Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,81 %
Marcel Ciolacu 19,29 %
99,49 %
Elena Lasconi 19,06 %
George Simion 13,89 %
Click aici pentru rezultate complete

Ce au făcut PMB și primăriile de sector în 2023: 50 km țevi RADET din 4.000, stație epurare, pasaje

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 31.01.2024 - 08:00
Ce au făcut PMB și primăriile de sector în 2023: 50 km țevi „RADET”, stație epurare, „incidente” - Foto: Facebook/Nicușor Dan - Imagine cu rol ilustrativ
Ce au făcut PMB și primăriile de sector în 2023: 50 km țevi „RADET”, stație epurare, „incidente” - Foto: Facebook/Nicușor Dan - Imagine cu rol ilustrativ

Ce au făcut PMB și primăriile de sector în 2023? Pe scurt, au fost reabilitați circa 50 km de țevi „RADET”, a fost terminată stația de epurare de la Glina, a fost construită o nouă stație de metrou și au fost inaugurate trei pasaje rutiere. Au avut loc, însă, și „incidente”.

SHARE

În anul 2023, în București au fost finalizate câteva proiecte importante, precum incineratorul de nămol de la Glina şi lucrările de extindere şi modernizare a staţiei de epurare, iar Pasajul Doamna Ghica din Capitală a fost deschis circulaţiei rutiere.

Au fost reabilitaţi 45 - 50 de kilometri de reţea de termoficare („RADET”) şi au început lucrările pentru reabilitarea a 210 kilometri de reţea de termoficare din Capitală, finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, informează Agepres. 

În total, însă, rețeaua de termoficare din București se întinde aproximativ 4.000 km: circa 1.000 km de rețea primară și circa 3.000 km de reţea secundară, fiind a doua ca mărime din lume, după Moscova. 

De asemenea, au fost livrate STB 100 de autobuze electrice.

Citește și: Ce crede Nicuşor Dan despre susţinerea PNL, USR şi PMP, pentru Primăria Generală

O nouă staţie de metrou, "Tudor Arghezi", a fost deschisă călătorilor, în urma unui proiect iniţiat de Primăria Sectorului 4, iar Primăria Sectorului 3 a inaugurat un pasaj suprateran, care leagă zona comercială aflată la intersecţia bulevardului Theodor Pallady cu strada Nicolae Teclu.

Tot în Sectorul 4 a fost dat în trafic Pasajul Europa Unită, la intersecția dintre Bd. Metalurgiei cu Strada Turnu Măgurele. 

Ce au făcut PMB și primăriile de sector în 2023

Ianuarie

Ana Oros Daraban, o femeie în vârstă de 43 de ani, a fost omorâtă de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii, pe 21 ianuarie. Aceasta a fost găsită de poliţişti pe câmp, la 270 de metri distanţă de cea mai apropiată locuinţă, într-o zonă neamenajată aflată la graniţa cu comuna Chiajna. A doua zi, reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au capturat în zona Lacul Morii 12 câini şi doi pui. În următoarele zece zile, 88 de câini au fost ridicaţi din Bucureşti, iar 54 dintre aceştia au fost capturaţi de pe câmpul din zona Lacul Morii şi de pe străzile adiacente.

În acest context, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că are în vedere alocarea a 10 milioane de lei, în 2023 pentru sterilizarea câinilor.

Pe 7 ianuarie, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţa că Poliţia Română şi Romsilva au decis să închidă drumul locuitorilor din Greenfield, prin Băneasa.

Clotilde Armand aprecia că măsura blocării drumului este "greşită". Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a subliniat că nu va face niciun demers pentru un drum permanent prin pădurea Băneasa, dar că va susţine proiectele care prevăd drumuri de ieşire în Şoseaua de centură pentru locuitorii din cartierul Greenfield.

