De ce cozonacul se numește așa? Desertul preferat de români de Crăciun, dar și de Paște, are o poveste îndelungată. Chiar și originea termenului este interesantă, precum și momentul apariției primei rețete de cozonac în România.
De ce cozonacul se numește așa? Care este originea desertului de Crăciun preferat de români?
Istoria cozonacului, desertul preferat de români de Crăciun, dar și de Paște, este una mai lungă decât s-ar putea crede.
Acest tip de prăjitură este în egală măsură și un desert bulgăresc, cât și un produs de patiserie italiană numit "panettone" dar el se regăsește și în bucătăria altor țări.
De fapt, primele forme de cozonac au fost făcute încă din Egiptul Antic, cu 4.000 de ani în urmă, unde pâinea era îndulcită cu miere și umplută cu diferite semințe.
Încă de atunci era folosita o variantă de drojdie pentru dospirea aluatului, iar descoperirile arheologice ne arată că în Egiptul antic existau cuptoare pentru copt, potrivit Flawless.
O variantă de cozonac a fost identificată și la vechii greci. Aceștia făceau „plakous”, un tip de cozonac îndulcit cu miere și presărat cu nuci.
Citește și: Rețeta cozonacului „ca la cofetărie”. Greşeala banală care te împiedică să obții un cozonac perfect
Câteva secole mai târziu, romanii au preluat folosirea drojdiei de la egipteni și greci, au diversificat și îmbogățit rețeta adăugând ouă, unt sau fructe uscate.
Rețeta folosită astăzi de români este o îmbunătățire adusă în Evul Mediu și răspândită în toată Europa.
Dar de se numește cozonacul așa? Și aici e o poveste interesantă. Dicționarele menționează ca limbă de proveniență neogreaca, iar la noi ar fi ajuns via bulgară. Una dintre puținele analize etimologice îi aparține linvistului Dan Alexe:
„Bulgarii (iar după ei românii) au lipit peste prăjitura de tip panettone, cum o fac identic și italienii, numele unei alte prăjituri de origine grecească, „ϰοσωνάϰι”, kosonaki, care este un diminutiv de la „ϰοσώνα” - „păpușă”. Cozonac „ϰοσωνάϰι”, înseamnă, așadar, „păpușică”, nume dat din pricina formei vagi de păpușă înfofolită a prăjiturii.
Din exact același motiv, când țăranii români au văzut prima dată un câmp cu planta din America numită apoi (dintr-o altă confuzie) porumb, frapați de aspectul de păpuși înfofolite al știuleților, românii au numit planta: „păpușoi”. (…) La fel a fost și cu păpușica „ϰοσωνάϰι”, cozonacul.
Dar kosonaki era inițial cu totul altceva, nu aducea deloc cu acest panettone pe care îl numim cozonac. Kosonakia erau figurine dintr-un amestec de nuci și miere care s-au răspândit odată cu creștinismul în tot bazinul Mării Negre, într-așa măsură încât georgienii, care le fac sub forma unui fel de nuga tare din nuci și miere, gozinaki, cred la rândul lor că e delicatesă națională, care se mănâncă doar de Crăciun (…)”.
Avem de-a face cu o denaturare a sensului inițial datorată imagisticii: păpuși – copii înfășați – aluat cu formă antropomorfă. Întâlnim un exemplu, dar nu identic, în cazul sarmalelor, termen care provine din turcescul sarmak – „a înfășura”. În Argentina ele se numesc Niños Envueltos, termen care tradus înseamnă „copii înfășați”. Avem și noi o expresie: „ți-ai înfășat copilul ca pe o sarma”, a explicat Dan Alexe, potrivit dulceromanie.ro.
Citește și: VIDEO Rețetă autentică pentru șorici în saramură de usturoi. Un deliciu pentru sărbătorile de iarnă
Chiar și dicționarele românești mai vechi definesc cozonacul ca fiind „o pâine“ făcută din aluat dospit, cu ouă, unt, zahăr etc., unele menționând că forma cozonacului este de păpușă.
După anul 1960,în comunism, dicționarele menționează cozonacul ca fiind „ o prăjitură“ din aluat dospit etc., și numai rar este menționat ca fiind „un produs alimentar“ din aluat dospit, frământat cu lapte, ouă, unt, zahăr și mirodenii.
Aceleași dicționare stabilesc că prăjitura este un produs de patiserie, consumat de obicei ca desert, care se face din aceleași ingrediente indicate la cozonac, iar pâinea este un aliment de bază al omului sau produs alimentar realizat, ca și cozonacul, din aluat și diverse ingrediente, dospit și copt în cuptor, potrivit europafm.ro.
Prima mențiune a cozonacului pe teritoriul țării noastre se regăsește la 1695, în Cartea de bucate de la Cluj. Nu există în acest volum o rețetă dedicată, dar el apare ca înlocuitor pentru pâine în diferite rețete.
În Marea Britanie , prima rețetă de „cozonac” apare într-o carte de bucate în 1718, cu recomandarea de a fi copt în forme lungi și înguste, recomandare care rămâne valabilă și în zilele noastre.
Un desert italian similar este celebrul Panettone, a cărui rețetă a fost împărtășită și adaptată în Europa de Est în urma ocupației romane.
Românii au adăugat în compoziție cacao, rom, nucă și deliciul turcesc (rahat), creând astfel o versiune originală a preparatului.
Citește și: O ciorbă românească este în topul celor mai bune supe din lume. Inventată la cererea unui soț
Indiferent de cum am ajuns să denumim acest desert cozonac, e mai important gustul lui. Probabil prima rețetă publicată la noi a fost scrisă de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi în 1841, „200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești”.
Iată cum era prezentată rețeta de cononac în cartea de acum peste 180 de ani.
„La trei ocă (1 oca = aproximativ 1 kg – n. red) de făină, faci plămădeală cu o litră (aproximativ 250 g – n. red) drojdie de bere (la vremea aceea, drojdia nu era solidă, ca azi, deci cantitatea va fi mult mai mică, de fapt – n. red) și cu una litră de lapte, puind și trei ouă întregi, lași de dospește frumos și pui două litre și jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit și sarea trebuincioasă și, frământându-l până ce se desprinde de mâini; apoi lasă de dospește frumos și, după ce au dospit bine, întoarce aluatul, îl mai lasă puțin de șede, pe urmă, făcând cozonaci, îi ungi cu gălbenuș de ou și-i dai la cuptori.
Astăzi, acest desert cu o îndelungată istorie este preparat mai ales în țările din sud-estul Europei, în special în Macedonia de Nord, România, Moldova și Bulgaria, unde este considerat un aliment tradițional.
