Tradiţia legată de sosirea lui Moş Crăciun a apărut în secolul al IX-lea, dar secretul adresei lui Moş Crăciun a fost divulgat abia în 1927, la un post de radio finlandez, în emisiunea "Ora Copiilor", unde se spunea că Moşul cu haină şi căciulă de culoare roşie ar locui în Munţii Korvatunturi din ţinutul Savukoski (la graniţa Finlandei cu Rusia), conform volumului "Cartea de Crăciun" de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997). La această adresă sosesc, în fiecare an, o mulţime de scrisori trimise de copii din toată lumea. Cel mai cunoscut dintre renii lui Moş Crăciun este Rudolph, cel cu nasul roşu. El îi conduce pe ceilalţi reni: Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. În SUA există 34 de localităţi sau locuri care poartă numele renilor.
Citește și: Corespondență din buncărul Moșului: Magia Crăciunului, salvată și în caz de atac nuclear
Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun, în anul 1510
Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun a apărut la Riga, în Letonia, în 1510. Mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris, după căsătoria cu ducele de Orleans. O altă menţiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531, se arată în volumul "Cartea de Crăciun".
Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat adăposturile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate Naşterii Mântuitorului. Se consemnează că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836. Tot din secolul al XIX-lea s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea.
În Anglia, bradul de Crăciun a apărut prima dată în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, regina Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger, care ulterior a fost înlocuit cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit, potrivit volumului amintit.
În literatură, prima menţionare a bradului împodobit datează din 1774, în "Suferinţele tânărului Werther" a lui Goethe, în care Werther o găseşte pe Lotta decorând bradul în duminica dinaintea Crăciunului. În Statele Unite, cartea pentru copii "Kriss Kringle's Christmas Tree", publicată la Philadelphia în 1845, a contribuit la răspândirea popularităţii bradului de Crăciun.
În 1798, poetul britanic Samuel Taylor Coleridge a descris, după ce a petrecut Crăciunul în Germania, frumuseţea brazilor împodobiţi de sărbătoare. În 1844, Hans Christian Andersen a publicat trista poveste a bradului, iar în 1848 Feodor Dostoievski a scris "Un pom de Crăciun şi o nuntă".
Tradiţii de Crăciun la români
Crăciunul, cea mai iubită şi mai aşteptată dintre toate sărbătorile populare şi creştineşti ale românilor, este însoţit, în fiecare an, de multe tradiţii şi obiceiuri.
La 25 decembrie creştinii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. El a venit pe lume într-un sat liniştit, unde a sosit, la ceas de seară, Fecioara Maria - care, simţind că i-a venit sorocul să nască, a bătut la o poartă, cea a lui Moş Ajun, şi i-a cerut găzduire. Moş Ajun i-a spus că este om sărac şi a trimis-o la fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun, conform volumului "Cartea de Crăciun" de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Crăciuneasa - soţia lui Moş Crăciun - era o femeie miloasă şi bună la suflet, aşa că i-a oferit adăpost Maicii Domnului, însă nu în casă, pentru că se temea de mânia lui Moş Crăciun, ci în grajdul animalelor. Acolo l-a născut Fecioara Maria pe Iisus. Când Moş Crăciun a aflat cele petrecute, s-a mâniat şi i-a tăiat mâinile soţiei, dar Fecioara Maria a făcut o minune - a pus mâinile Crăciunesei la loc, a suflat peste ele şi mâinile s-au lipit. Uimit, Moş Crăciun a înţeles minunea, iar la venirea magilor a aflat că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus. El s-a căit şi a cerut iertare lui Dumnezeu, devenind astfel primul creştin şi sfântul cel mai bătrân - soţul femeii care a moşit-o pe Fecioara Maria. Această minune a dus la transformarea lui Moş Crăciun într-un om blajin, plin de bunătate şi de compasiune. De atunci, sărbătoarea Crăciunului e însoţită de colinde şi mesele rituale.
Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea. Imaginea lui este cea a unui bătrân îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, purtând cizme negre şi căciulă roşie şi având o barbă mare şi albă, notează volumul amintit.
Colindele
Tradiţia colindelor şi a cetelor de colindători care merg din casă în casă, transmiţând prin texte cântate sau strigate, prin măşti, dansuri, urări de bine este foarte veche. Cete de colindători merg la casele oamenilor cântând "Bună dimineaţa la Moş Ajun!". Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele de colindători merg pe uliţe cântând "Noi umblăm să colindăm". În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare, se arată în cartea "Sărbători şi obiceiuri româneşti" de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002).
Primul colind care se cântă în Ajunul Crăciunului este cel prin care colindătorii aduc vestea naşterii lui Hristos: "Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut''. Când colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă şi le oferă colaci, mere şi nuci.
