Dacă Gică Popescu mai merge și pe linia de tramvai cu limuzina, Viorel Moldovan a întors pe linie dublă continuă.
Aflat la volanul SUV-ului său Mercedes GLE, vechi de vreo 6-7 ani, care, nou, a costat circa 100.000 €, antrenorul și fostul mare fotbalist Viorel Moldovan a fost surprins de paparazzi trecând fără niciun stres peste linia dublă continuă pe o stradă cu două benzi pe sens din zona Pipera, ca și cum ar fi pătruns cu balonul la picior în careul de 16 metri advers.
Grăbit, probabil, n-a avut răbdare să mai meargă câteva sute de metri pentru a întoarce regulamentar.
Citește și: FOTO Fiul lui Rădoi, „șeic” la volan. Parchează tancul de 450.000 € în intersecție, merge pe șine
După ce a întors pe linia dublă continuă, Viorel Moldovan s-a dus la un complex rezidențial din Tunari. Fostul antrenor de fotbal a coborât din mașină, a stat un timp la telefon, după care a luat o pungă cu cumpărături din mașină și s-a dus să sune la interfon pentru a i se deschide, relatează spynews.ro.
Moldovan era îmbrăcat într-un șort de baie, un tricou și șlapi.
Cine este Viorel Moldovan, alias „Moldo-Gol”
Născut în 1972, la Bistrița, Viorel Moldovan este un antrenor român de fotbal și fost jucător. A fost selecționerul echipei naționale sub 21 de ani a României. Iar din august 2020 este antrenorul principal al echipei FC Petrolul Ploiești.
Ca fotbalist, a jucat pe poziția de atacant și era supranumit „Moldo-Gol”.
Citește și: FOTO Când ești fiul adjunctului NATO, Mircea Geoană, și ai BMW de 130.000 €, linia continuă e decor
Modovan are în palmares Cupa României (2006) cu Rapid București, titlul de campion al Elveției (1998) cu Grasshoppers Zurich și titlul de campion al Franței (2001) cu FC Nantes.
El a debutat în Divizia A la data 21 octombrie 1990 în meciul Petrolul Ploiești – Gloria Bistrița 1-0.
Pentru selecționata României a adunat 70 de prezențe, marcând 25 de goluri. A evoluat în patru competiții majore, Campionatele Mondiale din 1994 și 1998, precum și Campionatele Europene din 1996 și 2000.