Citește și: Nicușor Dan se laudă că a „vopsit” 30.000 de locuri de parcare cu plată. „Mă aşteptam la opoziţie”

Februarie

Luna februarie a fost marcată de discuţiile purtate între primarul Nicuşor Dan şi prefectul Toni Greblă pe tema valabilităţii PUZ - zone protejate. Pe 5 februarie, primarul Nicuşor Dan declara că prefectul ar intenţiona să atace în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a Capitalei. Acest lucru ar fi însemnat, preciza edilul, că timp de un an sau doi nu vor mai exista "reglementări de urbanism pe zona istorică a Municipiului Bucureşti".

Pe 8 februarie, la sediul PMB a avut loc o întâlnire la care au fost invitaţi: Toni Greblă, ministrul Dezvoltării, rectorul Universităţii de Arhitectură Ion Mincu, preşedintele OAR, precum şi consilierul prezidenţial pe probleme de cultură şi culte. La finalul întâlnirii, ministrul Dezvoltării, Cseke Attilla, afirma că Bucureştiul "nu este în pericol" de a nu avea Planul Urbanistic Zonal - zone protejate (PUZCP), în condiţiile în care PUZ-urile care îl compun sunt "în perfectă legalitate".

Tot în luna februarie a fost aprobată o finanţare PNRR de aproximativ 5,7 milioane euro pentru dotarea staţiilor de transport public cu panouri digitale de informare.

Pe 15 februarie, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, preciza că administraţia locală a început construirea unor platforme subterane pentru colectarea separată a deşeurilor. Lucrările au început în cartierul Pajura, vizând amplasarea unor sisteme inteligente de colectare separată a deşeurilor pe cinci fracţii, dotate cu sistem electronic de acces pentru utilizatorii dedicaţi.

Citește și: Ciolacu, pe mâna lui Firea, la Primărie. Ce spune despre implicarea ei în „Azilele Groazei”

Martie

Pe 9 martie, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma, şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, au semnat un contract de peste 190 de milioane de lei pentru sistemul de colectare separată şi transportul deşeurilor menajere. Din aceşti bani CJ Ilfov cumpără pubele şi containere şi peste 30 de autocompactoare.

Pe 23 martie, primarul Nicuşor Dan preciza că actuala administraţie a reuşit, în decurs de doi ani, să atragă pentru Bucureşti fonduri europene şi finanţări din programele naţionale în valoare de aproximativ 1,6 miliarde de lei.

Tot în luna martie, Municipalitatea a obţinut finanţare nerambursabilă de la Administraţia Fondului de Mediu de 25 de milioane de lei pentru modernizarea sistemului de iluminat public.

Totodată, a fost aprobată consolidarea şi renovarea energetică, prin fonduri PNRR în valoare de 15,4 milioane de euro, a zece clădiri de locuinţe, toate monument istoric sau aflate în zone protejate din Bucureşti.

Pe 29 martie, Guvernul a aprobat o hotărâre privind eliberarea lui Toni Greblă din funcţia de prefect al municipiului Bucureşti, după ce acesta fusese numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Aprilie

Două pasaje supraterane nou construite, care leagă zona comercială aflată la intersecţia bulevardului Theodor Pallady cu strada Nicolae Teclu, au fost deschise circulaţiei rutiere pe 27 aprilie. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, declara că valoarea contractului de execuţie efectivă a pasajelor a fost de aproximativ 10 milioane de euro.

Proiectul de fluidizare a traficului din această zonă cuprinde şi un al treilea pasaj suprateran în zona intersecţiei bulevardului Theodor Pallady cu Drumul între Tarlale, din apropierea ieşirii pe Autostrada A2.

În aprilie, Consiliul General al Capitalei a aprobat o hotărâre în baza căreia taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8%, din 2024, pe baza ratei inflaţiei.

Mai

Pe 13 mai, Primăria Sectorului 3 a plantat mai mulţi palmieri în Piaţa Unirii. Două zile mai târziu, Nicuşor Dan a dispus sistarea acţiunii de plantare, extragerea palmierilor plantaţi "ilegal" şi transportarea acestora la Primăria Sectorului 3. Robert Negoiţă a replicat că nu era necesar un aviz pentru plantare şi l-a acuzat pe Nicuşor Dan că face "circ ieftin". De asemenea a precizat că Primăria Sectorului 3 va planta aproape 300 de palmieri aclimatizaţi şi că Hala Laminor va deveni grădină botanică cu plante exotice.

