Nu în fiecare zi dai peste un câine fără stăpân, care călătorește cu feriboturile, autobuzele, tramvaiele și metroul din oraș.
Cu toate acestea, în 2021, mulți oameni au ajuns să cunoască un câine pe nume Boji, care obișnuia să se deplaseze de unul singur, prin Istanbul, cu mijloacele de transport în comun.
Povestea lui Boji, cățelul fără stăpân care a mers zilnic cu metroul și autobuzul, ca să fie adoptat
„Știe unde să meargă. Știe unde să coboare”, a declarat pentru CNN Avlin Erol, șeful relațiilor cu clienții de la Metro Istanbul.
Obișnuia să călătorească aproximativ 30 de kilometri în fiecare zi, trecând prin diferite stații de metrou și călătorind cu două feriboturi, în speranța că cineva o să-l ia acasă.
haziran 2021 Boji henüz meşhur olmamış, tasma filan takılmamışken. kadiköy'de inerdi kerata ❤#boji #SokakHayvanlarıSahipsizDeğil pic.twitter.com/QJ8XE6TTRM
— Arzu Mas 🇹🇷 (@AslMause) March 29, 2024
Chris McGrath, un fotograf Getty Images care a petrecut o zi urmărindu-l pe Boji prin oraș, a declarat că acesta este un spirit liber și că tot ce voia să facă era să călătorească.
De fiecare dată când trecea pe lângă el un autobuz, o dubiță sau orice alt mijloc de transport, el voia să se urce în ele.
În cele din urmă, Boji a devenit o celebritate, deoarece oriunde mergea, oamenii îl recunoșteau.
Citește și: Un cățel salvat de pe străzi avea un bilet sfâșietor la zgardă. Ce mesaj a scris fostul stăpân?
McGrath a povestit un caz în care Boji a intrat într-un restaurant și doi bărbați l-au alungat și au țipat la el. Apoi, altcineva le-a spus bărbaților: „Este Boji! Este Boji! Nu-l alungați!".
Nimeni nu l-a alungat din transportul în comun
Acest câine fără stăpân a avut acces gratuit la mijloacele de transport ale orașului până când și-a găsit un adăpost.
El a fost îngrijit de lucrătorii municipali, care l-au hrănit și l-au dus la ședințe de toaletare până când a fost adoptat în cele din urmă.
McGrath a fost uimit când a văzut cum Boji știa unde se vor deschide ușile metroului. „Stă pe marginea peronului și, de îndată ce aude vibrația metroului care vine, se duce până la capătul peronului, vine înapoi și așteaptă în locul unde se va deschide ușa”, a povestit fotograful.
Citește și: Un motan și-a regăsit stăpâna, după 11 ani, datorită microcipului. Era la doar un kilometru de casă
Boji, mare fan al feriboturilor
Boji știa, de asemenea, unde merg feriboturile. Fotograful a împărtășit că Boji a avut de ales între două feriboturi, unul care mergea la Eminönü și celălalt la Beşiktaş.
S-a urcat în cel care mergea la Eminönü și și-a dat seama rapid că nu este cel care trebuie, așa că s-a dat jos și s-a urcat în cel care mergea la Beşiktaş. „Nu știu de unde știe, dar se pare că îi place să meargă cu feribotul spre Beşiktaş”, a spus McGrath.
În plus, nu i-a fost greu lui Boji să găsească mâncare sau apă în oraș, deoarece există foarte multe animale fără stăpân în Istanbul. McGrath a spus că există boluri cu mâncare și apă pentru animale, ținute la colțurile restaurantelor sau ale caselor.
Boji a fost adoptat
Din fericire, în 2022, Boji și-a găsit în sfârșit un stăpân, după ce a călătorit mult timp în mod regulat cu mijloacele de transport în comun.
Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului, a anunțat că Boji a fost adoptat de Ömer Koç, președintele Koç Holding, unul dintre cele mai mari conglomerate din Turcia.
Citește și: Un câine dispărut acum doi ani și-a regăsit stăpânii. Povestea impresionantă a lui Bear
Înainte de a fi adoptat, Boji a fost ținut la un adăpost administrat de municipalitatea din Istanbul.