Cozonacul, simbolul dulce al sărbătorilor, este o adevărată comoară a gastronomiei românești.
Cu aroma sa inconfundabilă de vanilie, nucă, cacao și coajă de lămâie, acest desert tradițional aduce în casele noastre nu doar gusturi desăvârșite, ci și amintiri pline de căldură și bucurie.
Fie că îl preparăm după rețeta bunicii sau că încercăm variante moderne, cozonacul rămâne un element nelipsit de pe masa de Crăciun sau de Paște.
Trucurile lui Scărlătescu pentru un cozonac delicios și spectaculos! Ingredientele ce fac diferența
Astăzi, însă, învățăm o variantă un pic mai altfel a deliciosului desert: rețeta celebrului Chef Cătălin Scărlătescu.
Cu o abordare originală și câteva ingrediente surprinzătoare, cozonacul propus de el promite să cucerească toate gusturile și să aducă un plus de rafinament preparatului tradițional.
Haideți să descoperim împreună cum putem transforma cozonacul într-o adevărată operă de artă culinară!
Ingrediente pentru 3 cozonaci a la Cătălin Scărlătescu
Pentru aluat:
- 1 kg făină
- 250 g zahăr
- 5 gălbenușuri
- 50 g drojdie proaspătă
- 450 ml lapte
- 300 g unt (82% grăsime)
- 30 g coajă confiată de portocală
- 1 ligură coajă rasă de lămâie bio
- 1 praf de sare
Pentru umplutură:
- 400 g nuci măcinate
- 200 g rahat
- 150 g ciocolată belgiană
- 1 ou, pentru uns
Pentru glazură:
- 300 g ciocolată belgiană
- 200 g fructe confiate (cireșe, ananas, caise, merișoare etc)
- 50 g fistic nesărat, opțional
Metoda de preparare cozonac a la Cătălin Scărlătescu
Încălzești 100 ml de lapte, adaugi drojdia fărâmițată și trei linguri cu făină, amesteci, apoi lași maiaua să crească într-un loc cald, până ce își dublează volumul.
Mixezi gălbenușurile cu praful de sare și le dai deoparte. Fierbi restul de lapte împreună cu zaharul, apoi amesteci până se dizolvă.
Citește și: De ce cozonacul se numește așa? Care este originea desertului de Crăciun preferat de români?
Pui făina într-un bol larg și adaugi gălbenușurile și laptele călduț, apoi începi să amesteci.
Pui maiaua, untul topit și răcit, portocala confiată tăiată mărunt, coaja rasă de lămâie și omogenizezi. Frămânți bine, până când obții un aluat omogen, consistent și elastic.
Îl pui într-un vas curat, îl acoperi cu folie alimentară și îl lași la dospit până când își dublează volumul.
Între timp, prepari umplutura.
Topești ciocolata belgiană și o lași la răcorit, adaugi nucile măcinate, rahatul tăiat cubulețe și, dacă dorești, poți adăuga stafide.
Împarți aluatul în 6 bile egale. Iei o bucată de aluat, întinzi o foaie, pui 1/6 din cantitatea de cremă, apoi rulezi.
Procedezi la fel cu restul ingredientelor. Împletești rlourile câte două, apoi le așezi în tăvi speciale de cozonac.
Ungi cozonacii cu ou bătut și îi ții din nou la dospit, aproximativ 50-60 de minute.
Când au crescut, dai cozonacii la cuptorul preîncălzit la 160 °C și îi coci 45-60 de minute.
Îi scoți din cuptor și îi lași la răcit.
Topești ciocolata pe baie de aburi, apoi o lași la răcorit.
Ungi fiecare cozonac cu o treime din cantitatea de ciocolată topită, apoi presari fructele confiate tăiate mărunt și fisticul zdrobit.