Pe 30 mai, Nicuşor Dan preciza că un număr de aproximativ 20.000 de imobile din Bucureşti trebuie evaluate preliminar din punct de vedere al riscului seismic. Este vorba despre blocuri cu cel puţin trei etaje, construite înainte de 1978. El a anunţat, tot în luna mai, că 14 clădiri din zone protejate istoric au fost selectate pentru finanţare în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS). Valoarea finanţării este de aproximativ 65,7 milioane euro.

În aceeaşi lună, Poliţia Locală Bucureşti a anunţat că este interzis accesul autovehiculelor cu masa maximă admisă mai mare de 3,5 tone în zona Pieţei Unirii. Măsura a vizat protejarea planşeului Unirii, încadrat conform expertizei tehnice, în starea tehnică IV - nesatisfăcător.

Pe 29 mai, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirma că va începe sistematizarea străzilor din Cvartalul 3, zonă aflată în centrul istoric, proces în urma căruia va creşte siguranţa rutieră, iar trotuarele vor fi redate pietonilor.

Iunie

Pe 21 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie formulat de fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei Cristian Popescu Piedone şi a dispus punerea acestuia în libertate. Şase zile mai târziu, după ce prefectura a semnat ordinul prin care s-a constatat lipsa motivelor de încetare a mandatului, Cristian Popescu Piedone revenea în funcţie, la Primărie.

Pe 20 iunie au început lucrările propriu-zise pentru reabilitarea a 210 kilometri de reţea de termoficare din Capitală, finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Nicuşor Dan a precizat că în acest fel se dă startul "marilor lucrări" de termoficare din Capitală, realizate prin contracte cu o valoare totală de 360 de milioane de euro, dintre care 260 de milioane fonduri europene şi contribuţia statului. Alte 100 de milioane de euro vor fi asigurate de către Municipalitate, care intenţionează să obţină aceşti bani din împrumuturi.

La finalul lunii iunie, Consiliul Local Sector 2 a aprobat proiecte privind reamenajarea Parcului şi Insulei Plumbuita, în valoare de 83 de milioane de lei.

Tot în luna iunie a fost inaugurat Parcul Liniei, construit în Sectorul 6 de-a lungul unei foste linii de tren din cartierul Militari.

Iulie

Pe 4 iulie, 56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în trei azile din Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale.

Peste 100 de persoane în vârstă au fost salvate de poliţişti şi procurori DIICOT, în urma unor percheziţii la mai multe azile, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile.

Pe 7 iulie, primarul Robert Negoiţă a aprobat suspendarea din funcţie a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 3.

Pe 10 iulie, a fost demisă conducerea DGASPC Sector 4, în urma deficienţelor constatate de comisia de control la una dintre locaţiile unde erau găzduiţi şase minori aflaţi în grija acestei direcţii.

Totodată, în baza unei decizii a Prefecturii Capitalei, au început verificări la centrele sociale. Au fost aplicate amenzi în valoare de 8.812.500 lei, au fost dispuse 65 de măsuri de suspendare şi şapte măsuri de închidere şi au fost instrumentate cinci dosare penale.

August

Pe 28 august, prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, anunţa că vor fi demarate controale la toate staţiile de carburanţi şi GPL din Capitală, în urma exploziei de la Crevedia.

Primăria Sectorului 5 a aplicat nouă amenzi în valoare totală de 12.200 lei. În acelaşi sector a fost demontată o staţie GPL amplasată fără autorizaţie de construire la mai puţin de 30 de metri de primărie şi în proximitatea autogării Filaret.

În urma controalelor efectuate de Poliţia Locală Sector 6 s-a descoperit că doar una din cele 40 de benzinării şi staţii GPL are autorizaţie.