Un alt colind binecunoscut este cel care redă momentul ivirii stelei care i-a călăuzit pe cei trei magi - "Steaua sus răsare". La fel de cunoscute sunt şi colindele "Trei păstori se întâlniră", "O, ce veste minunată", "În oraşul Viflaim". Un alt obicei de Crăciun este umblatul cu capra. Acesta ţine, de obicei, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, iar aceasta sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn, menţionează volumul "Cartea de Crăciun".
Bradul
Pomii au reprezentat un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, domnitor (10 mai 1866 - 10 mai 1881) şi rege (10 mai 1881 - 27 septembrie 1914) al României. În Palatul Regal de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitaţii de seamă sosiţi la palat împodobeau bradul cântând colinde.
În prezent, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. În dimineaţa de 25 decembrie, copiii se trezesc bucuroşi şi nerăbdători să descopere ce daruri le-a lăsat Moş Crăciun sub brad.
Vâscul
Pe lângă bradul împodobit, vâscul este prezent în orice casă în perioada Crăciunului şi a Anului Nou. În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte, fiind considerat o plantă magică, simbol al curăţeniei spirituale, al libertăţii şi armoniei, semn de bun augur al dragostei, apărător şi protector al casei şi al familiei, scrie volumul "Cartea de Crăciun". În ajunul Crăciunului, oamenii îşi împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei şi pentru pacea sufletească.
Floarea Crăciunului - Crăciunița
Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este floarea numită "Crăciuniţă" sau ''Steaua Crăciunului'' . Există cel puţin două plante de apartament numite ''Crăciuniţă'' sau ''Crăciunel'', care înfloresc în această perioadă şi sunt oferite cu prilejul sărbătorii Crăciunului.
Cea mai cunoscută este ''Steaua Crăciunului'' sau ''Flacăra Mexicană'', numită ştiinţific Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia, fiind cea mai spectaculoasă specie din genul ''Euphorbia''. Cultivarea şi popularizarea sa a început în anii '60, iar în scurt timp planta a devenit nelipsită în decorurile de Crăciun, mai notează "Cartea de Crăciun".
Obiceiuri de Crăciun în diferite ţări
Germania - ''Christklots'' reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului, notează volumul ''Cartea de Crăciun''.
Elveţia - Butucul ars în noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie este cunoscut sub numele de ''Bouche de Noel''. ''Samichlaus'' (Moş Crăciun) are întotdeauna şi sarcina de a aduce bradul de Crăciun, acest obicei fiind păstrat încă din 1775. O altă tradiţie a elveţienilor este ''Parada ridichilor luminate'', obicei preluat de la mexicani.
Anglia - În fiecare dintre cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie. Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, în casă se atârnă vâsc, iar în jurul casei - crenguţe de brad. Celebra budincă englezească ''hackin'' era pregătită, în secolul al XVII-lea, chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire, precizează volumul amintit.
Italia - Crăciunul începe cu opt zile înainte şi este cunoscut sub denumirea de ''Novena''. Conform tradiţiei, există obiceiul ca, înainte de Moş Crăciun, să vină Baba Cloanţa (Befana), călare pe mătura ei, care verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu.
Suedia - Cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită în acest scop - şuncă, peşte şi fasole - prilej cu care rudele îşi oferă daruri. Moşul de pe aceste meleaguri este un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun. Copiii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.
Islanda - Cu 13 zile înainte de Crăciun, soseşte primul dintre cei 13 Moş Crăciun, el venind din munţi şi punând dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. A doua zi, vine al doilea Moş şi tot aşa până la 6 ianuarie.
Finlanda - Familiile se reunesc în Ajun, iar copiii aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun. Printre mâncărurile tradiţionale de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovii, pate de ficat, orezul fiert în lapte care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează.
Grecia - Masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ce familia mănâncă şi merge la culcare, Moş Crăciun lasă cadouri şi dulciuri copiilor.
Polonia - Masa de Crăciun începe după ce apare pe cer prima stea ''Gwiazdka'' (''mica stea''), semn de cinstire a stelei de la Bethleem. Brazii de Crăciun sunt împodobiţi cu îngeraşi, steluţe şi păsări, se mai arată în ''Cartea de Crăciun''.
Rusia - Moş Crăciun (''Babuşka'') este însoţit de Albă-ca-Zăpada (''Snegurocika''), iar copiii primesc prăjituri şi jucării, printre care celebrul set de păpuşi ''Matrioşka''.
Ungaria - Masa festivă conţine tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci.
SUA - Cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse, pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă friptură de curcan, iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate.
Cuba - Cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului, denumită ''nochebuena'' (''Noaptea cea bună''). Masa tradiţională constă în friptură de porc, fasole neagră cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure.
Chile - Copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşează sub brad. Aceste figurine se numesc ''pasebre''. Moş Crăciun (''Viejito Pascuero'') îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.
Japonia - Locuitorii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ''Jizo'' (''Moş Crăciun'').
