul nobil și generos, a murit la 18 decembrie 1993, dormindu-și somnul de veci în Cimitirul Bellu.