Edilul Radu Mihaiu a transmis că trei staţii GPL din Sectorul 2 nu au autorizaţie de securitate la incendiu, iar alte două nu au analiza privind protecţia la explozii. A fost suspendată activitatea a două staţii fără autorizaţie de mediu şi au fost pornite procedurile pentru desfiinţare în cazul staţiilor care nu au autorizaţie de construire.

Pe 25 august, Nicuşor Dan a trimis organizaţiei PNL Bucureşti raportul în 10 puncte pe urgenţe administrative solicitat de liberali. Edilul general preciza că partidele de dreapta vor câştiga alegerile locale în Bucureşti, dacă se unesc. El invoca rezultatele unui sondaj, conform căruia va beneficia de votul a peste 40% dintre bucureşteni, în cazul în care va fi susţinut de către toate partidele de dreapta pentru un nou mandat.

Tot în luna august, Municipalitatea a reluat lucrările de reabilitare şi consolidare a Podului Grant. Acestea au fost întrerupte în 2020, deoarece situaţia financiară era "dezastruoasă" şi nu mai existau fondurile necesare, a anunţat Nicuşor Dan.

Pe 29 august, Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţa că i-a fost adusă calitatea de suspect în legătură cu remuneraţia primită într-un proiect european în care s-au implementat măsuri anticorupţie.

"Am venit la Parchet la solicitarea domnului procuror pentru a lămuri situaţia de la ANI, bazată pe plângerea lui Dan Tudorache. Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, înţeleg că aceasta este procedura. Cum că aş fi fost remunerată ilegal cu 3.000 euro într-un proiect european în care am implementat măsuri anticorupţie la Primăria Sectorului 1. Un proiect care a fost finalizat cu succes, la sfârşitul lunii mai", a declarat Clotilde Armand.

Septembrie

Pe 18 septembrie, Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a fost acuzat de DNA că ar fi primit 20.000 de euro mită de la managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie.

Cristian Plută mai era acuzat de DNA că a cerut şi primit 60.000 euro mită de la omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul, iar la schimb firma acestuia, SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, a primit un contract în valoare de 115 milioane lei pentru lucrări de reparaţii la mai multe spitale din Bucureşti.

Pe 22 septembrie, USR Bucureşti anunţa că viceprimarul Capitalei Horia Tomescu şi-a dat demisia din funcţie "din motive personale".

"A fost o onoare să reprezint partidul prin această funcţie, mi-am dedicat întreg timpul Primăriei Capitalei, am reuşit să reconstruiesc ceea ce alţii au dărâmat şi să economisesc acolo unde alţii au făcut risipă", a afirmat Tomescu.

Tot în septembrie, Pasajul Doamna Ghica din Capitală a fost deschis circulaţiei rutiere. Ulterior, Primăria Sectorului 2 a anunţat pe SEAP licitaţie pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar creării unei linii de tramvai peste pasaj.

În aceeaşi lună, Directorul general al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, Daniel Răşică, a fost demis din funcţie, în locul său fiind numit Eduard-Valentin Stroe. Totodată, Nicuşor Dan a anunţat că numărul poliţiştilor locali din teren ar urma să crească de la 130 la 200, ca urmare a modificării organigramei.

La finalul lunii septembrie, Primăria Sectorului 4 a inaugurat Parcul Tudor Arghezi, cu o suprafaţă de patru hectare.

Octombrie

Pe 31 octombrie, primarul Capitalei anunţa că Poliţia Locală a aplicat o amendă de 35 milioane de euro proprietarului terenului retrocedat din Parcul IOR. Amenda a fost dată în baza unui articol din Legea 24/2007 care penalizează schimbarea destinaţiei sau reducerea suprafeţei spaţiului verde.

Anterior, pe 10 octombrie, prefectul Rareş Hopincă informa că a atacat în instanţă Primăria Capitalei, cerând anularea retrocedării unui teren de 12 hectare din Parcul IOR.

