Personajul de astăzi a fost un mare actor cu viață de boem, dar care a murit în mizerie. Pe 11 februarie se împlinesc 33 de ani de la dispariția celui care i-a ținut piept, artistic vorbind, unui Vicor Rebengiuc dezlănțuit, în filmul „Tănase Scatiu”.
Recunoașteți personajul? Marele actor cu viață de boem care a murit în mizerie
Vasile Nițulescu s-a născut pe 25 aprilie 1925 în București. A fost unul dintre puținii oameni care au trăit liberi chiar și în comunism, ducând o viață boemă, udată din plin de licori tari și fiind un adevărat risipitor de talent.
De-a lungul vremii a intepretat 45 de roluri în teatru, pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și la Teatrul Mic din București, dar a apărut și în aproape 50 de filme.
A scris poezii de o frumusețe aparte și chiar dramaturgie, dar paginile respective au rămas uitate prin sertare ori le-a oferit contra cîte unui pachet de țigări.
Citește și: Joacă în 50 de filme, dar refuză să devină o vedetă. Singuratic, „moare în mizerie, frig și sărăcie”
Coborât parcă din lumea Crailor Vechi ai lui Mateiu Caragiale, Nițulescu a făcut roluri excepționale pe marele ecran - cele care oferă popularitatea cea mai mare în ochii publicului larg.
Rămîn de neuitat intepretările sale din „Filip cel bun”, „Buzduganul cu trei peceți”, „Toamna bobocilor”, „Doctorul Poenaru”, „Profetul, aurul și ardelenii” sau „Flăcări pe comori”.
Dar, probabil cel mai intens rol al său a fost cel al boierului Dinu Murguleț, din „Tănase Scatiu”, unde i-a ținut piept, artistic vorbind, unui Victor Rebengiuc excepțional în rolul principal.
Vasile Nițulescu, în filmul „Tănase Scatiu” (1976), unde i-a ținut piept magistral, din punct de vedere artistic, lui Victor Rebengiuc - Foto: Facebook/Cineclic
De alfel, de comparăm filmografiile celor doi mari actori, vom observa că au jucat în multe pelicule împreună.
De asemenea, Vasile Nițulescu a apărut în toate filmele marelui regizor Dan Pița, ceea ce este o dovadă a încrederii pe are acesta o avea în talentul și stilul unic de joc al actorului.
La scurtă vreme după moartea sa, de la care se împlinesc 33 de ani pe 11 februarie, Vasile Moisescu îi schița un portret sugestiv.
„Puțini îl cunoșteau cu adevărat pe acest artist retras într-o carapace înșelătoare.... De o inteligență sclipitoare, care-l făcea să-și drămuiască sensibilitatea pe un cântar infitezimal, uneori cu un umor bonom, alteori caustic sau plin de amărăciune, Vasile Nițulescu împletea curățenia sufletească a țăranului român cu subtilitatea și rafinamentul unui cărturar de elită.
Prieten al poeților și pictorilor, al năstrușnicilor și vagabonzilor, nea Vasile - cum îmi plăcea să-i spun - făcea parte dintr-o altă lume, din universul lui Mateiu Caragiale, sau din galeria "frumoșilor nebuni ai marilor orașe”, scria autorul aricolului apărut în 1991 în revista „Teatrul”.
Într-adevăr, Vasile Nițulescu avea o carismă aparte, dar și o privire și un aer ce-l „lipeau” mai ales de personaje chinuite de mistuiri anterioare, de parcă era mereu în căutarea adevărului absolut al existenței.
Citește și: Cine a fost prima soție a lui Victor Rebengiuc? „Moromete” împlinește 91 de ani
Dar actorul avea, totodată, o latură de om hâtru, cu un umor uneori surprinzător în exprimarea sa.
Pictorul Aurel Nedel, unul dintre cei mai buni prieteni ai acestuia, în casa căruia Nițulescu venea adesea la un pahar de vorbă, povestea un asemenea episod.
Alături de Mircea Diaconu, în „Filip cel bun” (1975) - Foto: Facebook/Cineclic
„Vasile vine o dată la mine şi zice: „Ai auzit? Cutare vrea sa îşi cumpere maşină”. Era în perioada aia de sărăcie. „Pai şi ce e cu asta?” „Ne lăsăm de băut.” „Păi de ce?” „Punem ban lângă ban.” „Păi de ce, mă?” „Ne cumpărăm şi noi maşină, să-l ciocnim”, a rememorat pictorul într-un interviu pentru Adevărul.
Tot acesta a dezvăluit și celelalte talente artistice ale actorului, dar și felul în care acestea s-au pierdut fără a fi valorificate.
„Vasile Niţulescu scria poezii excepţional de frumoase. A publicat puţin. Am avut şi eu manuscrise de-ale lui, nu ştiu prin ce sertar or mai fi, scrise pe pachete de ţigări”, mai declara Aurel Nedel.
Despre reacțiile neobișnuite, dar, totodată, pline de un umor devastator, ale actorului, a povestit și Vasile Popa, poreclit „Țeavă”, cel mai longeviv cascador român și omul de încredere al lui Sergiu Nicolaescu.
„Am făcut cu el un film la Jurilovca. Mare actor, dar și un mare bețiv. Îmi zice: „Plec sâmbătă până acasă, trebuie să duc și eu niște pește”.
Zis și făcut. Ne-am urcat într-o barcă. El cu sticlele de vodcă după el. Cum prindeam un caras, îl aruncam în spate, unde stătea nea Vasile.
Când am zis și eu că prind vreo 20 de bucăți, l-am întrebat: „Ajung ăștia?”. La care el răspunde: „Care ăștia?”.
Când m-am întors și m-am uitat, nu mai era nimic în barcă. El le turna pe gură vodcă și îi arunca înapoi.
L-am întrebat: „Ce faci, domle? De ce i-ai aruncat?”. La care mi-a răspuns: „Le-am dat drumul să le spună și celorlalți pești că pe lumea asta mai sunt și oameni””, își amintea amuzat Vasile Popa.
Vasile Nițulescu a murit pe 11 februarie 1991, la 65 de ani, „în mizerie, frig și sărăcie”, asa cum mai remarca Vasile Moisescu în articolul menționat, din revista „Teatrul”.
„Vasile Nițulescu a fost, în zbuciumata·și tumultuoasa sa existență, nu numai un actor, un șuetist și un băutor de rasă, el a fost un poet necunoscut și un dramaturg puțin jucat.
Vasile Nițulescu, acest artist modest, care refuza să poarte masca infatuată a vedetei, ne-a părăsit, părăsind teatrul și retrăgându-se în ultimul timp din ce în ce mai mult în sine însuși și în bârlogul său, până la evaporarea în neant.
A murit în mizerie, frig și sărăcie, părăsind o lume debusolată care se condamnă pe sine însăși atâta vreme cât nu se dovedește capabilă să respecte arta și să-și protejeze artiștii”, a concluzionat amar autorul articolului.
Citește și: Se împlinește un an fără „Cocoșilă” din „Moromeții”. Care a fost marele regret al genialului actor?
Figură aparte în teatrul și cinematografia românească, Vasile Nițulescu - deși aproape neștiut de actualele generații - va rămâne mereu „boierul Dinu Murguleț” al artei interpretative din România, răpus de greutatea unor vremuri în care mai ales cei ca Tănase Scatiu prosperă.