Tot în octombrie, Consiliul Local Sector 2 a aprobat achiziţionarea unui teren de aproximativ 41.300 de metri pătraţi, situat pe strada Plumbuita, cu peste 4,3 milioane de euro. Terenul face parte din suprafaţa iniţială a parcului, care însă "a fost diminuată considerabil în ultimii ani", ca urmare a soluţionării cererilor de revendicare din zonă.

În a doua jumătate a lunii octombrie, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat că începe montarea ghenelor subterane care permit colectarea deşeurilor pe patru fracţii. Primăria a atras o finanţare de aproximativ 100 milioane lei pentru amenajarea primelor 1.000 de puncte de colectare.

Noiembrie

Pe 15 noiembrie, staţia de metrou "Tudor Arghezi" a fost deschisă călătorilor, circulaţia realizându-se, într-o primă fază, în sistem pendulă, pe o singură linie, între noua staţie şi Berceni.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că în centrul Capitalei au fost amenajate peste 30.000 de locuri de parcare cu plată, exprimându-şi speranţa ca numărul acestora va depăşi 90.000.

În aceeaşi lună, Nicuşor Dan informa că, în ultimii trei ani, primăria a atras fonduri nerambursabile în valoare totală de 3.857.867.111 lei. Din aceasta sumă, 3.194.270.454 lei reprezintă fonduri europene, iar 663.596.656 lei sunt fonduri naţionale.

Proiectele vizează achiziţia a 100 de tramvaie, reabilitarea a 210 km de reţea de termoficare, consolidarea şi renovarea clădirilor, modernizarea, dotarea şi construirea de corpuri noi de clădire de spitale; modernizarea sistemului de semaforizare inteligentă; achiziţia a 22 de troleibuze noi sau panouri digitale informare călători STB, modernizarea sistemului de iluminat.

Pe 27 noiembrie, Primăria Sectorului 6 anunţa că automate de plată unde cetăţenii vor putea achita facturile, taxele şi impozitele, atât cu cash, cât şi cu cardul, vor fi montate la staţiile de metrou Grozăveşti, Valea Ialomiţei, Crângaşi, Gorjului, Preciziei, Lujerului, Râul Doamnei şi Romancierilor.

Decembrie

Nicuşor Dan a informat pe 8 decembrie că 20 de autobuze electrice dintre cele 100 care au ajuns în Bucureşti au trecut prin testul de anduranţă în trafic şi vor intra pe traseu. Acestea au aer condiţionat, USB pentru telefoane mobile şi oferă posibilitatea achitării călătoriilor cu cardul. Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu estima că în primele luni ale anului viitor toate cele 100 de autobuze electrice ar putea fi pe traseu. Viceprimarul mai preciza că la nivelul Capitalei există aproximativ 23 de km de benzi unice dedicate STB.

Tot în luna decembrie a fost finalizat incineratorul de nămol de la Glina, dar şi lucrările de extindere şi modernizare a staţiei de epurare, după aproximativ şase ani de la debutul acestui proiect. Investiţia, în valoare totală de 650 de milioane de lei, a fost realizată cu finanţare europeană.

Pe de altă parte, în ce priveşte termoficarea, primarul estima că în 2023 au fost reabilitaţi 45 - 50 de kilometri de reţea de termoficare, dintre care 10 - 15 kilometri prin fonduri europene.

"Pentru 2024 sunt mult mai optimist, pentru că pentru multe din tronsoanele care au început pe fonduri europene s-au depăşit multe obstacole fie de proiectare, fie birocratice, fie de proprietate care nu au putut să fie prevăzute la momentul acela", a declarat edilul general.

Pe 11 decembrie, Primăria Sectorului 3 informa că a montat 1.000 de containere cu descărcare automată pentru colectarea selectivă pe trei fracţii.

În Sectorul 4, Pasajul Europa Unită a fost deschis traficului rutier. Valoarea investiţiei se ridică la circa 75 de milioane de lei: 35 milioane de lei au fost obţinute prin Programul "Anghel Saligny", iar restul sumei a provenit din bugetul local.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te